Trebuie să mă vrei întotdeauna şi numai pe mine

Decembrie 10, 2006 at 22:58 (Despre Eloa)

Nu există jumătăţi de măsură. Vreau totul sau nimic. În dragoste sunt neiertătoare: nu accept scuze, nu fac compromisuri. Nu există „ţin la tine”, dacă nu putem avea o relaţie reală. Mă vrei sau nu. E simplu. Pentru mine, în dragoste nu există nuanţe. Nu te împart cu nimeni, cum nici eu nu mă împart între tine şi altul, nici fizic, nici mental. Crezi că eşti îndrăgostit…Eu cred că mi-ai trage-o pentru că sunt un trofeu. Trofeul, după ce-l obţii, îl uiţi în vitrină; asta dacă o să am onoarea unui asemenea loc. După toate probabilităţile , o să mă uiţi în trecutul tău glorios de Don Juan. Aşa că prefer să rămân trofeu, pentru cineva care o să mă păstreze ca atare şi după ce o să mă aibă.

59 comentarii

  1. Sir Alex Ice said,

    Stiu cel putin un personaj care corespunde descrierii tale. Unul care voia sa dovedeasca in fiecare moment ca-si merita atentia ei, ca se poate conta pe el la nevoie etc.
    Stii ce s-a intamplat?
    Pana nu si-a bagat picioarele in ea de treaba, nu si-a bagat nimic altceva in ea de treaba ;).
    Sunt singurul care a ajuns la concluzia ca daca vrei o femeie, trebuie sa faci exact invers decat ceea ce pretinde ca vrea ea?

  2. pirahna said,

    Sunt singurul care a ajuns la concluzia ca daca vrei o femeie, trebuie sa faci exact invers decat ceea ce pretinde ca vrea ea?

    Piry ridica mana si spune „you’re not alone”.

  3. Sirg said,

    Posesivo, cruello 😛 .. dar nici tu să nu mă tratezi ca pe un trofeu de pus in vitrină. Vorba aia.. din poezie.. „dragoste, bibelou de porţelan” …

  4. de_ce said,

    pretul care trebuie platit atunci cand esti considerata trofeu…

  5. Arhi said,

    Si cum iti dai seama ca acel „cineva” te vrea ptr tine, sau te vrea ptr panoplie? Dai cu banul? Sau pur si simplu fugi, aplicandu-i tratamentul pe care il brevetezi aici. Si in atari conditii, cine crezi ca va avea rabdarea de a te descopeir?

  6. g. said,

    Hmmmm, nu pot comenta aici. Dar e atat de gresit ce spui…

  7. bornedbored said,

    Na, că iar n-a nimerit-o niciunul.

  8. Sir Alex Ice said,

    Daca fuge, s-o creada ea ca alearga cineva dupa. Femeile au vrut egalitate si drept de vot, nu? Pai in conditiile astea eu zic ca un pas mai vioi spre sprintar e maximul pe care mai au dreptul sa-l incerce daca vor sa fie urmarite si si prinse pe deasupra 😀

  9. gORE said,

    Cat de oarba sa fie dragostea ca sa te poata contrazice cineva ?

  10. Radu-Mihail Obadă said,

    De la aroganţă cu nuanţă de elitism intelectual la patetisme de salon e ceva cale.
    Uite cum dom’şoara ne demonstrează fără drept la replică că întotdeauna se poate mai rău.
    Ţi-am spus vreodată ce minunată eşti?

  11. cheshire cat said,

    Trebuie să mă vrei întotdeauna şi numai pe mine

    aka

    http://en.wikipedia.org/wiki/Stalking

    >:)

  12. De ailalta said,

    iar incepi, eloa???!!!!!!!

  13. Subiectiv said,

    oh c’mon. that’s another bullshit.
    stii ce ma amuza la blogul tau? ca incerci sa generalizezi prin prisma persoanei tale. ce ai scris mai sus nu se aplica peste tot. no matter i come full pack if you want me piece by piece…
    gata, nu mai comentez pe aici :))

  14. gnt said,

    Ma doare capul…

    Note to self: „Stop drinking!!”…

    On-topic ca de obicei…

    Au au au carcasa…

  15. aka said,

    Da mai dureaza mult pana-ti revii?

  16. blowfish said,

    Victima ishi plange de mila sau mi se pare mie?

  17. briciu said,

    Daca o vrei pe EA (si numai pe ea) atunci nu faci decat sa o scapi de o grija. Cu cat o asiguri mai mult ca nu e doar un trofeu intr-o vitrina prafuite si ca de fapt tu chiar o iubesti si ai sari ca fraierul in fata autobuzului ca sa te calce pe tine in locul ei… cu atat ea se poate concentra mai bine asupra altor barbati. Bineinteles, toate cele de mai sus sunt valabile daca silueta ii permite sa faca asta 🙂

    Daca norocul nu iti surade, nu-ti face griji – exista si planul B. Sta acasa (cu tine) si se ingrasa – ca orice femeie implinita.

  18. ioana said,

    You want me?
    Well come on and break the door down
    You want me?
    Fucking come on and break the door down
    I’m ready
    I’m ready
    I’m ready
    I’m ready
    I’m ready
    I’m ready

  19. trei said,

    de fapt, eloa se simte mai bine. a trecut in faza a 3-a.
    daca le-ai luat in ordine, sa stii ca 4-a e cea mai nashpa! sa nu stai singura prea mult decat daca stii sigur ca o sa te ridici la un moment dat. altfel, cauta oameni care sa traga de tine. singur – esti fuc*ed!

    ca a stiti si voi despre ce vorbesc:
    1-Numbness 2-Denial 3-Anger 4-Depression 5-Accepting the Loss 6-Releasing the Emotions of Grief 7-Reinvesting Emotional Energy in the Present

    PS: SAI, tu esti intr-o faza 2 foarte nashpa. pare cronica – incet-incet se transforma in caracter. nu vrei asta, nu?!? pari baiat destept. e foarte urat ce spui tu, foarte … amar.

  20. Sirg said,

    Da, exista fazele astea, cel putin pana la nr 5 😐

  21. EU said,

    HA… ma amuz teribil cu blogu tau…… treci de la o stare la alta, esti om, traiesti, simti, nimic mai mult sau mai putin. nu am apucat evident sa citesc prea multe intrari.

    urasti barbatii pentru ca ii doresti… invata mai intai sa te doresti muult pe tine, si cand te vei accepta aproape de tot asa cum esti, zi-mi cum te intelegi atunci cu barbati… 🙂 sau fa pe victima in continuare….

    am trecut de curand prin starile astea de care zici tu… de la „la naiba o sa fie mai bine fara tine” la „nu te iert, dar hai sa mai incercam odata” la sex la vorbe urate, la vorbe frumoase, iar un zambet iar vorbe urate si dure, iar zambete, iar draci….. si totu a inceput prin a avea absolut totul de la EA (:D)… si s-a terminat cum a inceput – cu nabadai… dar cand se temina, se termina 🙂

    preferi mai mult barbatii care te fac sa simti, nuu? ai fi cu un fraier previzibil? NU! atunci invata sa seduci genu de barbat care iti place, nimic mai simplu!!

  22. Eloa said,

    EU said,

    preferi mai mult barbatii care te fac sa simti, nuu? ai fi cu un fraier previzibil? NU! atunci invata sa seduci genu de barbat care iti place, nimic mai simplu!!

    Deci nu par prea seducătoare, nu?

  23. Eloa said,

    Arhi said,

    Si cum iti dai seama ca acel “cineva” te vrea ptr tine, sau te vrea ptr panoplie? Dai cu banul?

    Sigur că îmi dau seama dacă mă vrea pentru că sunt Eloa. Am fost surprinsă când mi-au spus oamenii că au citit integral cautoamenideştepţi, (care între timp a devenit numaicautnimic). Aceia au vrut să mă cunoscă pe mine, pe deplin, nu s-au mulţumit cu poleiala trofeului pe care scrie „Eloa”.

  24. eloa said,

    Radu-Mihail Obadă said,

    De la aroganţă cu nuanţă de elitism intelectual la patetisme de salon e ceva cale.
    Uite cum dom’şoara ne demonstrează fără drept la replică că întotdeauna se poate mai rău.
    Ţi-am spus vreodată ce minunată eşti?

    Patetisme de salon deci. Jalnici oamenii care citesc aşa ceva. Şi revin frecvent. Şi lasă comentarii şi-mi dau cu mănuşile lor fine peste nas. Vă simţiţi, domnul meu?

  25. gnt said,

    Eloa said:

    Deci nu par prea seducătoare, nu?

    …hihihi

  26. egal said,

    Eloa said:

    „Sigur că îmi dau seama dacă mă vrea pentru că sunt Eloa.”

    …Asta e lame rau de tot. In afara spatiului virtual nu esti in stare sa-ti gasesti o relatie? Crezi ca tot pamantul asta a auzit de „eloa”?? Cred ca lumea aici se referea in sensul general „daca te vrea” (doar ptr ceva sex) vs. daca te vrea pe bune.

    „Aceia au vrut să mă cunoscă pe mine, pe deplin, nu s-au mulţumit cu poleiala trofeului pe care scrie “Eloa”.

    Aici avem aceeasi problema. Care trofeu, ba nene? Ca sunt 5-6 baietei cu cosuri si ochii injectati de la monitor carora li s-a pus pata sa iasa cu tine dupa ce ti-au citit jurnalul si ati flirtat ca-n clasa a 7-a pe chat..
    Nu, nu vreau sa-ti zic „get a life etc.” (mi-esti chiar simpatica..), dar cred ca traiesti cam prea putin in realitate + ti s-a cam urcat la cap vedetismul asta „blogosferic” (ca sa folosesc un termen care imi intoarce matele pe dos)
    ce naiba, esti fata desteapta..

  27. Not just yet said,

    Scumpa si draga Eloa, Ana.. watever (e scris fara h intentionat ca asa-mi place mie). Tu chiar crezi ca daca iti citeste cineva cele 2 bloguri afla cine esti tu si ce-ti place si alte bla bla-uri? Hai sa fim seriosi pentru cateva secunde. Tu, cea care esti cu adevarat iesi la iveala doar cand esti singura, tu cu tine si nimeni altcineva. In rest iti pui doar o masca in functie de persoana (imi dau si eu cu presupusul acum) si te comporti ca atare. Sub orice umbra de anonimat te-ai ascunde cand scrii aceste randuri tot nu-ti dai drumul la sentimente si ganduri chiar asa cum sunt ele, am dreptate sau nu? Ti-am mai zis, imi place de tine ca esti cute and fuzzy si din cand in cand mai ai nevoie de un hug. Dar, la fel cum recomanzi cititorilor tai sa nu te citeasca daca te injura, la fel si tu poti sa nu mai scri daca nu-ti place cand te injura toti kinderii. Sau macar poti sa-i pui parola, sau sa-ti faci alt blog. Right?

  28. Eloa said,

    egal said,

    …Asta e lame rau de tot. In afara spatiului virtual nu esti in stare sa-ti gasesti o relatie? Crezi ca tot pamantul asta a auzit de “eloa”??

    Stimate domn şi totodată pain in the ass, încercam să ilustrez teoria printr-un exemplu. Ăsta mi-a fost la îndemână. În plus, a fost o ocazie nemaipomenită să mai scap de fanii dornici să-mi toarne cafele pe gât. Nu sunt doar 5-6.

    Care trofeu, ba nene? Ca sunt 5-6 baietei cu cosuri si ochii injectati de la monitor carora li s-a pus pata sa iasa cu tine dupa ce ti-au citit jurnalul si ati flirtat ca-n clasa a 7-a pe chat[…] dar cred ca traiesti cam prea putin in realitate + ti s-a cam urcat la cap vedetismul asta “blogosferic” (ca sa folosesc un termen care imi intoarce matele pe dos)

    Păi ori sunt 5-6 băieţei, ori mi s-a urcat la cap faptul că sunt vedetă. Te rog să te hotărăşti, să ştiu dacă sunt vedetă sau nu şi dacă mi-am luat-o în cap aiurea.

    Eu trăiesc prea puţin în realitate? Ciudat cum vă creez impresia asta. Mi s-a mai spus aşa ceva: „să le dau o şansă oamenilor minunaţi care îmi scriu pe pagină”. Rofl.

  29. alin andrei said,

    get a pet!

  30. cinderella said,

    Cand fanii dornici de a-ti turna cafele pe gat o sa ajunga la concluziile astea:

    Love drives you mad it must do, what male in his right mind would commit him self to…
    30 years plus of nagging (if you’re unlucky)
    25 years mortgage
    Endless sleepless nights with bawling children
    Night out with the lads banned
    Work 37 plus hours for a few pounds in pocket money
    High electricity bills, as every one in the house knows how to switch things on but not off
    High gas bills must have fresh air during the winter with the gas fire on full blast
    Telephone bills as long as your arm
    Record players on full blast in bedrooms whilst you try and watch some sport
    You think mad, I think totally insane. You call it love! You must be mad

    sau la: http://tinyurl.com/ylzzo6

    o sa fie si mai misto, fii sigura de asta.
    Vezi si povestea cu trei si the 38 years old man pe aceeasi tema.

  31. egal said,

    Haha, esti haioasa
    Si macar recunosti ca ti s-a urcat la cap:) ( „să ştiu dacă sunt vedetă sau nu şi dacă mi-am luat-o în cap aiurea”). Asta e un prim pas bun. Acum trebuie sa incerci sa-ti mai si temperezi putin atitudinea.

    Si ma mai amuza cum stai si rumegi la fiecare comentariu pe care il primesti, iti rozi unghiile acolo pana gasesti in fiecare mesaj care nu iti este pe plac fie un dezacord (recunosc, unele sunt monstroase!), fie o contradictie, fie, fie…

    Si prin faptul ca incerci sa-mi sugerezi ce puhoi de admiratori ai castigat de pe urma acestui blog, nu faci decat sa-mi confirmi teoria (cum ca nu esti in stare/ti-e frica sa iti construiesti o relatie in afara internetului). Si chiar nu urmaresc sa te ofensez. Crede-ma.
    Dar calitatea fanilor tai (chit ca ar fi cu miile) ramane totusi indoielnica, esti de acord? + Daca te agiti atata sa scapi de ei, nu inteleg de ce te agiti atata sa-i cuceresti? Sa-ti pierzi vremea cu ei, niste anonimi lamentabili, in loc sa traiesti cu oameni reali care nu vad lumea prin pixeli.
    Of. Sper ca e doar varsta de vina. Altfel serios ca e trist..

    Pain in the ass:)
    (f)

  32. cinderella said,

    So, enjoy it while it lasts, the OCD traits will get harder to hide as years pass by.
    The reason quoted below being just one of the many others that you’ll need to face:

    „Profa de retorica, in varsta si necasatorita ever, intr-o clasa full de fete peste 21 ani:
    – Stiti ce se intampla cand iti ridici idealurile prea sus?
    Tacere.
    Apoi tot ea:
    – Ramai singura, asta se intampla!”

    While it’s funny now, it won’t in the near future, so choose wisely.
    http://www.extendfertility.com/female-biological-clock.htm

  33. Sirg said,

    Lume, noroc că e gratis postatul de comentarii.. pt că altfel nu aţi mai scrie atâtea aiureli „off-topic”.
    @=
    nu cred ca ea încearcă să cucerească fani sau pe cineva. Are un blog pt că îi place şi apoi are un subiect care o ţine în priză (sau aşa se pare). De ce toată lumea zice că Eloa n-are o relaţie? Şi dacă n-are e treaba ei… în fine… nu judecaţi persoana, ci eventual ce scrie ea…

  34. cinderella said,

    Pentru ca vezi tu, in timp ce tu cauti oameni destepti, s-ar putea sa devina prea
    destepti si sa-ti iei o mare tzeapa

    http://tinyurl.com/yzevm2

    Nu mai insist cu linkuri in plus, e suficient pentru moment, o sa revin la momentul oportun.

  35. Arhi said,

    Faza cu „eu sunt Eloa „…a fost cam descalificanta. Si eu, m-am insurat ptr ca sunt Arhi, si datorita chestiei asteia, mi-am dat seama ce fel de femeie iau, lamurindu-ma ca nu umbla doar dupa trofeul Arhi. Este ca suna minunat? Cateodata e bine sa rostesti cu voce tare ce vrei sa scrii.
    PS: Pui barbatii pe un piedestal, ceea ce nu iti sta in fire. Tu chiar crezi ca cineva vrea sa se culce cu tine ptr ca ai o minte sclipitoare sau ptr ca esti misogina? Asta tine cel mult „blegosferic”, dar face to face, daca nu arati macar multumitor, ma indoiesc ca e vreunul care sa vrea sa-si faca milostivenie cu tine.
    Si ma indoiesc ca cineva ar face-o doar de dragul de a se lauda „eu i-am tras-o Eloai”. Asta se poate spune si fara sa ti se faca pielea de gaina in fata unui munte de carne sau a unei ochelariste cocosate si cu cosuri.

  36. hollow said,

    mda… egal si sirg au dreptate, calitatea cititorilor tai cam lasa de dorit… mai ales giaint ala care desi nu injura sau alte de-astea, lasa mereu numai aberatii pe aici, saracul cred ca are probleme majore la procesor…

  37. Giant said,

    pardon, mi-am scris numele aiurea…

  38. Arhi said,

    Giant, e frumos sa te autocomentezi? Cand mai faci de-astea, fii atent sa schimbi naibii linkul, ca te faci de kko

  39. Giant said,

    ArhiGiant sed:

    pardon, mi-am scris numele aiurea…

    be vewy vewy quiet… i’m hunting for wabbits… hăhăhăhăhă

  40. Alex said,

    sooo, you wike ewmew fudd i see 🙂
    http://www.google.com/webhp?hl=xx-elmer

  41. briciu said,

    EL: Tu ma mai iubesti?
    EA: Desigur
    EL: Nu ma inseli si nu m-ai inselat niciodata?
    EA: Niciodata
    EL: Te iubesc, vreau sa ramai cu mine toata viata.
    EA: Oh dragul meu… (muah muah)

    A doua zi:

    EL: Buna ziua, sunt prietenul…, am venit sa o iau acasa.
    PORTARUL: Intrati, e in birou
    EL: Buna iub…. DAR CE FACI???? (lesina brutal, izbindu-se cu tampla de pardoseala rece)
    EA: O fi murit? (smulganduse din bratele celuilalt si tragandu-si chilotii)
    CELALALT: Cui ii pasa?? Apleaca-te!

    * Primita acum ceva timp pe Yahoo Messenger.

  42. Love Story said,

    Dragul meu, de ce nu spui de unde ai luat-o? De fapt, ar trebui sa fiu multumit, cuvintele mele sunt prilej de lauda pe blogul celei mai adulate femei din blegosfera:))

  43. briciu said,

    Am luat-o din Message Archive. Daca este creatia ta proprie si personala – atunci imi cer scuze ca am folosit-o fara sa iti cer acordul. Persoana care mi-a trimis-o a omis sa precizeze sursa. In orice caz, daca nu esti de acord sa ramana postata aici, am sa o rog pe Eloa sa imi stearga comentariul si sa ma baneze fara drept de apel.

    PS: Cum de ai reusit sa le conving pe fetele alea tzatzoase sa pozeze cu http://www.cetin.ro pe burtica? 🙂

  44. eloa said,

    egal

    Daca te agiti atata sa scapi de ei, nu inteleg de ce te agiti atata sa-i cuceresti?

    Cine se chinuie, dragă? Tu asta vezi, că mă chinui să vrăjesc aici bărbaţi?

    Sa-ti pierzi vremea cu ei, niste anonimi lamentabili, in loc sa traiesti cu oameni reali care nu vad lumea prin pixeli.

    ŞI tu eşti un anonim lamentabil, din moment ce te deranjezi să scrii pe aici. Şi eu sunt o anonimă lamentabilă, o anonimă lamentabilă căreia îi place să scrie…şi să flirteze online, adică acolo unde bărbaţii se chinuie să nu fie lamentabili, fără să-şi treacă mâna prin păr, pe volanul maşinii sau prin portofel. Ai dreptate, sunt jalnică. Îmi place al dracului de tare să vorbiţi cu mine, nu cu sânii mei. Asta e chiar lame.

  45. Arhi said,

    Nu ma deranjeaza :). poti sa o lasi, desigur

  46. ZouZou said,

    Ceea ce parea a fi un blog interesant si poate mai mult sau mai putin comic unde o oarecare persoana de gen feminin isi etala parerile despre niste chestii a devenit nici mai mult nici mai putin un circ in aer liber.Daca la inceput se ofereau niste motive pentru ura autoarei pt barbati spre sfarsit mi se pare ca a devenit destul de patetic nemairespactand probabil scopul acestui blog in primul rand>>> motivele pt care ii urasti.

    Mai tarziu apar intrebari existentiale care probabil vin pt a starni si mai mult gurile rele de pe aici care te indeamna sa faci mai mult sex poate te trezesti la realitate. Sau poate esti aici pt a incerca cati mai multi poate poate va apare ala care sa dea lovitura de gratie si sa imbanzeasca leoaica.Teoretic toti urmaresc acelasi lucru>>> sa intre pe sub piele cu vejnicul text „eu sunt diferit, eu nu sunt ca ei”. In cele din urma totul se rezuma (cel putin din punctul tau de vedere) la faptul ca toti vor sa ti-o traga. Chiar si din acest punct de vedere sexul este o placere a vietii(din cate stiam doar oamenii si delfinii fac sex de placere) si atata timp cat amandoi se simt bine totul e ok. Bineinteles se mai pune problema ca „norocosul” sa nu inceapa sa se laude ca el a pus mana pe trofeu.

    Si totusi stau si ma gandesc de ce scriu oamenii bloguri.De fapt ce inseamna blog? Parca era ceva legat de jurnal unde unii isi spun ofurile, altii rad de diverse chestii, unii isi scot la iveala multiplele personalitati sau eu stiu ce alte trebuiri se mai scriu pe acolo.Faptul ca unii comenteaza sau ca altii nu sunt d’acord cu ceea ce scrii tu aici … cui ii pasa ? e jurnalul tau si ai tot dreptul sa scrii ce crezi. pt asta e jurnal, sa poti sa scrii ce iti trece prin cap fara sa respecti vreo regula de forum (don’t do that and that and that and don’t point fingers)

    Se pare ca au inceput sa se plimbe piticii mei pe iarba de pe creier si uite ce a aparut aici 🙂 si sper sa revii cu niste chestii mai … atractive. Daca nu poate ca erai inca o „comerciala” care urmarea succesul rapid. 🙂

    „i may not agree with what you have to say but i’ll defend to the death your right to say it” -> cam pt asta s-au luptat unii oameni acu nu multa vreme. Vreti inapoi la comunism unde cele de genul ei erau impuscate >>> emigrati in china poate mai aveti ceva sanse sa traiti fericiti.

  47. Drull said,

    Si porcii fac sex de placere 😀

  48. Dan said,

    adevarul este ca nu merita sa stai cu cineva care gindeste asa, te plafonezi…
    unde mai pui ca intotdeauna sint sanse sa gasesti pe cineva mai bun si care nu are asa dezvoltat simtul proprietatii
    oricum…varianta cu „numai eu xzist” este total eronata

  49. trei said,

    bai, egal
    cuvantul ala ‘DACA’ din ii confera frazei un anumit sens – care tie-ti scapa. oricum NU e recunoastere. ti-a raspuns bine eloa, dar scoaterile astea din context dovedesc ori…, ori…. clar!

    in alta ordine de idei, sa speram ca ‘cineva mai bun’ o sa si vrea sa treaca pe banda rulanta a lui Dan (pt ca oamenii ‘mai buni’ sunt si prosti, si lipsiti de self-esteem). Amin. Total.

  50. egal said,

    🙂
    Anonimi lamentabili sunt oamenii care flirteaza cu un monitor deoarece nu au o parere suficient de buna despre ei incat sa iasa din casa si sa-ti construiasca relatii cu alti oameni „vii”.
    Te inscrii, daca vrei, in categoria asta nu din cauza acestul blog ci pentru ca tocmai mi-ai declarat ca „iti place sa flirtezi online” (pana la urma, fructificarea acestui blog), evident, sub pretextul ca abia aici barbatii devin sinceri. Sinceri, my ass! Stai tu linistita, poate nu isi trec ei cu mana prin parul gelat, dar fii sigura ca aici fac cel mai rau pe desteptii (daca fizicul nu-i ajuta…deh).
    Nu te acuz ca ti-ai facut blog sa agati barbati (asta ar fi cel mai trist), dar nici nu cred ca te deranzeaja daca te alegi cu 2-3 intalniri „valabile”. Lucru degradant si detestabil, din punctul meu de vedere.

    p.s. Permite-mi sa intuiesc ca nici nu ai sanii chiar asa misto:) Asta asa, ca sa te supar de tot

  51. Eloa said,

    @egal:

    Sinceri my ass!….Dar fii sigura ca aici fac cel mai rau pe desteptii (daca fizicul nu-i ajuta…deh).

    Bărbaţii nu sunt sinceri online, bărbaţii nu-ţi pot lua ochii online cu altceva decât cuvinte. E atât de greu să faci pe deşteptul în scris…(şi să te prefaci că nu eşti agramat…)

  52. cinderella said,

    Sirg, compara, te rog, inainte de a-ti pierde vremea prea mult:

    „Ce ma face sa fiu om? Nici facultatile terminate, nici o cariera de invidiat, nici contul din banca, nici macar o familie pe care multi si-o doresc. Demnitatea, verticalitatea, statornicia si dragostea, iata lucrurile care ma fac sa fiu om. Cand respectul si cinstea s-au pierdut pe drum, nu-ti mai ramane nimic de aparat. Asa gandesc eu. Dar nu vei fi niciodata un om adevarat decat in masura in care reusesti sa te tranformi pe tine, sa iti recunosti defectele si sa te straduiesti sa te depasesti pe tine insati/insuti. Si reusind sa te schimbi in bine, chiar daca vor mai exista scapari, inseamna ca ai facut un pas urias si ca esti capabil sa ii faci fericiti si sa-i ajuti pe altii. Einstein spunea ca valoarea unui om rezida in ceea ce da el, nu in ceea ce e capabil sa primeasca. Iar eu nu pot decat sa il aprob. ”

    http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?showtopic=892&st=35

  53. Sirg said,

    @cinderella
    Nu m-am prins, ce sa compar si cu ce? Si poate am avut ghinion cand am vazut linkul, pt ca n-am avut timp sa citesc tot jurnalul de acolo…

  54. cinderella said,

    Intreaba-te de ce are nevoie de mind games eloa, comparativ cu exemplul respectiv, mai mult, as spune ca intuitia egal-ei este nu numai corecta dar si incompleta, by far, I may add.

  55. ghrayada said,

    Plictiseala mare. Si muuuuult egoism. Si frica. Si acceptarea pre-setarilor de genul – barbatul are nevoie de diversitate si femeia de siguranta…Cica am evoluat de la maimuta. Tot animale suntem. Nu-mi trebuie un barbat just for me ca sa ma simt in siguranta. Mi se rupe daca el si-o pune si cu altcineva daca atunci cand e cu mine e asa cum vreau eu sa fie. Revin

  56. Dan said,

    2 trei…

    nu este banda rulanta, este doar selectie si fiecare face asta chiar in primul moment in care vede un potential partener
    oricum…daca zici ca la mine e banda rulanta atunci eu iti doresc din tot sufletul sa ramai cu prima fata pe care crezi tu ca o iubesti…pentru tot restul vietii 😀
    mult noroc

  57. phoebss said,

    Daca faci ce ai facut mereu, vei avea intotdeauna aceleasi rezultate. Mi-a luat mult sa inteleg si eu asta, dar daca se repeta ceva constant, inseamna ca si tu faci ceva constant .. gresit.
    Nu are sens sa generalizezi .. nu vei ajunge nicaieri si nu vei face decat sa iti mentii starea asta. Undeva in tine, stii ca nu e adevarat pt toti barbatii ce scrii.
    Cat despre chestia cu „ma vrei sau nu”, asa e. Nu esti decis? Nu ma vrei destul 🙂

  58. malaki_anka said,

    wow…eu ,saraca de mine,cautam despre dezvoltarea fizica in perioada tineretii ca imi trebe pt un proiect la Psiho si dau de titlul „Trebuie sa ma vrei pe mine….” …Am citit ceva commenturi d-ale voastre si nu m-am abtinut in cele din urma sa nu scriu si eu ,pt ca tare m-ati stârnit :d Am observat ca majoritatea celor care au scris pe aici sunt (par) oameni destepti:) Nu va cunosc pe niciunu,dar un lucru e cert(caci am vazut ca multi ii dadeati lu’ Eloa sfaturi legate de viata reala vs. virtuala sau despre nush ce blog) : toti,absolut toti care ati postat aici ,sunteti egali cu ea. Si acum si eu,pt ca am scris,dar eu sunt in necunostinta de cauza.cu toate astea,repet: sunteti subiectivi si egali. Ganditi-va.

    Sa aveti o viata frumoasa (depinde numa’ de voi)..si..sa fiti iubiti:)

  59. malaki_anka said,

    PHOEBSS : ” Daca faci ce ai facut mereu, vei avea intotdeauna aceleasi rezultate ” EXACT IDEEA ASTA AM CITIT-O AZI PE PERETELE CABINETULUI UNUI PSIHOLOG LA CARE AM MERS IN PRACTICA SI MI-a ramas in cap pt ca ESTE FOARTE ADEVARAT.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: