Pe mine şi numai pe mine

Ianuarie 7, 2012 at 15:56 (Acum)

Nu mi s-a mai întâmplat asta până acum. N-am mai plâns niciodată înainte să-mi beau cafeaua. Mulţumesc pentru mesaj, deşi azi îl merit cel mai puţin.

Voiam doar să simt căldura unui corp lipit de al meu. Voiam doar o îmbrăţişare care să îndepărteze frigul ăsta pe care însingurarea ţi-l strecoară pe nesimţite în corp, puţin câte puţin în fiecare zi, până te amorţeşte de tot şi îi interzice sângelui să-ţi mai curgă prin vene. Mă simţeam ca un ciot aruncat la gunoi după masă, care n-a mai avut loc în pubelă şi a căzut pe pământ, printre alte mizerii. Un ciot pe care nimeni nu-l vrea. Nici măcar câinii vagabonzi. Asta simţeam eu aseară.

Şi când ai trecut pe lângă mine atât de mare şi de puternic şi de perfect, purtând pe piept şi în braţe îmbrăţişarea aia după care tânjeam de atâta vreme – sau la care mă obişnuisem cu ideea că e în zadar să tânjesc – a început din nou să-mi sape în creier întrebarea aia nenorocită la care nici nu vreau să primesc un răspuns de fapt: „de ce nu sunt suficient de bună pentru el?”.

Te-am văzut cu tipa roşcată.

Şi când a apărut un alt corp care căuta puţină căldură, m-am gândit că o să-mi iau doctoria şi că o să reuşesc să mai amân frisoanele, măcar până a doua zi. S-a purtat foarte frumos cu mine, îmi căuta mâna când mergeam prin mulţime, îşi trecea degetele printre ale mele, nu-mi dădea drumul nici o secundă când vorbea cu grupul lui, mă ţinea de mijloc, mă pupa cu sete ore în şir, mă copleşea cu îmbrăţişări. Şi tot timpul nu făceam decât să mă întreb: contează ce e înăuntrul meu vreun pic? Are vreo importanţă pentru el ce se întâmplă în creierul meu vreodată?

Ştiam un corp care, dacă m-ar fi ţinut în braţe, ar fi fost pentru că mă plăcea cu totul, şi pe dinăuntru, şi pe din afară. Dar cum el era ocupat să converseze cu diverse roşcate… am încercat să mă conectez la altă sursă de căldură. Vestea proastă e că atât de defectă e instalaţia la mine în corp, încât are nevoie de un semnal de la creier că îmbrăţişarea respectivă a fost programată pentru mine şi doar pentru mine. Dacă nu primeşte semnalul ăsta, tot îngheţată rămân.

Aşa că nu mi-a mai rămas decât să merg acasă şi să mă întrec în stropi cu ploaia, de-o parte şi de alta a geamului de taxi.

9 comentarii

  1. Craciunel said,

    Daca acel corp care te placea cu totul,asa cum esti,este ocupat cu altcineva locul lui poate fi luat de un altul.Nimic nu este de neinlocuit si ai simtit asta pe propria piele…

  2. Dodo said,

    Chiar nimic nu este ne neinlocuit.S-a vazut ca nici tu dar cu siguranta nici el!

  3. dragutzza 23 said,

    asa e uittal si vezi ti mai departe de viata nu este ceva fara de care nu poti trai nu tinea la tine asa cu spunea

  4. doina said,

    nimeni si nimic nu merita sa suferim atat de mult…..incearca si uita……mult noroc

  5. Nostalgicul said,

    uitarea este o minciuna. trebuie sa invatam din suferinta si sa o tinem minte. las’ sa doara, durere meritam.

  6. irina said,

    🙂

  7. Ada said,

    Cine sa sufere? Pentru ce?

  8. Dana said,

    meritam ceea ce ne dorim…

  9. Nicu said,

    Uitarea este singura solutie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: