Sevraj

Mai 4, 2011 at 23:58 (Acum)

Număr secundele. Nu mai pot să respir. Din noaptea aia nu mai pot să respir. Mi-a rămas răsuflarea la tine şi nu vrei să mi-o dai înapoi. O ţii acolo până data viitoare. Ce nevoie aş putea să am eu de ea? Şi timpul ăsta nu mai trece.

Ceva ce nu seamănă deloc a fluturi îmi macină stomacul. Cineva se joacă de-a laboratorul de chimie în stomacul meu. Mai are puţin şi îl dizolvă cu totul. Aburii substanţelor dau party la mine în creier.

M-ai otrăvit.

Pentru febra asta nu s-a inventat încă o aspirină. Mă mistuie încet. Nu se grăbeşte. Nu trebuie să ajungă nicăieri. Ei nu-i zgârie nimeni pielea, cum îmi faci tu mie. Mă ustură constant, îmi face sângele să fiarbă, inima să palpite, trupul să zvâcnească pe dinăuntru. Acum știu ce simte un vulcan. Îmi clocoteşte sângele în vene. Se scurge în valuri în sus şi-n jos, dar n-are unde să scape. Se loveşte de tâmple. Încearcă să spargă zidurile, să le ciobească măcar un pic, dar nu găseşte nici o fisură.

Până şi din cer curge apă clocotită. Ploaia asta fiartă, care încearcă să te pitească de mine, cheamă aburii din pământ. Se strecoară un fir de vânt rece pe fereastră. Vibrează biroul. New message from…”Ştii că îmi lipseşti un pic?”.

8 comentarii

  1. blackmetal said,

    u still got it…

  2. casargoz said,

    Credeam ca dragostea a murit. Ca otrava lenta a corporatiilor a ucis sentimentele. Ca dincolo de bariera suferintei, in adanca plictiseala a muncii organizate, a mai disparut un cuvant, sau un tipat, scufundat in acvariul impecabil in care pestii fara glas se hranesc cu hartii. Niste vertebrate fara sentimente respirand in fiecare zi lichidul uitarii de sine, privind cu speranta in fiecare zi la acvariul de vis a vis, sau la un acvariu indepartat prezentat viu colorat pe sticla iluminata LED a aparatului electric conectat la lumea virtuala. In lumina impersonala a spatiului deschis inchis ermetic mai exista pesti muti care spera la tipatul datator de viata, la otrava revoltei care clocoteste in sange. Si totusi timpul trece si nu ramane decat tacerea fara cuvinte, si melodia de salsa, din bazinul cu pereti de beton.
    Iar undeva intr-un ocean al rutinei, pluteste intr-o sticla un mesaj personal, al iubirii ce nu a murit…

  3. conia said,

    frumos aici la tine! spor la tastat:)

  4. Misu said,

    Te ai dilit de tot. Erai mult mai funny pe vremuri… Te droghezi?

  5. leoaica said,

    mesajul ala….. picatura chinezeasca sau cea care a umplut paharul?

  6. alge_underground said,

    cati ani ai…copilas? ai incercat vreodata sa nu mai alegi figuri de stil la intamplare,care sa sune frumos,dar care sa nu aiba niciun continut?

  7. ramona said,

    ai talent. dar vrei sa atragi atentia mult prea mult!esti imatura… poate ca o sa postezi si alte chestii… pe care sa le citeasa cineva …

  8. Anda said,

    ma regasesc in fiecare cuvant…..in fiecare cuvant……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: