Resurrection

Noiembrie 20, 2007 at 3:27 (Te urăsc de-mi ies ochii din cap)

A trecut atâta timp de când am scris aici ultima dată… în calitate de Eloa…am uitat că sunt o femeie ocupată şi importantă, una din femeile alea incredibil de încrezătoare în propriile puteri, convinse că ar putea cuceri lumea oricând, dacă nu ar avea lucruri mai importante de rezolvat, cum ar fi să facă doi copii, să scape de o datorie la bancă şi să rămână căsătorite între timp. Adică asta fac femeile ocupate şi importante ca să-şi pună capăt carierei şi zilelor trăite ca femei ocupate şi importante. Apoi urmează perioada gospodină-menajeră-bonă-guvernantă-gazdă-primitoare-pentru-toţi-prietenii-lui-în formă-de-butoi-de-bere.

A, nu. Eu? Eu nu sunt. Adică nici nu o să fiu. Pentru că nu vreau, cum „de ce”? Pentru că din momentul în care simte că a pus laba pe tine şi că există şanse să fii de acord să faci scuba diving cu el, s-a terminat. Înseamnă că poate să-ţi propună orice, că oricum o să accepţi. De dragul viitorilor copii şi a viitoarei rate la casă. Tocmai de-asta nu trebuie să faci niciodată nici un compromis şi să nu accepţi niciodată nimic din ce îţi propune. Trebuie să faci întotdeauna numai ce îţi propui tu. Nu vrea să vină? Fb. Mergi cu altcineva. Tu trebuie doar să te asiguri că el e cel care se zbate să-ţi facă pe plac. Şi ştii de ce? Pentru că trebuie să-l menţii pe căţeluş ocupat, ca să nu apuce să se plictisească de tine. Dacă o să se alfe într-o perpetuă încercare de a-ţi intra în graţii, ai şanse să nu te părăsească niciodată, pentru că e o regulă în codul genetic, după care funcţionează specia asta: până nu cuceresc reduta, nu trec la următoarea.

Ştiţi ce am făcut de când am fost plecată să fiu idioată şi tâmpită ca voi toate? M-am îndrăgostit, măi. Rezultatul în header. Nice to have me back, isn’t it?

Anunțuri

27 comentarii

  1. GrLght said,

    Yes, it is. Nice to have you back.

  2. lamya777 said,

    welcome back…chiar daca revenirea este oarecum trista pt tine…incearca sa treci peste el, peste tot…o sa vezi, nu este atat de greu (stiu ca suna extrem de ireal si de banal, dar chiar asa este). in legatura cu subiectul postului, da, din pacate asa este, trebuie sa le arati ca iti sunt indiferenti pentru a le mentine interesul. hug>:D< :*

  3. adelix said,

    Cred ca asta cu indiferenta si excesul de iubire e valabila si pentru fete.Adica pe mine m-ar plictisi un catelus care ar sta numai in doua labe de dragul meu si s-ar mai da si peste cap ca sa ma impresioneze.Daca m-ar trata un pic cu indiferenta(trebuie sa stie momentul si doza) mi-ar deveni simpatic.

    Asa,stiind ca ai totul la botic parca nu mai exista interesul ala.

    Pentru ei e la fel.Cati barbati incapatanati nu ati intalnit?Ii refuzi si ei continua sa insiste de dragul de a avea impresia aia ca au iesit in victorie.

    Mie mi-e lene sa ma indragostesc,cel putin acum.(:|

  4. Alex Trusk said,

    Aşa parcă mai merge. Chiar mă întrebam cât va dura până îţi revii la normal. Damn men! 😛

  5. D said,

    Sau poti sa ajungi ca tipa aia care a murit de oboseala. Cariera rulz!

  6. eloa said,

    @lamya777: mersi mult
    @alex trusk: tu esti masochist, mai alex 😛
    @D: nu o sa crap, stai linistit

  7. eloa said,

    @adelix: dupa ce te minţit suficient de mult că dragostea există, te doare foarte tare să detectezi şi cea mai mică doză de indiferenţă, chiar dacă tocmai doza asta face perioada de îndrăgosteală de la început savuroasă

  8. anapauper said,

    tre să trăiesti paralel cu iubi. vă vedeti, vă iubiti sălbatic, apoi vă vedeti de treburi. stilul casnic îmbîcsit ucide misteru, vorba lui blaga.

  9. adelix said,

    ^Ai dreptate.Cand stai impreuna cu cineva ii descoperi mai repde defectele.:)) E najpa rau,prefer sa savurez toate acele mici(dar savuroase) detalii de cuplu,treptat.Daca primesc totul dintr-o data ma plictisesc.

  10. casargoz said,

    Salată de bărbaţi
    Reţetă:
    Se pune puţin mister, o jumătate de lingură de iubire sălbatică, iubire platonică după gust, trei datorii la bancă, una bucăţică maşină jerpelită, două kile de matrafox, se ornează cu pretenţii şi cu forme apetisante proaspete, se lasă afară la fezandat, ca să se adune masculii, secretul este să presari puţin rahat, căci vor veni în salată precum muştele. Pentru efect trebuie însoţită de o sticlă de apă plată carbogazificată natural cu aere de importanţă mineralizate cu cristale de om ocupat.
    Foarte important, salata de bărbaţi se savurează singură, eventual când eşti la telefon cu o prietenă. Atenţie însă, pentru a menţine prospeţimea salatei, e bine ca din cand în când să o amestecaţi bine, cu multă graţie.
    În general dacă vedeţi totuşi cum se evaporă bărbaţii din salata, vrăjiţi de ratele pe care le au de plătit, şi de plozii pe care urmează să-i primească în dar, mai adaugaţi puţin rahat şi scoateţi salata afară departe însă de orice prietenă.
    Atenţie însă salata de bărbaţi este foarte perisabilă, şi odată cu trecerea timpului la rahat vor trage doar muştele.

  11. manoland said,

    Doar pentru ca s-a intamplat sa te indragostesti de cineva care nu a stiut sa te aprecieze, nu inseamna neaparat ca toti vor fi asa. Chestia cu tinutul lor la stadiul de catelusi care sa iti caute tot timpul atentia, aprecierea si afectiunea (AAA) nu stiu daca e cea mai buna solutie.

    Interesant de aflat ar fi cum de te-ai indragostit de o astfel de persoana…

  12. stefantalpalaru said,

    Eu am venit să-mi fac reclamă mascată şi să o întreb pe Eloa dacă are vreun al treilea blog care să nu fie produsul instinctului sexual. Sau ocupaţiile suprainstinctuale sunt secrete?

  13. dadatroll said,

    A reaparut Eloa? Vezi ca nu a omorato politaiul ala de la garda?

  14. morbo said,

    eloa, te indragostesti cam des mi se pare. cred ca din cauza la aia multi care sar pe tine. asa ca eu zic ca daca tot scrii la blogul asta, mai si fa ce predici (adica urat barbati, etc.etc.). pentru ca incepe sa para ca e doar wishfull thinking ce scrii tu pe aici.
    fi mai selectiva, cpm!

  15. casargoz said,

    @morbo blogul asta e orice numaiceea ce iti imaginezi nu. Astazi este o scena politica, o lupta dura intre ion Iliescu si Eloa,. Ionel este barbatul urat de Eloa, Este Barbatul iubit de Eloa. Pentru că vezi tu, Eloa este Romania.
    Mai este doar un pic si ziarele vor titra: Ion Iliescu umilit de ELOA.
    Nu contează ce scrie Eloa, comentariile sunt pentru rating si pentru politica. Show Must Go On.

  16. eloa said,

    anapauper said,

    tre să trăiesti paralel cu iubi. vă vedeti, vă iubiti sălbatic, apoi vă vedeti de treburi. stilul casnic îmbîcsit ucide misteru, vorba lui blaga.

    Sunt de părere că toate femeile vor să ajungă acolo, la stilul casnic şi că nici una nu are curaj să plece în momentul în care se plictiseşte.

  17. eloa said,

    @manoland: cât de mult îţi ia ţie să cunoşti pe cineva cu adevărat?
    @stefantalpalaru: eşti atât de deştept încât începe să-mi pară rău că nu eşti din Bucureşti
    @morbo: dacă am scris 2 posturi despre îndrăgostit, nu prea ai motive să ţi se pară că e „cam des”. Asta dacă ai creierul la tine. Caută-te puţin.

  18. manoland said,

    total, mi-ar placea sa cred ca nu voi reusi niciodata sa o cunosc pe acea persoana, mai ales daca imi place.

    asa, depinde de cat de mult stau de vorba cu ea si de cate intamplari comune avem. de ce, cunosti vreo formula exacta de determinare a timpului necesar?

  19. morbo said,

    doua, doua…da’ la ce interval? întotdeauna am creierul la mine (in ciuda i-ului lipsa de mai sus):)

  20. dadatroll said,

    Sambata 13 noiembrie

  21. Blu`z said,

    uh …cata misandrie pe acest blog … gee 😀 🙂

  22. celalalt said,

    E destul de periculos sa joci pe sistemul „facem doar ce vreau eu si nimic din ce vrei tu”. Depinde de barbatul cu care te joci. Sigur, figura va tine o perioada. Dupa asta, e posibil sa apara complicatii. Oricum, e mai bun decat sistemul „iubitule,sunt la picioarele tale!”

  23. Ynname said,

    🙂
    da, in 99% e adev, se plictisesc repede barbatii, dar si femeile. Am noroc poate din acest pct de ved: sotul meu e mai atipic. adik: stie toate trucurile femeiesti si e pur si simplu plictisit de fitze si aerul de indeferenta… mai mult il chiar enerveaza. Il tin mult mai aproape de mine fiindu-i aproape si calda. Cu cat is mai artzagoasa si ft ocupata, cu atat si el e mai ocupat si practic ne departam unul de altul… Am incercat toate variantele. Un lucru cert functioneaza: FACEM LUCRURLE IMREUNA INTOTDEAUNA. cand vom avea bebe nici nu-si imagineaza ca el sa nu stea cu el. si pana acum tot ce a zis a si facut… 🙂

  24. giant said,

    Guess who’s back?! Am găsit asta pe net şi instant mi-am adus aminte de Ana şi blogul ei…

  25. lamya777 said,

    @giant: foarte, foarte tare! 😀

  26. eloa said,

    @giant: exact DEAIA urâm bărbaţii.

  27. CrankyChihuahua said,

    Fi-r-ar, meh – e ca si cum ai spune „da-r-ar dracii in Universul asta stupid, ca m-a piscat un puric de picior!”

    Uite, iti dau si tie o provocare: concepe un set de principii pentru barbati (similar acestui set de principii pentru femei) – care, daca ar fi respectate, te-ar face sa nu ne mai urasti ca si clasa de fiinte; in fine, in particular, daca un barbat anume s-ar potrivi principiilor tale, el te-ar determina sa-l uiti pe cel care te-a ranit in trecut.

    Cum spune si adelix – daca ne iubeai, ne plictiseam de tine. Faptul ca ne urasti ne face sa te indragim.
    Waf!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: