N-am timp de tine!

Februarie 10, 2008 at 17:48 (Şăd şi cujăt)

De ce ai vrea să fii cu cineva care nu îşi face timp pentru tine niciodată sau care îţi aruncă doar firimiturile care îi rămân după ce şi-a epuizat întreaga zi ocupându-se de lucruri importante şi discutând cu oameni care chiar contează? După ce ai încercat o bucată bună de timp să ghiceşti cam care e ora aia la care poţi suna pentru un hello rapid şi la care el nu e atât de stresat încât să-ţi spună că în cazul în care nu ţi-ai rupt nimic, te sună mai târziu, pentru că acum nu e un moment bun, cred că începi să te întrebi „dar oare câţi bani dă omul ăsta pe mine?”…şi în timp ce oscilezi rapid între variante şi nu te poţi hotărî deloc dacă răspunsul corect e unul sau doi, s-ar putea, just maybe, nu zic că e cel mai probabil, dar sunt şanse să se întâmple să-ţi treacă prin cap că poate viaţa ta e lipsită de importanţă în comparaţie cu a lui…adică…dacă el spune că are lucruri importante de făcut, care nu îi permit să se gândească la nimic altceva, iar tu ai timp să-l suni, înseamnă că tu nu ai lucruri importante de făcut, deci viaţa ta e atât de banală şi de insignifiantă încât nici nu e de mirare că omul ăla nu dă doi bani pe tine.

Poate ar trebui să te mulţumeşti cu cineva la fel de banal ca tine, care are la fel de mult timp la dispoziţie, care ar face efortul să dea din când în când câte un telefon pentru casual conversation în mijlocul zilei fără absolut nici un motiv serios. Sună tentant? Preferi o viaţă banală şi fericită? Tot ce vrei de la viaţă e puţină dragoste? Drăguţa de tine! Iar el nu-şi face timp nici măcar pentru un telefon nenorocit? O să spun o chestie care o să te facă să crezi că blogul a fost hăckuit. Nu e vina lui că eşti lipsită de importanţă. Nu e vina lui că n-are timp de tine. Nu e vina lui că e porc. Nu e vina lui că nu dă doi bani pe conversaţiile banale pe care i le oferi cu atâta generozitate.

Femeile au acest dar de a-şi aşterne viaţa la picioarele primului venit şi de a-i pune la dispoziţie implicit fiecare secundă din timpul lor, indiferent cât de importante sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă în secunda aia. Într-un mod miraculos, totul se ofileşte când apare cea mai mică rază de lumină de la El, acest soare care ne umple vieţile de lumină, căldură şi speranţă.

Nu există oameni la fel de banali şi oameni la fel de importanţi, iar compatibilitatea nu se stabileşte în funcţie de gradul de importanţă al membrilor cuplului. Sunteţi compatibili dacă reuşiţi să vă daţi seama şi să respectaţi ce e important pentru celălalt. Şi cât de important e. Şi cât de penibil ar fi să răspundă la telefon cu „bine, pisi”, în mijlocul unei încăperi pline cu oameni pe care încearcă să-i domine. Pentru că asta fac oamenii ocupaţi şi importanţi toată ziua: îşi hrănesc orgoliul. Se bucură că sunt puternici sau se luptă să devină. Şi sincer, dacă tu nu poţi aprecia un bărbat care îşi petrece ziua având grijă de el şi de ego-ul lui, atunci chiar nu pot să-mi dau seama ce fel de persoană eşti. Una egoistă presupun.

32 comentarii

  1. baby bitch said,

    cea mai buna solutie in situatiile de genul asta e sa te calmezi. isteria, agitatia, drama te impiedica sa vezi adevarul sau solutia intr-o problema. barbatilor in general nu le place sa vorbeasca la telefon mai mult decat strictul necesar. un barbat amtios, cu potential, realizat sau in curs de realizare profesionala, adica asa cum isi doresc toate femeile inteligente, sunt mereu ocupati. insa e mereu loc de mici surprize, anume atunci cand se chinuie sa-si faca putin timp liber. e greu sa tot astepti ‘surprizele’ si te agiti. poate nu e ce ai tu nevoie, poate nu va potriviti, nu-l iubesti. dar poate ca da, si atunci trebuie sa faci ceva sa fie mai bine. primul pas e cum ziceam, sa te calmezi, sa incepi sa te simti iar bine cu tine, tu, nu tu, iubita lui X. atunci o sa vezi daca merita sau nu sa continui

  2. Cristina said,

    ai dreptate. Again si intotdeauna.

  3. Bogdan said,

    Ultima fraza nu e scrisa de Eloa.

  4. andreea02 said,

    Dar de ce ei nu vor sa inteleaga faptul ca noi avem nevoie de conversatiile acelea banale, iar noi trebuie sa-i intelegem pe ei ca nu pot raspunde, ca au lucruri MULT MAI IMPORTANTE de facut? De foarte multe ori mi-am primit portia de cearta pe tema aceasta: „de ce suni iubito daca nu e ceva urgent?”, poate pentru ca vreau doar sa iti aud vocea 30 de secunde, insensibilule si ahtiatule dupa putere! pentru ca am nevoie si de o conversatie banala in 24 de ore de existenta, pentru ca te iubesc!

  5. Amprenta De Femeie said,

    ma vad prea mult in tine si ma sperie chestia asta :-s

  6. tezeu said,

    Din pacate ma vad si eu prea mult in blogposturile tale, si eu sunt de sex opus😦🙂

    Life sucks.

  7. Cine vorbeste? said,

    O exaltare a simturilor este postul de fata, un carusel din care nu poti sa scapi, este ca si cum ai sta silita de tine insati intr-un scaun cu rotile desi te consideri sanatoasa. Este o provocare la lupta pe care stii ca nu o poti castiga dar o duci in continuare.

    Asta inseama oare puterea?

  8. MK2 said,

    femeie (contextual „persoana”) egoista nu e pleonasm?

  9. seasonstraveler said,

    „…totul se ofileşte când apare cea mai mică rază de lumină de la El, acest soare care ne umple vieţile de lumină…” n-am înţeles! ar fi trebuit să înflorească nu să se ofilească…
    „…Femeile au acest dar …” cred că e mai mult defect decât calitate!
    ideea generală e – dacă n-are timp de tine ce caută în preajmă?

  10. seasonstraveler said,

    @ MK2: barbat egoist e tautologie sau doar expresia calităţii?

  11. Cine vorbeste? said,

    @seasonstraveler: tautologie nu e egal cu pleonasm. In cazul de fata, nu se poate vorbi in nici un caz despre tautologie. Probabil ca nici despre pleonasm, daca ne gandim la sentul sintactic al expresiei. Daca vrei detalii, ti le pot furniza cu placere.

  12. Andrei-Daniel Lefter said,

    Am si eu o intrebare? Asta e un blog feminist? Sau am nimerit eu aiurea? Sau e prima impresie… Nu sunt misogin… Era doar o intrebare!:)

  13. Cristina said,

    @seasontraveler: tare! =))

  14. anaayana said,

    Cred ca iti poti da seama cat e de interesat cineva de tine dupa timpul pe care ti-l poate acorda. Am vazut si oameni super ocupati care dau totul la o parte cand vine vorba de o persoana speciala.

  15. MK2 said,

    ..doar un adevar general valabil.Nu facea discriminari,doar remarce…

  16. alma said,

    las si eu un semn ca te-am citat. multam. ai dreptate cu ce ai scris mai sus.

  17. George Olteanu said,

    Valabil de ambele părţi. Eu cred că o persoană care nu-ţi acordă timp, te evită la telefon, spune că e ocupată etc. pur şi simplu nu e interesată de tine. Şi cel mai bine ar fi să uiţi de ea. Cu siguranţă vei găsi pe cineva pentru care să simţi ceva şi care îţi va acorda atenţia mult dorită. Nu trebuie să te limitezi la un individ doar pentru că ai impresia că e jumătatea ta.

  18. joju said,

    Cioran explica de ce munca tampeste :

    Cine prefera placerile costisitoare in dauna celor gratuite sau foarte ieftine, trebuie, de cele mai multe ori, sa plateasca pentru aceasta alegere cu o cantitate mai mare de munca. Filosoful roman Emil Cioran explica insa de ce munca tampeste.

    „Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
    Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor,intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
    Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara -, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.” Emil Cioran

    Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubitea, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi.
    Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.
    In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabiuinta sa munceasca pentru a avea banii pt respectiva dristractie.

  19. Giant said,

    un an jumate de deaia… rahat… îmbătrânesc…

  20. Cristina said,

    Timpul este o resursa importanta mai ales pentru oameni ocupati. Daca un pierde vara isi acorda timp nu o sa aiba aceeasi valoare pentru el ca pentru cineva care are un stil de viata alert. De aceea cred ca interesul/dragostea/aprecierea nu pot fi judecate dupa timpul acordat intotdeauna.
    Dar da, daca un om ocupat iti acorda timp s-ar putea sa fie interesat de tine.

  21. papitza said,

    Ce pacat ca atunci cand o sa gasiti raspunsul la aceste intrebari o sa fie prea tarziu…dar mai bine mai tarziu decat niciodata…

  22. saliery said,

    uite de asta nu inteleg eu, de ce pentru o femeie PRIMUL BARBAT din viata ei, va fi mereu tinut minte, il va omagia, se va reintoarce la el,etc. Chiar asa de important e primul??De ce?Explica-mi tu te rog

  23. Bianca said,

    Dacă eşti importantă pentru un bărbat, nu contează cât de ocupat este, îţi spun din propria experienţă. Am avut ocazia să cunosc un tip care este întradevăr foarte ocupat, dar asta nu-l împiedică să mă sune şi de 5 ori pe zi. Dacă nu-ţi acordă suficientă atenţie înseamnă că nu este omul potrivit.

  24. Bianca said,

    Ce ciudat, şi eu mă regăsesc în ceea ce scri tu Eloa. Am ajuns la concluzia că pur şi simplu există oameni cărora le pasă numai de persoana lor, indiferent că eşti tu sau alta, ei tot aşa se comportă. Probabil există persoane care nu sunt capabile să dăruiască, doar să primească atenţie…Ăsta se numeşte EGOISM.

  25. dilEMA said,

    egoism? e doar lipsă de atenţie.

  26. seasonstraveler said,

    @Cine vorbeşte?
    First – TAUTOLOGÍE, tautologii, s.f. 1. Greşeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiaşi idei, formulată cu alte cuvinte… Repetare inutilă cu alţi termeni a aceleiaşi idei; pleonasm.
    Second – „sentul sintactic al expresiei”… sunt bulversat! n-am inteles!
    in conditiile astea n-am nevoie de detalii! dar am sa retin oferta.

  27. alexcris7 said,

    mai fetelor…da voi cele care credeti ca „barbatii e porci” [greseala e intentionata]:D ….mai scoateti si voi capul din cutiutza asta numita monitor… as fi vrut sa pot spune ca si „fetele e porci” ..dar nush, praca spus unei fete nu suna bine. Well , fetele fac tot ce ai scris tu acolo, nu dau doi bani pe unul care chiar ar face ceea ce spui tu ca barbatii nu fac. Stii un barbat daca e romantic e luat in ras, e un pampalau in fata unei femei, daca scrie o poezie e geek , daca ii aduce o floare „doar pentru ca e miercuri” sau” doar pentru ca este frumoasa” inseamna ca vrea ceva de la ea…. Femeile spun ca vor barbati tandri cu care sa poata vorbi orice, cu care sa se simta bine , vor barbati cu sufletul frumos…dar stii…doar o spun….caci imediat ce intalnesc un tip bine, bogat, cu o masina ultimul racnet, care chiar nu da doi bani pe ele si care le trateaza ca pe ultimele gunoaie stau coada la usa lui …. Ma gandesc ca poate nesimtirea si prostul gust si bogatie de ce nu , atrag……..Contrazice-ma daca poti!

  28. hexu said,

    Deci ..ma simt foarte trist really .. desi sunt de sex opus .. ma vad in posturile astea ..

    Si ..nu ..nu sunt gay ..sunt perfect normal .. doar k am patzit ceva de genu .. recent .. sii .. vreau sa zic k … nu erau nici motive .. fantastice .. si da ..tot eu eram de vina

    Si persoana in cauza .. la intrebarea ” Ai da o zi din viatza ta pentru cineva … oricine .. nu neaparat eu .. oricine ? ”
    A raspuns … Nu stiu …

    Care e egoist ? .. eu sau ea ? .. poate amandoi ..? Personal .. acord timp ..oricui … oricand .. in momentul .. in care ..in clasa a 11-ea .. si in vacantza … nu potsi sta cateva ora sa vorbesti .. cu o persoana ..care chiar ii zici k o iubesti .. nici weekend ..nici nimic … in 6 luni nu ai 1 zi .. ? asta … nu o pot explica..

  29. hexu said,

    oo da …. si persoanele cu messu .. cik ahi sa vb pe mess … URASC MESSU

    Orice se poate interpreta gresit .. de la ton la intregul intzeles …
    Nu e mai frumos sa auzi si o voce .. eventual sa vezi un chip ? nu doar cuvinte insirate … care nu exprima in totalitate …nici ton nici sens.. Parerea mea ..discutziile mai de suflet trebuie facute face to face .. nu tel sau mess..

  30. nick said,

    „””Femeile au acest dar de a-şi aşterne viaţa la picioarele primului venit şi de a-i pune la dispoziţie implicit fiecare secundă din timpul lor, indiferent cât de importante sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă în secunda aia.”””

    bullshit. voi sunteti si mai obsedate de munca si prostii de-astea decat noi. frica de foamea ce vi se poate infige in gat e mult mai puternica decat dragostea.

  31. Maria said,

    prea adevarat😦

  32. poesis » Blog Archive » de aia si de altele said,

    […] sa va pun aici niste citate ca eu cred ca mare dreptate au.    Deci, iata ce scrie Deaia la ea pe blogul ei feminist:   "De ce ai vrea să fii cu cineva care nu îşi face timp […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: