nimeni.

Februarie 17, 2009 at 21:23 (Eloa se întreabă)

Am ochii umflaţi de plâns si nu e nimeni care să-şi dea seama.

Adică am prieteni, nu e vorba de asta, nu vreau să credeţi că sunt o sociopată sau ceva, dar am ochii plini de lacrimi şi nici unul dintre ei nu întreabă de ce. Nici unul. Adică ei văd, dar tac, de parcă le-ar fi frică să nu declanşeze o avalanşă prin cel mai mic sunet  scos despre acest subiect.

Sunt şi riscuri când toată lumea te crede puternică.

Un leu rănit nu e niciodată întrebat dacă îl doare. Toată lumea îl ocoleşte privind în jos cu smerenie, de parcă ar fi la reanimare. Nimeni nu întreabă un leu rănit de ce e la pământ. Toată lumea presupune că îşi va reveni prin regenerare, hrănindu-se cu propria forţă. Poate că puterea nu e totuşi un termen absolut din moment ce el ajunge uneori să fie rănit şi să verse lacrimi şiroaie. La asta nu se gândeşte nimeni.

Apoi lacrimile amorţesc şi rămâne doar gustul lor amar, care îl impregnează cu serul adevărului. Atunci se ridică şi are un chip împietrit. Nu mai menajează nimic şi pe nimeni. Nu mai tolerează nici cea mai mică formă de umilinţă, mai ales pentru că el a fost demn şi i-a respectat pe toţi. Dar acum rage la toată lumea care îl calcă pe coadă. Şi concluzia la care ajung prietenii leului de care vă povestesc e că el e bolnav de furie, că are un virus în sânge şi că e vorba de o boală incurabilă. Aşa că dau verdicte doar pentru că n-au avut curaj să întrebe „de ce plângi”.

Am ochii umflaţi de plâns şi nu e nimeni care să-şi dea seama. O fi ceva în neregulă cu prietenii mei sau asta înseamnă că nu am prieteni?

Legătură permanentă 51 comentarii