numb

Iunie 25, 2009 at 4:23 (Acum)

mi-au amorţit buzele şi dinţii. am un nod în gât şi îmi curge nişte ploaie fierbinte pe faţă, dar nu ştiu de la ce e. nu e ca şi cum te-aş fi crezut. adică a fost totul doar o părere. de asta sunt sigură, deşi sunt foarte ameţită fix în secunda asta. am o imaginaţie febrilă. mai ales acum. îmi aleargă oameni şi locuri prin cap, o mie de situaţii în care nu m-am aflat niciodată, o ceaţă din asta caldă şi tristă care îţi coboară aşa pe frunte ca nesimţita, de parcă ar fi invitat-o cineva…o lumină tristă şi verde care vine de la nişte faruri mari…de pe o insulă din mijlocul mării…sau de la nişte ochi…nu-mi dau seama exact…valurile li se zbat pe maluri…licoarea îmi inundă venele…flux şi reflux…ele se aruncă spre mine ca nişte păsări de pradă…eu le iau şi ţi le azvârl înapoi cu furie…cu scârbă…cu speranţa că o să mă LAŞI ÎN SFÂRŞIT ÎN PACE…îmi prind un deget între buze…şi apoi îl muşc până la sânge…mă doare.

uneori joc roluri.

asta e ultima înghiţitură. mi-a ajuns ca un pumnal în gât şi mi-a răpus suspansul. prostia de a crede în tine. răsuflarea. daaa, ştiu că ţi s-a părut real pentru o vreme, adică eu m-am străduit să-ţi dau impresia asta, dar era aşa doar…mie nu-mi pasă de tine de fapt…

…mi-e dor de tine de mor. vreau cu disperare să nu fi fost o părere, să nu moară şi de data asta totul ca o fantomă când se va crăpa de ziuă. îmi stă un nod în gât. cineva mă sugrumă cu o cravată, ca să nu mai respir, ca să n-apuc să-ţi spun…cred că…şi eu…

Legătură permanentă 16 comentarii

Evident că-ţi place marea

Iunie 8, 2009 at 0:53 (Dileme)

Te uiţi la ea nemişcat de ore întregi. N-ai o expresie anume pe faţă, aşa că nu ştiu ce să cred despre asta. Probabil că v-aţi luat la întrecere, să vedeţi care are ochii mai verzi dintre voi, iar acum soarele nu ştie în care să se oglindească mai repede. Arunci cu săgeţi în larg, iar ea îţi răspunde cu sclipiri. Eşti atât de relaxat încât nimeni n-ar putea spune că eşti în mijlocul unei dispute atât de aprige. Ai genunchii îndoiţi, câte un cot sprijinit pe fiecare dintre ei şi gura relaxată. Nici un surâs la orizont. N-ai colţurile gurii prea lăsate, nici cute care să-ţi umbrească fruntea. Dar nici ea nu se lasă mai prejos. Te scrutează la rândul ei netulburată şi rece, dar numai eu ştiu cât de tare clocoteşte în adânc. Îşi aruncă privirea spre mal, aşa cum tu o arunci pe a ta în larg, iar eu am rămas de mult cu răsuflarea tăiată, de teamă să nu vă-ntrerup.

Legătură permanentă 11 comentarii

Te urăsc.

Iunie 3, 2009 at 22:58 (Te urăsc de-mi ies ochii din cap)

Legătură permanentă 14 comentarii