Baraj

Ianuarie 29, 2012 at 17:24 (Acum)

Aseară n-am mai avut puterea să zâmbesc. Să mă uit la oameni. Să încerc să mă bucur de prezent, să caut lucruri amuzante în jur. Să mă prefac că nu îmi pasă, că sunt o femeie puternică şi independentă care nu are nevoie de nimeni ca să se bucure de viaţă.

Aseară masca a căzut. Aseară n-am mai avut timp să caut şi să mă bucur de fericirea altora. Stăteam şi priveam în mine ca într-un beci şi mă miram că nu mă surprinde deloc atâta întuneric. Mă durea muzica. Erau bucăţi în care simţeam apele galopând spre baraj, izbind cu copitele tot mai puternic în zid, cerând libertate.

Mi-era frică să dăm ochi în ochi. Te-am evitat cât am putut toată seara. Mă bucur că nu te-am văzut faţă în faţă. Mă bucur că n-ai avut timp pentru mine. Mă bucur că barajul a rezistat aseară. Nu voiam să mă vezi aşa. În beciul în care mă uitam apăruse imaginea ta. Stăteai mai trist ca niciodată în faţa barajului spart, îmbrăţişat pe vecie într-o cascadă de lacrimi.

Legătură permanentă 6 comentarii

Pe mine şi numai pe mine

Ianuarie 7, 2012 at 15:56 (Acum)

Nu mi s-a mai întâmplat asta până acum. N-am mai plâns niciodată înainte să-mi beau cafeaua. Mulţumesc pentru mesaj, deşi azi îl merit cel mai puţin.

Voiam doar să simt căldura unui corp lipit de al meu. Voiam doar o îmbrăţişare care să îndepărteze frigul ăsta pe care însingurarea ţi-l strecoară pe nesimţite în corp, puţin câte puţin în fiecare zi, până te amorţeşte de tot şi îi interzice sângelui să-ţi mai curgă prin vene. Mă simţeam ca un ciot aruncat la gunoi după masă, care n-a mai avut loc în pubelă şi a căzut pe pământ, printre alte mizerii. Un ciot pe care nimeni nu-l vrea. Nici măcar câinii vagabonzi. Asta simţeam eu aseară.

Şi când ai trecut pe lângă mine atât de mare şi de puternic şi de perfect, purtând pe piept şi în braţe îmbrăţişarea aia după care tânjeam de atâta vreme – sau la care mă obişnuisem cu ideea că e în zadar să tânjesc – a început din nou să-mi sape în creier întrebarea aia nenorocită la care nici nu vreau să primesc un răspuns de fapt: „de ce nu sunt suficient de bună pentru el?”.

Te-am văzut cu tipa roşcată.

Şi când a apărut un alt corp care căuta puţină căldură, m-am gândit că o să-mi iau doctoria şi că o să reuşesc să mai amân frisoanele, măcar până a doua zi. S-a purtat foarte frumos cu mine, îmi căuta mâna când mergeam prin mulţime, îşi trecea degetele printre ale mele, nu-mi dădea drumul nici o secundă când vorbea cu grupul lui, mă ţinea de mijloc, mă pupa cu sete ore în şir, mă copleşea cu îmbrăţişări. Şi tot timpul nu făceam decât să mă întreb: contează ce e înăuntrul meu vreun pic? Are vreo importanţă pentru el ce se întâmplă în creierul meu vreodată?

Ştiam un corp care, dacă m-ar fi ţinut în braţe, ar fi fost pentru că mă plăcea cu totul, şi pe dinăuntru, şi pe din afară. Dar cum el era ocupat să converseze cu diverse roşcate… am încercat să mă conectez la altă sursă de căldură. Vestea proastă e că atât de defectă e instalaţia la mine în corp, încât are nevoie de un semnal de la creier că îmbrăţişarea respectivă a fost programată pentru mine şi doar pentru mine. Dacă nu primeşte semnalul ăsta, tot îngheţată rămân.

Aşa că nu mi-a mai rămas decât să merg acasă şi să mă întrec în stropi cu ploaia, de-o parte şi de alta a geamului de taxi.

Legătură permanentă 9 comentarii