Te urăsc

Noiembrie 25, 2006 at 2:24 (Push, darling, push!)

O voce din off: Cel mai crunt blestem e să te întâlneşti cu furia unei femei rănite. E genul de întâlnire din care n-ai cum să ieşi viu.

Nu am nevoie de tine. Poţi să te însori liniştit. Puţin îmi pasă. Pur şi simplu te urăsc pentru că m-ai adus în starea aia în care să-mi dau voie să iubesc. Acum nu. Acum gata. S-a terminat. Erai ultima speranţă, ultima încercare, ultima şansă pe care o dădeam unui tip să-mi demonstreze că NU e aşa cum cred, că nu sunteţi toţi la fel. Dar sunteţi. TOŢI. S-a dus. Nu mai cred în bărbaţi. Înainte mai aveam umbra unui dubiu, dar acum sunt convinsă că sunteţi incapabili să iubiţi altceva decât propriul eu.

Mă amuză băieţeii care se vaită că au suferit din dragoste şi că nenorocita dracului ce a îndrăznit să le facă. V-a rănit orgoliul, mă, nu sentimentele. Voi nu suferiţi din dragoste, voi suferiţi din mândrie. Nenorocita, pe care, personal, o ador, indiferent cine ar fi ea, v-a umilit, v-a pus coarne, v-a acceptat cadourile şi a rămas în continuare cu picioarele încrucişate, a profitat de buzunarul dvs., dar s-a culcat cu altul, curva.

Vă salut, domnilor. Aşteptaţi-vă la tot ce poate fi mai rău. O să vă iau oricum prin surprindere.

65 comentarii

  1. anisia said,

    E adorabil ce scrii tu aici,felicitari.

  2. un monstrulec said,

    nu dispera, exista o persoana (care cautaoamenidestepti) care te iubeste pe tine cel mai mult pe lume.

  3. bornedbored said,

    Yeah, right!

  4. UnPiticMare said,

    Sincer sa fiu mie cel mai mult imi plac comentariile, adik tu itzi exprimi „O PARERE” shi se generalizeaza, devine litera de lege, ghid de supravietzuire respectiv dictzionar pentru ambele sexe, abecedar pt fetitze neintziate, etc. etc. nu m-ar mira sa scrii k de fapt Pamantul e centrul universului shi Adam e de fapt din coasta Evei :), dar ceea ce ma deranjeaza este: Cum potzi sa afirmi k „noi, baietzeii” nu avem sentimente? eu bag mana-n foc k tu n-ai habar despre ce inseamna sentiment, cum pot fi sentimentele, ce inseamna a rani in sentimente, ce fel de sentimente potzi avea vis-a-vis de un anume nick, k ai….potzi ajunge sa iubeshti un „anume” fara sa te vezi vreodata cu el, shi atunci despre ce fel de sentimente este vorba….personal vorbind tzi-as sugera sa scrii o carte, eventual un documentar, shi sa analizezi consecintzele. Bafta!

  5. Radu-Mihail Obadă said,

    Mie îmi pare rău pentru tine. Da’ cred că ţi-am mai spus, nu?
    Te poţi consola oricând cu niscaiva ciocolată…

  6. ESN said,

    toata femeile E curve … si tu la fel eloa

  7. .:Itsashe:. said,

    Nu il uri, asta implica sentimente. Mai rau il doare cand simte ca ti-a ajuns indiferent. (Insoara-te, va fi cea mai fericita zi a vietii mele)

  8. gORE said,

    Strict chestie de optica. Blestem ? Furie ?? Hai ma, iar te joci cu chestii pe care nu le stapanesti ? S-a dus el-ul. Ce sa iti spun. Inca una ranita in sentimente. Eeee, dar acu intervine … nu, nu intervine nimic. Clasicul „De ma voi scula, pre multi am sa popesc”. Pe dracu 🙂 Dar nu pot sa nu iti spun ca te admir : mi-ai confirmat de ce e dragostea cel mai puternic sentiment. Pentru ca foarte usor se transforma in ura.
    Bineinteles ca e vina lui, care devine a noastra pentru ca suntem barbati (e, unii mai au timp sa devina). Adorabil. Si totusi, paragraful ala indica ceva. Stereotipia in care iti ai limitele. Nu toti gandesc asa. Mai exista varianta „frate, nu a vrut, las ca mai sunt si altele”.

    Vă salut, domnilor. Aşteptaţi-vă la tot ce poate fi mai rău. O să vă iau oricum prin surprindere.

    Si noi te salutam , din bun simt. In rest insa, iti dorim sa crezi asta in continuare. Ca si pe faza cu „E genul de întâlnire din care n-ai cum să ieşi viu.”.

  9. Drull said,

    Buhuhuhu. Ce cruda si nedreapta e viata asta, off off barbatii astia ce mult ii uram, ce mai ai in repertoriu? In curand o sa ramai fara maro de mancat bai pasarica stresata. Eu zic sa lasati telenovelele si sa-l cititi pe Gogu, Gogu stie mai bine. Daca mai vad peste 100 de comment-uri inseamna ca naveti sange in voi. Propun un boicot general al acestui blog, sa lase comment-uri numa veveritele in el. Sa vedeti ce repede o sa-si rezolve ele problemele

  10. Simona said,

    Si chiar daca

    „Isi tine mainile in jurul inimii mele si mi-o smulge si mi-o goleste de sange si ma ademeneste catre moarte,si odata cu mine moare si visul meu …”

    gandeste-te ca nu merita si ca nu are rost sa devii insensibila pentru ca

    „Ce e tragicomic e ca,asa cum un prost sadea nu realizeaza proportiile obtuzitatii sale si se crede linistit un geniu,nici un ins insensibil sau abrutizat nu poate realiza cat de mare e prapastia care il desparte de cei carora nu li s-au atrofiat si pervertit puterile sufletului!”

  11. blowfish said,

    nu pe totzi ii vei lua prin surprindere

    nu trebuie sa citesti pe nimeni si sa tragi concluzii tu trebuie sa alegi drumul. asta va face unici… alegetzi voi drumul nu va lasatzi ghidati

    daca reusesti tu singur este de apreciat daca reusesti prin ajutor este de condamnat faptul ca esti slaba/slab si acceptzi ajutorul unei persoane de orice gen ar fi ea

  12. zum zum said,

    Mie mi se pare cel mai amuzant lucru….
    Deobicei „femeile ranite” sunt frustrate nu ranite:))) cum cred ca esti si tu=))
    „Nenorocita, pe care, personal, o ador”…de fapt nu o adori, o invidiezi ca tzi’a luat’o inainte. pilafffff

  13. Je said,

    Asa mah, zi-le…..daca e sa fie razboi macar sa stim si noi. Iti multumim (noi, barbatii din intreaga lume) ca o simpatizezi pe nenorocita care ne-a ranit (sentimentele, orgoliul, fizicul…nu prea conteaza) si iti transmitem ca si noi il felicitam pe cel care te-a adus in starea asta…probabil ca el sta pe undeva si rade cu prietenii lui la o bere si il doare fix in….cot de tine.

    ca sa citez dintr-un mare hit al verii:

    „-salut, sunt mama lu’ george, si vreau sa-ti spun ca ma bucur ca ai necazuri”

    sa inceapa razboiul….

    „The first casualty when war comes is truth. „

  14. fuckoff said,

    super….e naspa cand o iei in partile moi ale dosului..dar stii cum se spune, orice sut in fund e un pas inainte…
    yeah, in cazul tau fundul e reprezentat de orgoliul de femeie „lasata” pentru alta…
    by the way…ti-ai pus intrebarea…oare de ce???? sa fie oare mai femeie decat incerci tu sa fii??

  15. claudiu said,

    Femeie…ma amuzi din ce in ce mai tare, si te felicit pentu asta!!!!
    Chiar daca sunt barbat, nu mi-au placut niciodata dobitocii suferinzi din dragoste.
    Daca te inseala sau te paraseste prietena sau sotia, inseamna ca esti un idiot care n-are habar sa se poarte, sau sa fie atent la cei de langa el.

  16. sagesse said,

    Blogul asta si tot ce orbiteaza in jurul lui mi-a adus aminte de un vers tare fain, dintr-o piesa pe care n-am ascultat-o niciodata: „You are the circus, I am the freak”.

    Cat despre autoare, cam asa.

  17. sagesse said,

    erata: *mi-au. m-a furat condeiul

  18. sagesse said,

    *mi-au

  19. faraonu said,

    doamne cat de retarzi sunteti.
    fata arunca o pastila si incepeti sa suferiti.
    m-am saturat de iq mai mic decat media si telenovele.
    bleah.
    -probabil ultimul meu comment-

  20. De azlalta' said,

    sa stii ca ai dreptate. chiar asa suntem toti barbatii. nu ai ce face. e adevarat si asta e realitatea… trebuie sa te obisnuiesti cu gandul asta. ai doua variante: te adaptezi sau o dai pe invers. vad ca deja ai inceput sa te adaptezi dar inca esti in perioada in care nu te poti impaca cu ideea. o sa te zbuciumi o vreme, apoi o sa te calmezi si o sa te obisnuiesti.

    bafta!

  21. krossfire said,

    Monstruos.
    Domnisoara, tu nu te mai saturi ? Inteleg ca deja a devenit o industrie blogging-ul..dar deja articolele astea calca pe nervi.
    Probabil cand vei gasi intr-adevar un barbat cum iti doresti, nu te va suporta datorita obsesiilor pe care ti le intretii !

  22. my alter ego said,

    Yes! Now you can feel the Dark Side flowing through you! Teh Force pwnz!

  23. Sirg said,

    Iti place nu-ti place, ai stofa de eroina negativa. Hai noroc, pt ca daca „nu joci” nu castigi. Vorba de pe loz – mai incearca! 🙂

  24. Titan said,

    C’mon people, take a break… you don’t have to be assholes every day…

  25. jorj said,

    La dracu`…cum iti place tie sa spui, „Ana”, ma surprinzi iar, credeam ca s-a terminat joca cu mintile noastre. Te-ai intors bestie, iar sa ne amarasti destinul…vina noastra acum e ca existam. Eu iti recomand de-acum incolo sa nu mai faci greaseala asta si sa te intalnesti cu o fata, o adorabila nenorocita, posesoare de sentimente ce nu si le poate explica, sa va spuneti una alteia offu`….pe bune, nu va meritam, sunteti prea…scorpii.
    Glumesc desigur, un print exista, si pt tine, cel din visele tale nu-l vei gasi in veci, Iti propun sa descrii cum ar trebui sa „existe” un baiat aproape de cerintele unei fete, in general. Daca tot esti atat de obsedata de sentimente. Saru`mana

  26. Sir Alex Ice said,

    Uneori iei cupa cu otrava, chiar daca stii ca e otrava, doar pentru ca ti-o intinde mana care ti-o intinde.

  27. claudiu said,

    Atata timp cat nu-ti pasa unde esti, nu te poti rataci.

  28. Simona said,

    Ma intreb daca cei care citesc blogul asta si comenteaza realizeaza ca persoana care scrie acest blog are sentimente…

    Dupa cum se comporta unii,nu cred ca s-a luat in calcul aceasta varianta!Pacat!

    Adica,okie,inteleg ca toata lumea are dreptul la o parere,insa unii dintre voi vi le exprimati infect si intr-un mod mult mai agresiv decat ar fi nevoie.De asemenea,observ ca nu va sfiiti sa lansati tot felul de concluzii pe care nu le puteti sustine deoarece nu aveti argumente valide.Nu faceti decat sa va legati de niste prostii !Felicitarile mele :-j

  29. eloa said,

    krossfire said,

    Monstruos.
    Domnisoara, tu nu te mai saturi ? Inteleg ca deja a devenit o industrie blogging-ul..dar deja articolele astea calca pe nervi.

    Lasă, bine că ţi-ai făcut tu blog, ca să aibă lumea ce să citească atunci când o calc eu pe bătături. Sigur că bloggingul a devenit o industrie. Doar tu ai sărbătorit 1400 de vizualizări la doar o lună de existenţă. Eu am ratat ocaziile de sărbătoare. Eram prea ocupată să-mi vărs sufletul aici.

    Probabil cand vei gasi intr-adevar un barbat cum iti doresti, nu te va suporta datorita obsesiilor pe care ti le intretii !

    Eu nu caut nimic. Totuşi, sunt câţiva care cred că m-au găsit. Ciudat, nu?

  30. testinggdk said,

    😐

  31. Sirg said,

    Iti trebuie curaj sa scrii un blog ca asta. Cati dintre voi sunt in stare sa faca public tot ce simt, necenzurat?

  32. Eloa said,

    Sirg, tu ai citit asta?

  33. Sirg said,

    Am citit. Dar nu mi-a păsat atunci. Mi-a trebuit timp de gândire ca să îmi dau seama că, da, aşa e, şi am aflat chestia asta când mi-am dat seama ca eu nu sunt în stare să mă expun pe blogul meu cum o faci tu. Sunt mai laş decât tine sau nu am sentimente, doar orgolii rănite. Poate că ai dreptate şi aici.

  34. eloa said,

    Nu cred că eşti mai puţin curajos dacă nu-ţi pui viaţa pe blog sau dacă blogul tău nu e public. Auto-dezvăluirea e un proces dificil. La bărbaţi tind să cred că nu se realizează niciodată pe deplin.

    În postul respectiv mă adresam celor care profită de faptul că sunt dezarmată, atacă din întuneric şi apoi se mândresc cu fapta lor de vitejie. Pe-ăştia nu mă pot abţine să nu-i dispreţuiesc.

  35. eloa said,

    Nu cred că eşti mai puţin curajos dacă nu-ţi pui viaţa pe blog sau dacă blogul tău nu e public. Auto-dezvăluirea e un proces dificil. La bărbaţi tind să cred că nu se realizează niciodată pe deplin.

    În postul respectiv mă adresam celor care profită de faptul că sunt dezarmată, atacă din întuneric şi apoi se mândresc cu fapta lor de vitejie. Pe-ăştia nu mă pot abţine să-i dispreţuiesc.

  36. Sirg said,

    Tocmai mi-am rezolvat chestiunile tehnice host/platforma… si is la inceput cu blogul… va fi public in curand… deocamdata e ca un santier. Iar cu autodezvalurirea… cred ca ai dreptate.

  37. Ioana said,

    He he… Eu am fost mai desteapta si l-am dus de nas… i-am pus coarne si Boul inca nu si-a dat seama, ma asteptam sa observe si sa-mi faca o scena… era totul atat de evident, am jucat cu cartiile pe fatza, nu am incercat sa ascund nimic, sau poate stie dar tace, e lash…. sau i-o fi lene sa discute, prea mult efort sunt doar o femeie, ce dracu!! chestia nasoala e ca celalat Bou e si el Bou la randul lui…. dar mai dracos, faza tare e ca mi-a cerut sa divortez, i-am promis c-o fac… si m-a crezut!!! cat de naivi sunt … tare ma mai amuza!! fiecare la randul lui se chinuie sa-mi demonstreze cat de performanti sunt, eu in timpul asta ma gandesc la vin diesel… alt bou! dar bun! cat de ticaloasa sunt, si cat de mult imi place… sa fiu oare o femeie-barbat?

  38. morbo said,

    poate ca ar trebui sa ne sinucidem, nu?

  39. bornedbored said,

    @Ioana: Nu, nu esti femeie-barbat. Esti doar proasta.

  40. gigelosaurus said,

    @ioana
    femeie barbat ?, neah …categoria potrivita pentru tine a fost omologata de mult, se numeste „curva proasta” , pentru ca doar noi barbatii putem face asta si scapa nepedepsiti, si …doar noi ne putem simti bine bine facand asta, voi femeile va sinucideti psihic 😉

  41. NoSignal said,

    Eşti o comoară. Grăiesc din inimă. Dar, ai grijă cum te legi de masele de masculi. S-ar putea să te îngroape.

  42. andreea_iulia said,

    ai dreptate. am patit-o si eu. dar, inca traiesc cu speranta, ca ,pe lumea asta mai exista si altfel de barbati

  43. printesik said,

    Eu sunt de parere k e cel mai bine sa te gandesti k nu te insala si sa profiti de timpul pe care il mai ai de petrecut alaturi de el.Eu mai bine as primi o palma decat niste vorbe urate,mai bine plang si o sa ma doara decat sa mi se rupa inima.Si eu sunt intr-o situatie de genul dar eu voi astepta mangierea sa si nu am sa imi pierd incerederea.

  44. diemkay said,

    Nu esti singura care a trecut printr-un sut in fund de genul asta, de cate ori nu m-am simtit ‘extraordinara si tot ce isi putea dori’ ca in final sa ia pe altcineva si eu sa ma intreb ca proasta de ce oare

  45. Iulia said,

    e foarte si adv 😉 dar nu intzeleg ce vor baietzii…adik baietzi ea face ce vrea nu cred ca cateva cuv de la voi o sa-i schimbe parerea despre ce a scris aici 😉 sincer ..face ce vrea ..voi tt va simtziti amenintzatzi de ea si o jugnitzi ..aualeuuuu …saraca no sa mai scrie niciodta asta ..vaaayyy ii e frica …vedetziva de viatza voastra si lasatzine pe noi in pace k „iubirea voastra” 😉

  46. mvrick said,

    adica nu ma noi barbati putem face ceea ce ziceti voi , dar sa vezi un barabat care iubeste o femeie face totul pentru ea , in schimb face exact cum ai zis tu „profita de buzunar” si nu toti cer deschiderea picioarelor cer doar sa fie iubit inapoi in cazu asta
    ar trebui sa fac si eu blog De ce uram femeile ? ca asa avea o lista infinita eu zic sa te pui la un geam sa te uiti la in sus si sa te mai gandesti bine suntem toti in aceasi oala nu trebe sa generalizezi ce cred eu ca trebuia sa scrii De ce uram uni barbati? just reflect on what u said si nu ai cum sa ne iei prin surprindere o sa fac karate sa stiu sa ma apar

  47. Imposed said,

    The Gossip- Fire with Fire
    Vorbeste pentru mine

    It ain’t the end of the world girl,
    you’ll find yr place in the world girl,
    all you gotta do is stand up,
    and fight fire with fire.
    big or small,
    it makes no difference,
    what part of town,
    or what shape yr in,
    all you gotta do is stand up,
    and fight fire with fire.

    oh oh oh,
    you gotta run run,
    we’re gonna find you,
    oh oh oh,
    you turn around,
    we’re right behind you,
    hey hey hey,
    then they’ll see,
    that the bigger we are,
    the harder they fall.

    no it ain’t the end of the world girl,
    you’ll find yr place in the world girl,
    all you gotta do is stand up,
    and fight fire with fire,
    in the end no one is innocent,
    big or small it makes no difference,
    get up, stand out and hold yr head up higher.

  48. Idetrorce said,

    very interesting, but I don’t agree with you
    Idetrorce

  49. diana said,

    super tare . Persoana care a scris acest text nici nu stie cata dreptate are.Foarte bn…z :((((((( bag ceva in ea d viata!!!!

  50. cineva satul de frustrate said,

    Pe lumea asta sunt tot felul de oameni, dar cea mai „nasoala” categorie sunt „FEMEILE FRUSTRATE”, femeile care nu stiu sa faca „ciorba” si arunca in oala totul la intamplare. Inainte sa dea vina pe cineva ar trebui sa isi vada intai lungul nasului. Asa ca in loc sa se lamenteze si sa renunte mai bine ar incepe o noua cautare sau sa se reprofileze pe femei, ca na ele nu sunt „la fel”, nu au defecte, sunt perfecte, si mai presus de toate stiu sa iubeasca, deci……… Parerea mea!

  51. hai np*** said,

    nu esti simgura care pateste asa!!!viata merge inainte….si singuri incetam sa ne hranim din frustrari.fiecare dintre noi spunem asa dar o sa ne trezim casatoriti si fara nici un fel de urma de regret…nu te mai referi la TOTI cand spui ce spui!O SA-MI DAI DREPTATE!!

  52. hai np*** said,

    si sunt femeie app!nu sunt realizata ,nu am cea mai frumoasa viata,daaaarr…traiesc dupa principiile si teoriile mele!sin una din teorii pe care o sustin sus si tare este: MULTE DINTRE FEMEI SUNT UNEORI MAI NENOROCITE DECAT BARBATII nu toate asa cum nu pot sa ma refer nici la barbati in general.intradevar e rau nu pot sa zic pt ca fiecare dintre noi patim astfel de lucruri dar dak o sa continui asa…nu vad nimic bine acolo la tineee;))

  53. Maria said,

    Hai mai ca esti haioasa!!!!!
    Imi place ce scrii doar dintr-un motiv: ai curaj sa dai niste lovituri de cravasa barbatusilor frustrati de pe blogosfera…..La noi „misoginia” infunda Romania! Bravo, fata!
    In rest, faza cu barbatii n-au sentimente si „e porci”, e bla bla…subtirica…mie, ca femeie, mi se par mult mai perverse femeile. And I know what I’m talking about ;))
    Procentul de javre din randul femeilor este vizibil apropiat procentului de javre din randul barbatilor..
    O.K. Keep up the good work!

  54. criss said,

    adevarat ce ai scris..toti sunt la fel:-j

  55. cati said,

    hmmm dar barbatul care iti spune cate iubeste, care te vrea ca si mama a copiilor lui, cu care ai stat sub acelasi acoperis, ai impartit acelasi pat si alaturi de care credeai ca o sa imbatranesti te paraseste cand ii spui ca o sa aveti un copil? Cand nici macar mila si compasiunea unei femei care trece prin drama avortului nu il mai impresioneaza cum se numeste? Eu il numesc monstru pt ca ma transformat intr-o criminala!

  56. andreutza said,

    frate baiettii sunt boi dar unii iubesc k adevarat chiar dk nu se vede pt k ascund asta de tn din orgoliu orkm t besc andrew:*

  57. G. said,

    supeRbbbbb :X

  58. o ea said,

    Nu spune nimeni k barbatii nu iubesc….ba da iubesc sh unii,uneori poate mai mult k o fata,dar diferentza e k ei stiu sa-si stapaneask mai mult sentimentele…sh asta datorita orgoliului kre nu le permite sa se exprime sentimental in aceashi masura k noi fetele kre suntem mai „firave”.

    Dak fata asta a scris aici ceva inseamna k asta a patit sh parerea asta o are ea ea legatura q baietii…shi credeti-ma baieti k mai mult d 80% dintre fete au parerea asta despre voi cu kre unii dintre voi va mandriti[d parere e vb;)] dar e de rau nu e d bn….asta k s stiti dak nu v-ati dat seama;) deci in concluzi dak vreti sa comentati nu mai fitzi atat d nenorociti,stim k nu va impresioneaza durerea sh suferinta unei femei,[ba mai mult…va hraneste orgoliu’] dar makr incerkti sa intelegeti k nu suntem obiecte…suntem fiinte sh avem nev de afectiune sh iubire…nu numai d bere,injuraturi sh comportament infect…3 dintre nenumaratele „calitati” kre va caracterizeaza p fiekre dintre voi mai devreme…sau mai tz;)

    Sincer dak ar fii lumea impartita in 2,o parte femei o parte barbati…cu siguranta femeile ar rezista mult mai mult pt k au avea ce sa-si ofere,in schimb barbatii nu ar oferii nimic sh asta doar din mandrie,pt k vor totul numai pt ei,sh pt k capul lor nu este pe umar cii in vf p***.

    Nu am vrut sa fiu rautacioasa,dar n-am avut d ales!

    Sh baieti…apreciati,iubitit sh pretuiti fetele,pt k ele sunt cele mai mari comori dp pamant,D-zeu a faqt-o p Eva k Adam s nu fie singur…deci fara noi nu ati avea nimic sh ati fi singuri…

    Apreciez „autoarea”blog’ului…in relief ar trebui sa iasa personalitatea…nu slabiciunea…pt k slabiciuni avem toti,putini st cei kre au personalitate sh caracter!

    Sh la sfarshit ar trebui sa ne „impakm” q totii,pt k xcum intotdeauna v-a exista RAZBOIUL INTRE SEXE;)

  59. meahra said,

    she is still all alone in the darkness…………………….sa ma bag si eu…ce cred e k nu exista nu te mai vreau nu mai cred in nimic…nu o sa mai iubesc …ii/le urasc pe toti /toate …inevitabil..ai nevoie de cineva langa tine ..chiar dak suferi..mai bine cu rau decat fara „rau”…doar k unii au mai mult noroc si unii,,poate ink nu l’au intalnit..daca D’zeu zice „NU”inseamna k are un DA mai bun pt tine..totul vine de undeva „jmecheria”e sa stii sa supravietuiesti in orice situatie..odata esti tu cel triumfator next time e altcineva ..asa e viata..se poate iubi..poti merge mai departe ..poate nu e aceeasi intensitate..poate e mai mare…ramai putin :ciobit”:p..la inimioara ..dar dak ti se ciobeste oglinda sau mai stiu eu ce crezi k nu te’ai mai uita in ea..??>…de multe ori stim ce ne asteapta …ne agatam de orice putem..k asa suntem noi”specimenele”..Ce e de rau e k unii o iau pe cai gresite si atunci cand uram cand ranim cand vorbim urat cand aratam prea multa indiferenta s’ar pootea sa agravam ceva..poate pe unii ii trezim la realitate dar pe unii ii infundam mai tare..Si asa in momente din astea simti k nu mai ai nimic.k toti se uita ciudat la tine..nu strica sa le aratam putina intelegere..sau dak nu vrem mai bine ne tinem pliscul..si ii injuram in gand..par aberatii..ceea ce spun pt unii…dar…asta e..la mine ori e NU STIU ..ori..cu totii avem ceva bun care se transf in rau sau rau care se transf in BUn…fie baiat fie fata..fie extraterestru..!!.

  60. meahra said,

    aa..sii..cu razboiul asta …nu e numai intre o „feminina”si un „masculin”…:p..nu cred in ele 80% sau ei ,,,fara suparare pt nimeni,,,e cumva care pe care…ei spun despre ele k ei..si ele despre ei k ele…cine intelege intelege:P..:D..

  61. Sorin said,

    Daca noi suntem toti la fel, inseamna ca si voi sunteti toate la fel ?
    adica niste prapadite care alearga dupa penis cu 10 metri pe secunda ?
    fa-ma sa inteleg, ca nu inteleg cum de gandesti asa, cum de scri asa ceva si cum de ma bagi pe mine si pe altii ca mine in acceasi oala cu panaramele de fraieri de care probabil ai avut parte pana acum 🙂
    Trebuie in primul rand sa stai cu un barbat nu cu un animal LOL!!
    Oricum cred ca e gresita parerea ta si tot ce ai scris aici… se poate aplica insa doar in unele cazuri dar nu ma intereseaza cazurile de genul si oamenii prosti.
    Sper sa-ti schimbi parerea in caz ca nu te atrag deja femeile !

    Sorin

  62. Laura said,

    atata dreptate ai 😦

  63. Domnisoara Danielle said,

    interesant… dar stii ce?.. cred ca si noi femeile suntem la fel :)).. e ceva legat de conditia umana 😛

  64. Ganea Sandra said,

    sincer inca mai cred in suflete pereche..si doar pt k nu a fost sa fie al tau nu inseamna ca toti sunt la fel..si totusi nu inteleg cum de la iubire poti sa ajungi la ura???la clipele de fericire pe care ti le-a oferit te-ai gandit?? citez..”Mă amuză băieţeii care se vaită „..bine zis..baieteii..care inca nu stiu ce vor de la viata 🙂 gandeste-te la relatiile trecute cand spuneai la fel ca si acum k e iubire..acum mai e asa? a fost iubire sau teama de a nu ramane singura??

  65. Ganea Sandra said,

    „Instinctual ma scufund intr-un vis etern si plin de speranta. Naiva fiind cad prada disperarii si ma inec in iubire. Prea sensibila pentru zilele astea sau poate… doar un copil indragostit de dragoste?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: