Pentru că au nevoie de Ziua Bărbatului

Aprilie 28, 2007 at 20:42 (În general)

Bărbaţii sunt plini de imaginaţie până când obţin ce vor. Da, am primit declaraţii de dragoste în php.

E uimitor cât de drăguţi sunteţi şi cât de spontani, cât de galanţi şi de rafinaţi şi de bine-dispuşi şi înţelegători şi volubili şi amabili şi generoşi şi petrecăreţi şi drăgăstoşi, toate until u get laid. Apoi brusc nu mai vreţi decât să staţi acasă cu burţile-n sus şi să vă uitaţi la filme tâmpite între două reprize de WOW. Nu ieşiţi decât ca să mergeţi la bere cu burtoşii voştri prieteni şi ca să celebraţi campania Bergenbier. Aşteptaţi plini de speranţă Ziua Bărbatului şi vă bucuraţi în fiecare zi că i-a trecut cuiva prin cap să iniţieze o asemenea grozăvie. Ziua Bărbatului e în fiecare zi. Vă gândiţi numai la voi în fiecare zi. Perioadele de chin, în care trebuie să vă mai şi spălaţi un pic, sunt fazele de curtare, când aveţi gusturi elevate şi înţelegi femeile cu problemele lor cu tot. Apoi reveniţi la starea naturală de nesimţire şi ele ajung să vă spună: Nu mai eşti bărbatul de care m-am îndrăgostit. Păi sigur că nu mai eşti, pentru că la început te prefăceai. Când ai simţit că terenul e sigur, ţi-ai dat jos costumul de prinţ şi ai redevenit burtosul care nu se mai satură de bere. De-aia există 1, 8 Martie, 14 Februarie. Ca să te mai prefaci o zi că eşti prinţ. Ca să redevii pentru o zi bărbatul de care m-am îndrăgostit şi să-mi faci o declaraţie de dragoste în php.

Anunțuri

40 comentarii

  1. GG said,

    un ultim comment:

    Draga Eloa,

    Nu stiu de ce te mai chinui. Chiar daca ar fi asa cum spui tu, tot nu ai schimba ceva. De ce continui? E in zadar oricum. Blog-ul asta e degeaba. E fix degeaba. Let it go. Adapteaza-te sau mori sau ajungi la balamuc. Eu sunt dragut, spontan si rafinat tot timpul, detest „relatiile”, nu simt nevoia de afectiune, nu e nimic din ce poate sa imi ofere o femeie si sa nu pot face si singur (incluzand tampeniile la care se gandesc multi acum) sunt misogin si nu ma vad insurat in urmatorii 15 ani. Dragostea nu exista. E o legenda adolescentina, si eu am trecut de ceva vreme de perioada aceea. Iti urmaresc post-urile la cateva zile (e un fenomen interesant acest „blogging”) insa m-am saturat de acelasi subiect. GATA! Cred ca am prins toti ideea. Ajunge! Un singur cuvant imi rasuna in cap indiferent de post: „obsesie”. Nici nu ma mai intereseaza ce scrie…citesc 3 randuri si Alt+F4. Deaceea e ultima data cand am deschis acest blog. Ai devenit penibila…un caine care latra din spatele gardului.

    Succes in viata!

  2. v-twin said,

    Defapt e WoW.

  3. blackmetal said,

    bravo. ai descris perfect comportamentul bărbatului. cu mici excepţii, adică o mică greseală -singular în loc de plural, şi faptul că nu toţi avem burtă şi bem (eu aş vrea să se prindă măcar o umbră de burtă de mine, că mi se reproşează că-s prea slab, şi n-am băut nici măcar must la viaţa mea).
    ce uiţi să precizezi este că, cu unele modificări, poţi descrie şi majoritatea femeilor în felul acesta. cam de pe la 25 de ani, când, invariabil, intră în panică, dacă sunt încă nemăritate, devin super înţelegătoare şi super gospodine. dar, asta până la căsătorie. după aceea se cam termină traiul bun. numai cicăleală şi reproşuri. numai întrebări tâmpite, de genul „mă mai iubeşti” si, destul de frecvent, „migrene”. dacă mai apare şi un plod e gata. bărbatul ajunge undeva e locul al enşpelea. bun doar să aducă bani acasă şi să ducă gunoiul, sau să servească drept subiect de impresionare a prietenelor, prin seria lungă de dezamăgiri ce i se pot asocia.
    am văzut destule care stau cu fundul în pat, acasă, nefăcând nimic decât să-l sune pe el la servici să i se dea raportul. în rest, în afară de telenovele, sportul principal e cheltuirea banilor câştigaţi de el. aşa că suntem chit.

  4. altul said,

    Trebuie sa repet ce am zis mai devreme…
    Cuvintele ei in ordinea asta:
    -Ce misto e pe motor!
    -Tu vrei doar sa profiti de mine fara sa ma iei de nevasta?
    -Da! (nu, nu e raspuns la intrebarea anterioara, ci la primarie)
    -Tunde-te si tu, nu vezi cum arati?
    -Hai sa luam o masina… Doar nu vrei sa duci copilul pe motocicleta!
    -Ma mai iubesti? M-am ingrasat? ?
    -Nu mai esti cel de care m-am indragostit!
    -Am pe cineva… Un motociclist…

  5. Mupetz said,

    Îmi pare rãu cã esti dezamãgitã, însã nu ai gusturi la bãrbati.
    Îti recomand un sud-african, 99% fãrã burtã.

    Succes

  6. cartman said,

    Ziua barbatului rullz!
    Vrem si noi sa fim printzi intr-o zi. Pt ca mare majoritate a timpului o petrecem intr-un birou de kkt langa alti oameni ca si noi care d-abia asteapta sa termine programul si sa se duca acasa.
    Cel mai nostim totusi pe blog-ul asta (care se numeste „de ce uram barbatii) este faptul ca gasim barbati care se dau la eloa. De ce oare? No idea. O sa incerc sa ma abtzin pe cat posibil.

  7. andhoo said,

    oare nu noi barbatii am inventat 1,8 martie si 14 feb pentru voi femeile?
    e cam simplist spus, stiu..dar in esenta e adevarat.

    si un alt adevar socant ar fi ca suntem animale si toate se reduc la perpetuarea speciei aka facut copii.deci da…everything to get laid.

    si as mai indrazni sa spun ca dragostea nu e decat o farsa biologica creata de propriul creier in pentru a servi scopului mai sus mentionat.

  8. fiona~ said,

    ca de obicei mare dreptate…..ma incanta tot ce citesc aici…si acum nu va suparati ,burtosi poate sa insemne si o stare de spirit….cateodata mai e nevoie sa citesti si cu mintea….nu stiu de ce se chinuie unii sa citeasca blogu iar apoi se chinuie cu framantari genu chinu altora…

  9. dorinlazar said,

    Eloa: Bergenbier are nevoie de ziua bărbatului, nu bărbaţii. Bergenbier are nevoie de clienţi. Sper că ştii să distingi între o campanie publicitară şi o nevoie reală…

  10. Un farmacist said,

    Am postat un mesaj pe care l-ai sters, cred ca si-a facut efectul din plin. mesajul iti este destinat tie nu barbatilor. Cum se rezolva problema, ce e de facut? De ce oare exista acele imagini?

  11. blackmetal said,

    dragă fiona, starea de spirit pe care ai semnalat-o, atât de prompt, este adevărată. şi, oricât au încercat, nici una nu a reuşit să mă determine să renunţ la ea.
    ai auzit de No MA’AM?
    National Organisation Of Men Against Amazonian Masterhood
    ăsta e răspunsul.

  12. morbo said,

    te rog, bergenbier… nici măcar ursus
    ce-i aia pâhp? (wow ştiam ce îi da’ am uitat)
    în rest sunt de acord, numai că la unii dintre noi sau câteodată la toţi nu e prefăcătorie, e chiar, incredibil, chestia aia ,,mă faci să vreau să fiu mai bun”
    pentru că se mai întâmplă să ne placă o femeie şi cu capu’ ăla mare

  13. nihasa said,

    sniff sniff … subiect deja fumat fata :))))

  14. briciu said,

    mai devreme sa mai tarziu, toate femeile vor spune: „nu mai esti barbatul de care m-am indragostit”. problema e ca din ce in ce mai putine ajung sa spuna „insa ma bucur ca te-am cunoscut. imi place mult mai mult cum esti acum”.

  15. gORE said,

    Mda, totul incepe sa capete forme clare. Oare ai tu ceva cu betivii ? Nu. Oare ai tu ceva cu grupurile organizate (inevitabil se bea, ca doar nu s-or recita psalmi)? Da. Pot sa afirm ca nu iti plac aceste chestii pe baza acrelii strugurilor ? Pot, ca e democratie. Se numeste MARGINALIZARE. Poate o meriti. Burtosii nostri prieteni 🙂 Haios. Apropos, sunteti foarte expresive in a va plange „vai, m-am ingrasat, arat ingrozitor”, doar doar v-o baga cineva in seama sa va ia la piept sa va pupe dulce pe crestet precum ca nu e asa si chiar daca e , ce conteaza. Asta pana vi se ofera ocazia sa dati jos textila, cand brusc uitati de celulita pe care cu buna dreptate o semnalati, de alte parti ale corpului care de cat de bine arata le acoperiti cu o carpa numita generic „sutien”. Filme tampite si WoW ? Pai ce sa-i faci … daca prezinta mai mult interes … Asteptam … ha. Ai auzit de optimism ? Nu, nu e un mod de a atrage in capcane murdare fete neprihanite. Noi sarbatorim zilnic, suntem indeajuns de inventivi pentru a gasi motive.
    Evident … clasica invocare a murdariei si alte alea .. penibil, da ce sa-i faci, nu poti sa ai idei zilnic.
    Cumva, insa, ai atins subiectul. Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit. Ca si reclama. Se prefacea ca e motociclist, se prefacea ca e pletos, se prefacea ca ii place cu baietii (burtosi) la o bere. Dupa cum ar zice Parazitii, „sunt un ordinar, fa, modifica-mi-ai starea”. Da, da nici ce iese cu corespunde standardelor. Eh … a dracu treaba … imi vina sa-l parafrazez pe Creanga.
    Declaratii de dragoste in php. Sex virtual. Copii cu trademark Tamagochu. Virtualitatea asta insa te departeaza de un mare adevar. Precum ca vinul rosu e bun pentru femei cand il beau barbatii. A se inlocui „vin rosu” cu bautura. Doar recunosteai ca esti urata, nu ?

  16. Alex said,

    Nu te contrazic, pentru că zici bine cum sunt bărbaţii, dar dacă noi ajungem să spunem: Nu mai eşti femeia de care m-am îndrăgostit?

  17. Dr. de serviciu said,

    @GG: „nu e nimic din ce poate sa imi ofere o femeie si sa nu pot face si singur” – Domnule GG, dumneavoastra puteti sa intrati linistit in cartea recordurilor ca fiind primul barbat din lume care poate face copii si chiar (asa se pare) se poate inmulti asexuat.

    P.S.: @Eloa/Ana: „să-mi faci o declaraţie de dragoste în php” – Lamureste-ma si pe mine cu un lucru rogu-te si anume esti atrasa/iti plac programatorii sau doresti ca fostu/fostii iubiti care sunt programatori sa revina la tine?

  18. cartman said,

    Touche!

  19. blackmetal said,

    şi-acuma cricul !

  20. Sir Alex Ice said,

    Pe mine ma deranjeaza ca te-am injurat in blog si nu ti-a luat nimeni apararea.
    S-a gasit un anonim sa sara pentru onoarea Elenei Udrea. Dar pentru Eloa nimeni. Trist, tot singura esti in cruciada ta.

  21. geoforce3 said,

    Eloa nu esti singura in cruciada ta, fiecare dintre noi ducem o lupta cu proprii demoni!

  22. Lady said,

    cartman said:
    „Vrem si noi sa fim printzi intr-o zi. Pt ca mare majoritate a timpului o petrecem intr-un birou de kkt langa alti oameni ca si noi care d-abia asteapta sa termine programul si sa se duca acasa.”
    Hai nu zau. Femeile vor sa fie printese de mai multe ori ,pentru ca ele, pe langa faptul ca isi petrec majoritatea timpului intr-un birou de cacat langa alti oameni asteptand sa se termine programul, ajung acasa unde au de gatit, spalat, calcat rufe, admirandu-va burtle voastre imense indopate cu bere de la atata STAT pentru ca in general barbatii nu fac absolut nimic si nu trec mai niciodata peste orgoliul ala mare de abia intra pe usa.

  23. io said,

    @blackmetal, noi in liceu aveam propria versiune de No MA’AM. Se numea ONBISA.

    Organizatia Nationala a Barbatilor Impotriva Stapanirii Amazoniene.

    Nu v-ati saturat de filosofat?

  24. cartman said,

    Imi pare rau sa te contrazic dom’soara, dar asta e mentalitate de secolul 19. Daca te gandesti ca te duci acas la gatit si spalat si daca tu crezi ca pe barbati ii doare la basca de tine, atunci asa meriti. Nici unui barbat nu ii e greu sa faca niste cartofi prajiti si sa arunce hainele jegoase in masina de spalat, excluzand cazul in care e un mare nesimtzit.
    Lumea a evoluat, aveti o gramada de revista care va invata sa va emancipati(sa fiti printzese asa cum ar vrea eloa)si primul tau gand e la gatit si spalat. Rusinica :p

  25. Sirg said,

    Ba, lasa ca vine ziua barbatului si o sa ne distram si noi.. de ce numai ele sa primeasca atentii de 8 martie, mai ales si daca nu merita! 😛 Ma enerveaza cand „trebuie” sau dau martisoare la o colega, doar pt ca e femeie, cu toate ca e o nesuferita si nu merita!
    Deci, ziua barbatului e binevenita! 😀
    Deci, bagati mare la bere, World of Warcraft (level up, onoare, skill) :)) si ele sa caute singure cricul 😀

    A, si acuma sa revin la subiect – eu ma indoiesc ca toti barbatii se prefac la inceput, ca sa fie placuti, ci mai se poate si altceva – ca unele femei sa fie suficient de proaste incat sa isi imagineze un print in persoana unui tip cool, dar necunoscut, ca dupa ce timpul trece, sa isi dea seama (tarziu) ca este un tip nepotrivit pt ea. Defapt barbatii nu se prefac asa de mult cum zici (eu nu prea am vazut asta), prefacatoria fiind o arta stapanita si perfectionata de femei.

  26. eloa said,

    Dr. de serviciu said,

    P.S.: @Eloa/Ana: “să-mi faci o declaraţie de dragoste în php” – Lamureste-ma si pe mine cu un lucru rogu-te si anume esti atrasa/iti plac programatorii sau doresti ca fostu/fostii iubiti care sunt programatori sa revina la tine?

    Voiam să verific dacă mai citesc blogul programatorii cu care vorbeam pe mess în epoca aceea îndepărtată în care aveam timp. Se pare că nu. Nici măcar Giant şi bornedbored nu mai sunt. Doar briciu’ ăsta.

  27. eloa said,

    gORE said,

    Declaratii de dragoste in php. Sex virtual. Copii cu trademark Tamagochu. Virtualitatea asta insa te departeaza de un mare adevar. Precum ca vinul rosu e bun pentru femei cand il beau barbatii. A se inlocui “vin rosu” cu bautura. Doar recunosteai ca esti urata, nu ?

    Da, mă, tre’ să găsesc tot timpul unul suficient de beat încât să vrea să mi-o tragă. ROFL.

  28. Dr. de serviciu said,

    „Voiam să verific dacă mai citesc blogul programatorii cu care vorbeam pe mess în epoca aceea îndepărtată în care aveam timp. Se pare că nu. Nici măcar Giant şi bornedbored nu mai sunt. Doar briciu’ ăsta.” – Deci am mai ramas numai eu si briciu singurii programeri de pe blogu asta… ma rog, cu mine nu vorbesti pe messenger deci nu se pune…

  29. bornedbored said,

    Stai ‘cul’ „mama draga”, citesc. Am incercat de vreo doua ori sa si postez da’ n-a mers. Imi schimbara astia ‘aipiul’, poate d’aia. Oricum, eu nu sunt programator.

  30. bitterbluechronicles said,

    Pot sa intreb totusi, cat de frustrata esti? 🙂

  31. Kenobi said,

    Draga Eloa eu in locul tau mi-as infinge un cutit in beregata. Sincer toate frustrarile tale nu le poti exprima decat prin niste exemple jalnice pe care le-ar putea da si o ploada de 12 ani. Din punctul meu de vedere acest blog este blogul celei mai frustrate femei din tara, frustrata probabil din cauza ca esti vre-o soricioaica de biblioteca urata si/sau grasa iar barbatii sunt dezgustati de tine. Tu in schimb pt ca nu primesti p.la iti exprimi frustrarile pe acest blog. Este prima si ultima oara cand intru pe acest blog si sincer iti marturisesc ca nu stiu cum de am putut sa acord timp sa-ti las acest mesaj 😀
    oricum parerea mea si nu doar a mea este ca esti o frustrata !

  32. Christ Saddler said,

    „femeile” ca tine ma fac sa ma gandesc tot mai intens ca ar fi mai bine sa fiu gay.

  33. boyarul said,

    Eola, am crezut c-ai murit !!!
    pacat ca… traiesti.

  34. Kin_848 said,

    Sincer , cred k-ar trebui s-o lasati mai moale….Sa nu mai atacati fata , atat timp cat si-a expus punctul de vdr …rau sau bun…e parerea ei…iar blogul de vreti sa-l bagati in seama , d nu ok…nu sa ” va faceti prezenti printr-o auto-bagare in seama” sub scuza unui comment lasat ” de mila, de sila”.
    Concluzia e ca toti sunteti si/sau suntem mai mult sau mai putin frustrati…iar despre blog…hm…nu sunt de acord cu „barbatii sunt porci” , poate doar cu faptul k ” o parte din barbati sunt porci ,si o parte din femei vaci”.Si cu asta…am descoperit si originile a juma’ d populatie …am terminat…
    Eloa…pt fiecare „insusire „a barbatului din ce ai postat tu , exista si una pt femeie…Si merita , chiar merita o zi a barbatului…( si acum feminista: in care sa va „punem in cap” l bere si sa va „facem ” l fotbal – glumesc…:P)

  35. boyarul said,

    Kin,
    mai bine taceai: ti se vad buruienile dintre dinti.

  36. Dr. de serviciu said,

    @Kin_848: ” o parte din barbati sunt porci ,si o parte din femei vaci… am descoperit si originile a juma’ d populatie” – Parerea mea ii sa mai urci vreo 35 de „porcente” pana la 85 (poate chiar pana la 90%).

  37. lina said,

    Corect, foarte corect si din nou corect…cine a scris aceste lucruri despre barbati are perfecta dreptate…ziua barbatului e in fiecare zi si in fiecare zi face ce-i place…”CAND E VORBA SA OBTINA CE VREA” atunci poate fi DRAGALAS/ULTRA AMABIL/MEGA PREFACUT…dupa cea obtinut ce vrea se intoarce cu nepasare la berea lui cu burtosii si nesatuii de bere……..

    daca mai vreti comment…va mai dau…

  38. viata e de cacao said,

    Femeia e un animal (o vaca).Incerci sa fi practic ,pentru ca tuturor ne place laptele.Iarasi vaca nu da pe degeaba ,iubita

  39. kks said,

    fa proasto eu pun pariu ca esti urata de aia urasti barbati ..pentru ca NU TE BAGA IN SEAMA

  40. Diana said,

    Adevăruri…
    Ştiţi care este partea insensibilă a penisului ? Bărbatul.
    Şi cum ar fi lumea fără bărbaţi ?
    Plină de femei fericite, grase şi frumoase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: