Pentru că distrug de fiecare dată prima întâlnire

Ianuarie 11, 2007 at 20:13 (În general)

M-am săturat de primele întâlniri. Hai să trecem la a doua direct!

Aşa NU
La prima întâlnire, el e stresat că tre’ să facă impresie. Îi tremură vocea, mâna, nu ştie dacă el trebuie să intre primul (DA! Tu trebuie să intri primul, ca să deschizi uşa, ca să se uite toată lumea la tine, ca să cauţi tu o masă liberă. INTRĂ LINIŞTIT!), nu ştie cu ce să înceapă conversaţia, e atent să nu se mire prea tare de decor, îşi aduce aminte într-un târziu că trebuie să zâmbească şi începe tremurat.

Pe tine te amuză că e timid şi treci repede la deducţii logice: dacă vrea să mă impresioneze rezultă că e interesat. NU! Rezultă că are un ego cât casa şi că tocmai performează operaţiunea de întreţinere.

El e extrem de atent la ce spui şi se chinuie să fie întru totul de acord.

– Ţi se pare că portocalele sunt albastre?
– DA! Clar! Portocalele sunt cele mai albastre fructe de pe Pământ! Ai dreptate!
– Ciudat. Mie mi se pare că portocalele sunt portocalii.

Shit! se gândeşte el. Am ratat răspunsul corect.

De la o vreme, ea se cam prinde că el a cam sărit calul în tentativa asta de impresionare a femelei şi începe să se plictisească. Atunci el spune nişte chestii amuzante care i s-au întâmplat. Pentru că e stresat să facă impresie, chestiile nu rezultă tocmai atât de amuzante pe cât spera. Ea zâmbeşte de complezenţă şi flirtează cu ceasul din ce în ce mai des.

E fals. E stresat. Se straduieşte prea tare. De ce nu se poate comportă firesc? Mă plictiseşte. E penibil. Când o să se termine? A, acum trebuie să zâmbesc. Tocmai are impresia că a făcut o glumă bună şi o repetă, că poate n-am priceput. Amabil băiat.

Aşa DA
Best first date ever:
Lui nu i-a păsat ce o să cred despre el. Nu asta era prioritatea. Voia să vorbim, mă asculta, făcea mişto de mine fără să se gândească de două ori, a avut curaj chiar să nu fie de acord cu mine despre ceva! Mi-a povestit, a fost amuzant, ne-am plimbat, ne-am privit (în ochi! E o artă să priveşti decolteul unei doamne doar când nu e atentă. Apreciez asta). Era un tip dezgheţat, inteligent, cu bun-simţ şi 7 ani de acasă, răspundea la telefon numai după ce terminam fraza şi nu înainte de a-şi cere scuze că o face, era extrem de atent, dădea semne că e sincer în general, nu numai în momentele alea, era fermecător, era…ceva ce n-aş fi crezut niciodată că se poate transforma într-un zid.

45 comentarii

  1. Illy said,

    Eloa, spune-ne cine e, si ii dam cu linku-n cap. Ce zici ?

    Poate merge…

  2. colindatoru' said,

    am 120 de min internationale…ce fac cu ele k nu cunosc pe nimeni in strainatate?

  3. no_on said,

    Oare chiar vedem numai ceea ce vrem sa vedem? Oare chiar suntem asa irationale cum ne cred ei? Si vrem prea mult si visam prea mult si dorim prea mult si apoi ne lovim de realitate?

  4. Briosa said,

    poate spunea ca portocalele sunt albastre gandindu-se la metafore (pe englezeste „i’m blue”)
    si in zid se transforma exact cei care sunt cei mai draguti, doar ca apoi sa isi gandile orgoliul cu faptul ca te-a pacalit

  5. Briosa said,

    *te-au pacalit

  6. Dorin said,

    interesant. asteptam episodul urmator. Probabil era mai mare decat tine, si de aici atitudinea diferita fata de primul.

    oare s-a transformat intr-un zid, sau s-a intamplat altceva. Poate tu esti altfel, poate interesul a disparut subit, poate dragostea nu dureaza o vesnicie si nu e decat chimie, atractie.

  7. Alex said,

    Într-un fel e trist. Bu-hu.

  8. Giant said,

    colindatoru’… bhahahahahahahahahahahaha

    eloa… KKT… esti singura care prefera o astfel de prima intrevedere… de fapt… eu nu sunt el… doar el se poate comporta astfel cu un rezultat pozitiv… ori dau numai peste cretine…

  9. andaa said,

    Slabut

    poti mai mult

  10. spulberica said,

    episodul urmator poate sa nu mai existe. poveste draguta, in maniera guy ritchie.

    nu poti ataca o fortareata cu un pistol cu apa avand pretentia ca-i tiribomba.
    vrei sa intri in chiloteii unei Doamne, sa-i prinzi triumfator in dinti smulgand cu ura carotida aparentelor de complezenta… trebuie sa fi maleabil, spontan, pus pe sotii, dezinvolt, natural, sarcastic uneori, critic, glumet sau oricum esti tu de fapt. dar nu uita ca stai de vorba cu o Doamna. trateaz-o cu respect. si atunci iti vei da seama ca toate prazile anterioare sunt insignifiante fata de beatitudinea seducerii Ei.

    ma bucur ca arta de a privi discret continutul rochiei a fost in sfarsit recunoscuta la adevarata-i valoare.

  11. liana said,

    eloa, te provoc: 🙂

  12. Sir Alex Ice said,

    Eu am retinut din toata povestea asta ca ai decolteu la care merita sa te uiti :D.
    E prima oara cand ai genul acesta de apreciere proprie si imi pare bine pentru tine 🙂
    Bine ca a facut misto de tine, ca meriti >:)
    Din experienta mea ajuta sa arati un pic ca esti emotionat, fara sa te stresezi prea mult. Politetea si curtoazia sunt bune. Si sa fii prins 2 secunde, dar nu mai mult, ca te uiti in decolteul ei este foarte indicat. Dar numai 2 secunde si vezi sa nu ai nevoie de servetel sa-ti stergi balele.
    Da-i cu conversatie usoara, zi ca-ti place ciripitul vrabiutelor, ca e frumos afara – bine, nu esti tampit sa zici din astea daca se gainateaza ciorile pe tine in mijlocul unei furtuni.

  13. baumwolle said,

    Hai, ca asta mi-o placut. Pe bune. 🙂

  14. Giant said,

    liana… stanciu?

    Eu am retinut din toata povestea asta ca ai decolteu la care merita sa te uiti :D.

    ROTFLMAO!!!! bhahahahahahahahahahahha

  15. un monstrulec said,

    „NU! Rezultă că are un ego cât casa şi că tocmai performează operaţiunea de întreţinere.”

    eu (si nu numai :)) nu sunt de acord cu concluzia asta. mai ales avand in vedere ce descrii in continuare.

  16. Grebla said,

    El o fi pe alta lungime de unda.

  17. Pirahna said,

    Noah … parerea mea ….

    Aşa NU … pai … nu numai ca acel individ e fals, dar e si cam fraier. Adica dracu, daca esti barbat abtine-te de la tremurici-uri si alte prostii, sau ganduri negative („daca nu ma place ?”,”aoleu ce am zis…”). Dar mai e si posibilitatea ca acel individ sa fie cu adevarat un magar (exemplu : eu), si sa incearca sa ascunda asta.

    Aşa DA … pai … nici asa nu-i bine !
    Daca este finut, romantic, gentleman, fermecator, amuzant, sincer si te priveste adanc in ochi … inseamna ca omul chiar e hotarat si are un plan.
    Toate insusirile insirate mai sus sunt atribuite indivizilor care vor sa cucereasca femei.
    Sa fim seriosi acum, cati barbati sunt toate alea (in afara de mine evident) natural ?
    Fiecare barbat are un interes, si deobicei(99,9%) e … stii tu.
    Si daca reuseste sa stea calm si ca un „zid” pe tot parcursul intalnirii / intalnirilor inseamna ca are experienta (sau il doare-n …).

    Ia mai bine cand mai iesi cu vreun dubios d-asta, prezinta-l aici si ne dam si noi cu parerea. Nu strica niciodata sa ai o a doua parere, deci banuiesc ca o a 50-a parere o sa fie chiar un lucru bun.

  18. colindatoru' said,

    si tot nu vrei sa dezvalui dak este baiat sau fata…nu de alta da’ am avut o colega care manifesta reticenta fata de barbati, respectiv se credea mai inteligenta decat ei (vb ta „de ce uram brbatii”:)), in consecinta s-a dus in Olanda pt a-si uni destinul cu o prietena de-a sa, intr-adevar erau faine amandoua; una peste alta imi dai impresia cum k kiar ar merita sa traiesti astfel…

  19. liana said,

    Nu esti sincera si omiti detalii: 🙂

    http://www.laddertheory.com/ladderconstruction.htm

  20. blowfish said,

    quote : Daca este finut, romantic, gentleman, fermecator, amuzant, sincer si te priveste adanc in ochi … inseamna ca omul chiar e hotarat si are un plan.

    IN cazul asta nu ar mai merge la intalniri …… sunt prea multe calitatzi ca sa fie singur:>

  21. Giant said,

    The Friends Ladder suge!!

  22. Eloa said,

    Piranha, dear,

    Aşa DA … pai … nici asa nu-i bine !
    Daca este finut, romantic, gentleman, fermecator, amuzant, sincer si te priveste adanc in ochi … inseamna ca omul chiar e hotarat si are un plan.

    Să aibă planul, dar să-l implementeze dracului cum trebuie.

  23. gigelosaurus said,

    giant tata, pornind de la teoriile alea „de rahat” , am peste 20 de „crestaturi” …., pe mine m-au ajutat sa nu „pierd vremea” unde nu era cazu :))), probabil si grasuna-dezamagita propietara a blogului pica la un taranel cum nu o sa-ti vina sa crezi si voi astia toti sunteti material de piramida si nimic mai mult.

  24. Giant said,

    gigea… esti mai abstract in exprimare (pt mine) decat liana…

  25. Eloa said,

    spulberica said,

    trateaz-o cu respect. si atunci iti vei da seama ca toate prazile anterioare sunt insignifiante fata de beatitudinea seducerii Ei.

    Respectul ăsta…presupune să nu minţi, right? (cine tre’ să priceapă va pricepe)

  26. Eloa said,

    @SAI: ai prea multe reţete. Eşti cam singur.

  27. Eloa said,

    baumwolle said,

    Hai, ca asta mi-o placut. Pe bune.

    De ce?

  28. Eloa said,

    Grebla said,

    El o fi pe alta lungime de unda.

    Să mă lase dracului în pace în cazul ăsta. Nu e ca şi cum eu stau acasă singură şi visez la un tip care nu mă bagă în seamă. Face nişte gesturi clare.

  29. Eloa said,

    liana, eşti destul de plictisitoare, fată. Fii mai spontană! Chiar tre’ să te documentezi înainte să laşi un comment?

  30. Eloa said,

    gigelosaurus said,

    giant tata, pornind de la teoriile alea “de rahat” , am peste 20 de “crestaturi” …., pe mine m-au ajutat sa nu “pierd vremea” unde nu era cazu :))), probabil si grasuna-dezamagita propietara a blogului pica la un taranel cum nu o sa-ti vina sa crezi si voi astia toti sunteti material de piramida si nimic mai mult.

    Interesant că nu poţi fi deştept decât dacă sunt eu grăsună. Foloseşte-ţi creierul, sau măcar încearcă. Aşteptăm cu interes să vedem dacă există.

  31. morbo said,

    eloa, dupa comentariul de mai sus cred ca te place mult de tot si tu, ca sa te lase dracului in pace
    tu chiar vrei sa fie porci barbatii si sa fie totul simplu pentru ei

  32. eloa said,

    @morbo: nu pricep.

  33. liana said,

    eloa, intotdeauna, si tu ar trebui sa faci asta, poti incepe de aici:

    hhttp://femalemisogynist.blogspot.com

    E deformatie profesionala si, in plus, time is money.Ai dreptate intrucatva cu „mielusheii”, insa, in mod paradoxal, ceea ce cauti tu acum, te poate acuza si pe tine, de la un alt nivel, de putina naivitate, eufemistic vorbind.E un punct de vedere, tu procedezi cum crezi, evident.Putina flexibilitate in abordarea relatiilor nu strica, get to know many people, they don’t have to be perfect.Rigiditatea trebuie sa lipseasca de ambele parti, altfel:

    http://www.physicsforums.com/archive/index.php/t-82855.html

    🙂

  34. eloa said,

    liana, tu ştii să scrii! De la tine din cap! Ce mişto! Felicitări pentru baza de date. Vezi să nu te catalogheze lumea drept distrusă. Informaţii din alte domenii ai? Ca de exemplu, despre raţele leşeşti. Ai vreun link?

  35. liana said,

    Thing is that you do not define how people perceive me, I already know that I do experience reality in abstract terms and I’m OK with that (people love me as I am, most important thing), it’s how people see you that constitutes your neverending problem, despite your supposedly eloquence.

  36. Sirg said,

    ce penibil………..

  37. baumwolle said,

    Desi partea cu Asa NU mi s-a parut oleaca exagerata, partea cu Asa DA m-a urcat pe pereti. 🙂 And that’s a good thing.

  38. Grebla said,

    Ce gesturi clare? Nu pricep!

  39. eloa said,

    @Greblă: n-o să intru în detalii. Am spus deja prea mult.

  40. De ailalta said,

    asta mi-a placut mult:

    „Pe tine te amuză că e timid şi treci repede la deducţii logice: dacă vrea să mă impresioneze rezultă că e interesat. NU! Rezultă că are un ego cât casa şi că tocmai performează operaţiunea de întreţinere.”

  41. gigelosaurus said,

    Pentru „posibil” grasuna-mareata-apropitara-de-blog …..n-am nimic sa-ti spun personal , in cap am intradevar ceva…o ata care sa-mi tina urechile.
    Sunt deranjat de agitatia continua si fara obiect de pe blogu asta, materialul de aici scoate ce e mai rau din mine, postez pentru ca am chef de cearta.

    In cateva secunde stii daca esti atras de o persoana sau nu, in cateva minute stii daca persoana respectiva te intereseaza si pe alte planuri, daca nu ai incredere in prima impresie ai toate sansele sa faci o alegere proasta …si nimic nu tine la infinit, astea fiind spuse restul sunt subiect de blog-fluviu

  42. luci said,

    Situatia ASA DA i se poate intampla si unui baiat/barbat si observi cum aia comunicativa si spontana se transforma / isi arata fatza de nu-ti vine a crede. Si uite asa dai cu praf de ushcheala. Dar cum spuneai in alta parte, nimeni nu e de neinlocuit.

  43. mirandolina said,

    Tu te-ai saturat de multe …oare de viata te-oi fi saturat? Esti stresanta si inspiri tuturor energie negativa . Demna de dispret , o scorpie fara inima…nimic nu ierti. In viata mai trebuie sa mai inchizi si din ochi cand tre`be , caci altfel vei sfarsi o baba singura inconjurata de o droaie de pisici bonlave ca si inima ta…

  44. silversun said,

    super tare postu 😀

  45. dr_psy said,

    Prima intalnire si stangaciile ei.. Ehehe! Da’ treceti draga la a doua si la a treia cu aceeasi persoana, ca altfel o tineti tot intr-o ” prima stangace intanire” cu persoane diferite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: