Unable to let go

Octombrie 18, 2008 at 20:29 (Autopsia unei obsesii)

Cea mai familiară scenă din filmele de dragoste e, pentru mine, reîntâlnirea după ani şi ani, când, loviţi de maturitate, cei doi au curaj să mărturisească în sfârşit ce tâmpenii le treceau prin cap ultima dată când fuseseră împreună…cât de mult şi-ar fi dorit ca verdictul pe care l-au dat atunci în mintea lor să nu fi fost adevărat…Şi iată-i cum se regăsesc acum regretând şi zâmbind amar-nostalgic la gândul că n-au avut niciodată curaj să înfrunte realitatea.

Eu n-am avut curaj niciodată. Am încercat să mă obişnuiesc cu fatalitatea pe care îmi imaginam că o trăiesc şi să nu o las să mă afecteze, dar n-am reuşit niciodată să fiu pregătită să aud s-a terminat.

Ce mi se pare şi mai jalnic la meditaţia asta de sâmbătă seara lângă o cafea amară, în lumina blândă a trecutului (cu participarea extraordinară a Veiozei du Coin) e că sunt incapabilă să uit ceva ce pentru mine nu s-a terminat. Ştiţi boala aia specific feminină, care i-a dus la exasperare pe toţi bărbaţii care nu vor decât să-şi exerseze talentul de cuier(=obiect de agăţat), adică pe toţi bărbaţii? Se numeşte Unable-to-let-go şi se vindecă doar atunci când reuşeşti să te debarasezi de imaginea mitică pe care i-ai construit-o şi păstrat-o cu grijă la tine în cap şi când poţi să vezi cum era el de fapt, de la început, în realitate.

Din fericire n-am timp prea des de meditaţii din astea, dar mă descopăr tresărind când ştiu că o să-l revăd. Obsesie? Poate doar spaimă de ridicol. Disperarea de a găsi un indiciu cât de mic că nu ai fost atât de idioată încât chiar să crezi minciunile pe care el le considera doar casual conversation.

Şi acum că mi s-a terminat cafeaua, mă duc să-l bârfesc puţin cu prietenele mele. Ridiculizarea obiectului care te-a ridiculizat te face de multe ori să te simţi mai bine…dar nu te vindecă de trecut niciodată. Aşa că dacă descoperiţi vreun leac pentru boala asta, poate mă anunţaţi şi pe mine…ca să nu le mai spun tuturor că m-a luat pur şi simplu cu frig când am aflat cine o să mai fie acolo…

33 comentarii

  1. magdici said,

    Cand e vorba de un barbat la gandul caruia te simti nesigura, ridicola, prostuta, indiferent de motive, si peste 100 de ani o sa tresari cand o sa afli ca o sa fie si el acolo. Si o sa fie cu fluturasi neplacuti, chit ca nu mai simti nimic de ani buni, chit ca nu ai simtit niciodata cine stie ce, chit ca nu te gandesti la el mai des de 2 ori pe an. Asta e… poate nu e o usa neinchisa, poate e doar o frica ce a ramas la nivel subconstient si pe care nu ai cum sa o alungi, e ca si temerile ancestrale ramase din copilarie.
    Dar eu vorbesc despre mine acum, nu stiu cat te ajuta. Barfa da, ajuta😀

  2. Manson said,

  3. spyked said,

    Aşa că dacă descoperiţi vreun leac pentru boala asta, poate mă anunţaţi şi pe mine…

    O carte (sau un teanc, pe termen lung), un pian, un saxofon. Zece ture de parc alergare uşoară, un ceai şi un somn bun.

    Serios.

  4. seasonstraveler said,

    N-am înţeles! De ce să uiţi? Trecutul e istorie şi chiar dacă miroase a mucegai merită păstrat! Măcar pentru a încerca să nu repeţi ce ţi-a lăsat un gust amar!
    „…adică pe toţi bărbaţii…” nu-i aşa că cel mai uşor este să generalizăm? Şi mie îmi place😉 !

  5. Gia said,

    unable to let go e misto🙂 chiar daca e trist.
    hai mai, these boots are made for walking😀

  6. lectia despre cerc said,

    Eu cred ca n-ati inteles, pentru ca aveti (poate) norocul de a fi altfel. Frigul acela si senzatia de eviscerare sunt de neinteles, daca nu le-ai trait macar o data. Traindu-le o data, vei mai repeta, pentru ca vei avea acelasi gen de iubire – atasament – teama – groaza – durere – incapatanare (nu pot sa cred ca s-a terminat). Iar asta nu se educa, nu se terapeutizeaza, nu se, nu. Se sterge insa pentru totdeauna, daca apare El, un altul, care sa fie si ultimul (pentru ca a vrut sa fii tu ultima si cea mai importanta). Intarzierea acestui El si confundarea lui disperata cu altii duc la momentele cu frig.

    Un alt fel de frig, mult mai violent dar pornit din aceleasi radacini, am experimentat la ultima despartire. Nu mi s-a mai intamplat niciodata, dar e drept ca la despartirea asta am trait apoteoza absurdului. Socul a fost atat de mare incat am inceput sa tremur instantaneu, din cap pana-n picioare si am tremurat asa cam o saptamana.

    In incheiere – cred ca ideile alea cu ceai, jogging, carti si „ce frumos e trecutul urat” apartin unor baieti/barbati. Ar trebui sa imi fac un intreg blog ca sa explic ce presupune asta, dar exista blogul in care tocmai ne aflam si ar trebui sa fie suficient.

    Autoarei ii multumesc, candva o citeam zilnic, dar cand mi-a fost bine n-a mai avut sens (nu mai citeam nimic pe net), iar cand mi-a fost din nou rau, a fost prea rau. Si acum am plans cand am citit, dar mi-a facut bine. De multe ori ma gandeam la tine, amintindu-mi valutele, si te-as fi intrebat ce mai faci, cum e – u cmz, cmf?🙂

  7. Eloa said,

    @magdici: şi atunci nu e ridicol să păstrăm amintirea asta atâţia ani, când pentru el nici nu există?

    @spyked: da, şi când te trezeşti, ştii ce se întâmplă?

    @seasontraveler: înţelepciunea asta a ta e enervantă şi imposibil de aplicat

    @gia:🙂 uneori e puţin mai greu să te aduni şi să merg mai departe

    @lectia despre cerc: emoţionant, îmi amintesc vremurile când scriam mai des şi primeam comentarii şi mail-uri de la oameni care mă citeau în fiecare zi, numai că uneori nenorocita de carieră nu-ţi mai lasă timp de suflet…cât despre somatizare, cunosc şi arderea pe care entuziasmul ţi-o provoacă în stomac, şi senzaţia de greaţă când vezi ceva neplăcut/neaşteptat, iar el te întreabă: păi de ce ţi s-a făcut rău? Păi nu ştiu, poate pentru că erai cu ea, poate deaia.

  8. seasonstraveler said,

    sa inteleg ca ai incercat? altfel de unde stii ca nu merge?

  9. seasonstraveler said,

    a! si nu este intelepciune! … suna doar bine la nivel teoretic!

  10. magdici said,

    Nu e ridicol, cred, e doar dureros si mai ales obositor sa tot tarai intrebari neraspunse si despicari de fir in 4 din trecut. Poate pentru ca nu intelegi de ce; de ce ti-e frica, de ce nu poti sau nu vrei sa inchizi de tot usa, de ce a fost asa si nu altfel.
    Mi-ai adus aminte de cantecul pe care s-au derulat jumatate din gandurile mele din liceu; vezi, poate nu numai fetele trec prin asta, ceea ce poate fi o consolare🙂

  11. diana said,

    avem aceeasi frica…!

  12. Gia said,

    nu stiu de ce, nu prea cred in „s-a terminat”. sau o fi si asta un sindrom din categoria „unable to let go”. las’ sa fie.

    intre timp, mai scrie ceva🙂

  13. spyked said,

    Când te trezeşti, tragi vreo trei înjurături, îi dai două palme subconştientului şi repeţi tratamentul de mai sus. No one said it’s easy. I mean, I know, but that’s just something you have to deal with yourself. Nu că aş fi în măsură să dau reţete, a fost mai degrabă un punct de vedere.

    Doar că la un moment dat te trezeşti şi îţi dai seama că ai pierdut o perioadă (mai lungă sau mai scurtă, depinde) în trecut. And people who live too much in the past/future are partially dead (or absent) in the present. Also, we perceive time as linear and monotonic, which is tricky, adică: nu ai cum să aduci în prezent timpul pierdut, iar contemparea trecutului e o chestie care mănâncă mult timp, care la rândul lui se pierde.

  14. Giant said,

    me so ronery…😦

  15. Animaliciul9 said,

    Hai ca fincepi sa scrii din ce in ce mai bine😛

  16. Babi said,

    Citind aceste randuri si comentariile mi-am adus aminte de el. De frica si dorinta de a-l revedea chiar si macar pentru o singura secunda. La discutiile penibil de banale pe care le aveam cand ne intalneam, despre vreme sau despre cursul de schimb euro. Cand de fapt pe mine ma durea inima si simteam ca mor si vroiam doar sa-i spun „Cum ai putut sa-mi spui ca directia in care merge relatia noastra nu-i buna? Cum poti sa vorbesti cu mine despre dragoste, iubire si casatorie si apoi sa te razgandesti?” Nu am apucat sa-i spun aceste cuvinte niciodata dar nici nu l-am mai intalnit. Timpul a trecut, el s-a casatorit cu altcineva, eu sunt fericita si nu ma mai gandesc asa mult la el. Asa ca singurul remediu care imi vine in minte pentru sindromul „unable to let go” este TIMPUL.

  17. candy said,

    in blogul tau am gasit multe chestii interesante, about life and generally. m`au facut sa ma simt mai bine, pentru ca si eu impartasesc aceleasi opinii about guys guys always guys :)) poate tragi cu ochiul si pe la blogul meu intr`o pauza de cafea:P

  18. teambuilding said,

    Nu exista reintoarcerea la sentimentele din trecut…exista doar singuratatea din prezent care te forteaza sa-ti aduci aminte cum era atunci.

  19. Mihai said,

    Ce e melodia asta obsesiva despre idealizare si (mai ales :D) dezidealizarea la o birfa cu prietenele ?

    Pentru cit am ars
    Inca nu sint scrum,
    Si-ti mai daruiesc
    focul meu postum.

    Ca intr-un sentimental film rusesc mincinos, cu Lyudmila Gurchenko si Nikita MIkhalkov🙂

    Mai bine ia un leac produs ad-hoc in mojarul acestei dimineti de simbata:
    Leac pentru cind o sa ai mai mult de douaj’ (si ceva) de ani, pentru cind o sa fii mai putin inteligenta si mai degraba resemnata, pentru cind vei umbla desculta prin bucatarie si cineva te va chema, posesiv, umilitor si vulgar, „nevasta”: …………………. Oh, am pus puncte puncte pentru ca mi-am dat seama, in ultima clipa, ca e o ipoteza (sau o ipotenuza ? :P) aflata intr-o imposibilitate flagranta de a se indeplini :))))
    Leac 2 (speram intr-o imbunatatire a sanatatii pacientei): in serile de simbata, cind iti asezi linga cafea iubirile crestate cu forfecuta de taiat suferinte, iubirile sgiriate de unghiile diminetilor de pe care se cojeste oja rosie ca singele, iubirea cu perdelele murdare de prea multe becuri aprinse, peste care toti tropaie cu bocancii, bataile inimii tale se vor speria de-atita zgomot si de-atita tropait, se vor face mici si vor tacea, iar tu te vei opri odata cu iubirea. Luni va veni cineva sa te desurubeze, sa-ti curete mecanismele de impuritati, sa ticai din nou, sa tropai si tu, sa rizi iarasi la ore fixe. Iubirea se va scurge in alta ceasca de cafea. Doar ai grija ca de data asta sa fie marca cea buna, dozajul corect de zahar si spuma😉

    M.

  20. Shirley said,

    Corect, teambuilding!

    Dar viaţa are întotdeauna alt scenariu.

  21. giapapadia said,

    explicatie? nu?bine.

  22. Eloa said,

    @giapapadia cand o sa gasesti alt cuvant decat „curvette” o sa intre comentariul. pana atunci, o viata frumoasa.

  23. giapapadia said,

    cum sa gasesc un alt cuvant pt un blog care asa se cheama?😐

    spuneam ca stapaneste textu aproape la fel de bine ca si tine, desi nu chiar (fara sa intentionez sa flatez) si ca nu m-ar mira sa fie vreun experiment de-al tau. daca nu-i asa, nu e si gata. foarte probabil sa nu fie, ceea ce nu are o importanta vitala. pana aici nu vad rostul cenzurii. jesus.

  24. ieseanul suparat said,

    Of, Teambuilding, as vrea sa ai dreptate, numai ca uneori sentimentele din trecut se intorc cu o forta pe care nu o banuiai si te izbesc de nu te mai poti aduna. Iar cand sentimentele din trecut le treci prin sita maturitatii, deja totul capata o alta valenta.

  25. de ce sa uiti? said,

    eu nu inteleg … de ce sa uiti?

    de ce sa let go?

    nu sfatuiesc pe nimeni sa se dea cu capul de acelasi perete pana la epuizare, dar cine a simtit paralizia aia naucitoare, frigul ala care te cuprinde si care iti face mainile casante doar la ideea ca leganatul ala in mersul tamp spre casa seamana cu al lui stie ca un asemenea sentiment nu se stinge nici dupa ce apare un EL, un altul

    si de ce s-ar stinge? doar nu celalalt ti l-a trezit in the first place!

    frigul ramane si dupa o luna, 3, 5 si dupa ani de zile

    si ce daca esti in mijlocul unui happily ever after? frigul ala creeaza dependenta, never let go… iti aminteste ca traiesti, ca esti om, ca fiecare zi a trecut frumos si ca trecutul nu se reduce la 0 doar pt ca exista un alt EL, poate mai bun, mai chipes, mai atent… mai asa si pe dincolo

  26. mazgalici said,

    Da, e cat se poate de adevarat

  27. evergreenstory said,

    nu e leac.
    timpul, poate.
    subconstientul care lucreaza in ritmul lui, poate.
    ura, poate.
    altcineva care sa te faca sa simti, poate.
    barfa, teorie de moment.

    anii. mie dupa ani mi-au trecut „spaimele si nevrozele”. nu ceea ce mi-au facut pentru ca o femeie poate ierta repede. timpul.

  28. szabo elisabeta said,

    draga ciresico!
    deci tu mie imi dai sfaturi si tu esti ” VARZA”
    Scuze ! Numai sufletele vulgare isi batjocoresc dragostea de odinioara . Oamnenii cu bun simt sadesc flori pe morminte! Omul in palmele caruia mi-am pus toate visele mele mi-a facut din suflet un vitraliu de cioburi dar nu il urasc , am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca , tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti, am invatat ca oricat de mult suferi , lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.Am invatat ca scrisul ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti ( dar nu si sa le vindece).Am invatat ca viata iti poate fii schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.
    nu exista leac decat rabdarea si timpul…dar cate ore , zile , ani nimeni nu poate garanta…
    sunt sigura ca vei intalni un om care sa te faca sa uiti si sa privesti din nou cu alti ochi spre oameni esti o pesoana puternica parca asa am intuit din cele ce mi-ai scris !
    succes si nu uita ca si maine este o zi …
    nu lasa ura sa iti copleseasca sufletul ( din pacate bunul simt a devenit o exceptie iar nesimtirea o regula), cel care te-a facut sa suferi va plati intr-o buna zi cu aceeasi moneda !

  29. wtf? said,

    hai mai scrie si tu ceva… ca m-am plicti sa citesc numai stirile stupide de peste tot… hai, ca promit sa nu mai fiu rau.

  30. abe said,

    o noua indragosteala o pune in umbra pe precedenta..ce urmeaza e mai bine aproape intotdeauna..

  31. Piupiu said,

    papadie…si aici te gasesc? damn
    iar autoarei blogului…permiti sa traduc doua trei fraze in franceza ca sa le pot urla fostului?

  32. lamya777 said,

    Daca ar exista un +fav pe wordpress, cred ca asta ar fi prima oara cand l-as folosi. Este primul post dintre toate cele citite de mine care m-a facut sa ma gandesc ca as vrea sa am undeva, la favourites, ceea ce ai scris tu aici…
    Din pacate ai atata dreptate… si inca ceva, felicitari pentru curajul pe care l-ai avut cand ai recunoscut cele scrise aici si mai ales pentru puterea de autoanaliza atat de buna…
    Cat despre remediu… poate timpul?

  33. Rider said,

    („Ştiţi boala aia specific feminină, care i-a dus la exasperare pe toţi bărbaţii care nu vor decât să-şi exerseze talentul de cuier(=obiect de agăţat), adică pe toţi bărbaţii?”)

    Nu toti barbatii (cum definesti un barbat?) se simt bine in postura de cuier. E o generalizare pripita. Problema e ca de multe ori tipii de treaba nu se incadreaza in gusturile fetelor. Ce se purta in materie de barbati pe vremea lu’ bunicu’ nu mai actual, nu prea mai prinde. Sau ma insel?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: