nu mai simt nimic

Septembrie 23, 2008 at 14:49 (Uneori)

mi-e silă. mă car aşa de la o zi la alta, încercând să întorc capul în partea celaltă când mai scuipă cineva spre mine…chestia e că n-am avut niciodată răbdare să aştept să se întâmple ceva. eu am făcut întotdeauna lucrurile să se întâmple. acum mi-e silă şi nu ştiu de ce mă mai trezesc dimineaţa. ştii cum e când nu mai are nici un sens? când nu mai găseşti nici un motiv, când speri ca scrutând înălţimile tavanului să coboare din el o idee salvatoare şi să ai un motiv ca să începi să trăieşti din nou?

Anunțuri

Legătură permanentă 37 comentarii

Plouă…

Septembrie 14, 2008 at 23:48 (Uneori)

…de parcă n-ar fi fost vară niciodată. Fumul de ţigară învăluie paharul de vin roşu înainte să se piardă printre perdele. Vine un miros de toamnă în lumina caldă a veiozei şi în pauzele scurte de respiro ale actorilor se aud tropotele stropilor de ploaie. Ascult o piesă de teatru. Se numeşte Dragă mincinosule şi a fost scrisă după scrisorile pe care le-au schimbat Bernard Shaw şi actriţa Stella Campbell, femeia de care nu ştiu dacă era îndrăgostit… Am ajuns pe la jumatea piesei…până acum, a fost remarcabil un moment în care ea îi scrie că şi-a dat de mult seama că el se foloseşte de ea, că o curtează pentru a o convinge să joace în piesa lui, Pygmalion, dar că ea a intrat în joc pentru că îl consideră inteligent şi o amuză conversaţia…Uneori femeile pretind că sunt la fel de pragmatice şi de oportuniste ca bărbaţii de care se îndrăgostesc doar ca să găsească un punct comun cu ei…doar ca să arate că sunt suficient de dure ca să reziste acestui joc tâmpit al pasiunii mistuitoare care arde dacă nu se consumă şi ustură după ce s-a consumat…uneori am impresia că am o imaginaţie mult prea bogată…poate ar trebui să scriu o carte…

Legătură permanentă 9 comentarii

Ce făceam cu 6 luni în urmă

Septembrie 11, 2008 at 3:57 (Autopsia unei obsesii)

dulce tango la mine în cameră…se prelinge de-a lungul pereţilor şi încearcă să mă-nfioare…aş vrea să umblăm pe străzi ca în seara aia minunată, când mi-ai arătat cea mai frumoasă clădire din Bucureşti…

Cred că a fost cea mai frumoasă seară din viaţa mea…aşa cum am sperat dintotdeauna că o să fie…

În seara asta am rămas acasă, să mă prefac intelectuală, să-mi pun ordine în gânduri. Numai că în gândurile mele e o mare dezordine…pentru că apari tu peste tot…ca un puşti impertinent care-şi azvârle picioarele cu înverşunare printre frunzele veştede toamna…

E înspăimântător cum corespunzi întocmai profilului de Mr Perfect la care am visat dintotdeauna şi care eram convinsă că nu există…pot vorbi cu tine despre tot, eşti izbitor de direct, dar reuşeşti să păstrezi lucruri nespuse … şi crezi că n-o să le văd, dar îţi rămân pe buze sau îţi umbresc colţurile ochilor…

Eşti atât de…eşti tot. Tot ce îmi doresc e să mă chemi…să mă seduci…să mă adori…să mă iei peste picior, să mă săruţi pe frunte şi să mă muşti de buza de jos când tensiunea e prea mare ca să o mai poţi suporta…mă arunci cu o viteza ameţitoare dintr-o stare în alta…acum fetiţă, în secunda următoare, femeie. Mă faci să mă simt frumoasă, dorită, puternică…Mă domini, iar supunerea nu face decât să-mi confirme cât de puternică sunt…pentru că un bărbat puternic ca tine mă vrea pe mine şi numai pe mine…

Si apoi, da, desigur, cum se întâmplă adesea, el a plecat de ziua mea să se vadă cu alta.

Legătură permanentă 14 comentarii