Pentru că vor să ştie totul dinainte

Noiembrie 17, 2006 at 1:18 (În general)

Alo, ovarele sunt la mine! Nu-ţi mai face atâtea probleme.

Ăştia au impresia că noi avem o hartă bine stabilită cu traseul până la altar şi că fiecare moment nenorocit din relaţia noastră e calculat cu atenţie, ca să dea rezultatul scontat şi să se treacă la următoarea structură decizională exact prin ramura care trebuie, ca să iasă FIX cum am început noi să plănuim din momentul în care am devenit capabile să ne imaginăm în rochie de mireasă. Noi avem toate răspunsurile la toate întrebările, ba chiar şi la întrebările pe care ei n-au apucat încă să le formuleze.

Prima înâlnire
Şi unde mergem? Şi ce facem? Şi cu ce te îmbraci? Şi cât stăm? Şi ce bem? Şi despre ce o să vorbim? Şi dacă o să intervină o tăcere mai lungă de 48 de secunde, primesc cartonaş galben, nu?

Primul sărut
Unde trebuie să fie? Când trebuie să fie? Cât trebuie să dureze? Indiferent cum o fi, trebuie să ţin minte toate astea nu?

Prima dată
Şi pe-asta trebuie s-o ţin minte, nu? Ştii că o să dau un comunicat de presă imediat după, nu? O să te superi rău când o să-ţi arunce priviri galeşe prietenii mei? Ştii că nu contează dacă-ţi place ţie, ci dacă îmi place mie, nu?

Prima aniversare
O relaţie serioasă se aniversează, da, clar. Şi trebuie să-ţi iau flori. Trandafiri roşii neapărat. Şi eventual un cadou, ca să ştii că te iubesc. Nu prea scump, că apoi crezi că te înşel. Nu trebuie să uit, nu trebuie să uit, orice aş face, nu trebuie să uit. Am uitat deja. Ce trebuia să ţin minte?

Nunta
Here comes the briiide, all fat and whiiite ta-da-da-dam-ta-da-da-da-da-daaaam. Aha! Deci aici voiai să mă aduci, vrăjitoareo!

Ţi-a trecut vreodată prin cap că s-ar putea ca pur şi simplu să te iubesc?

22 comentarii

  1. giant said,

    DE CE?!!

  2. gedankenexperiment said,

    So many better things to waste time on:

    http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=410631

  3. Relaxedman said,

    Acest coment il dedic in totalitate posesoarei blogului si personalitatilor ei multiple (Eloa, Ana Gabanna, Ana Dolce, lachesis, deaia, deailalta, ceak-pak…).
    Pornim de la premisa: barbati=copii cu pilozitate variabila
    „Ăştia au impresia că noi avem o hartă bine stabilită până la altar …Noi avem toate răspunsurile la toate întrebările, ba chiar şi la întrebările pe care ei n-au apucat încă să le formuleze.”
    Hmmm, din propriile observatii, am constatat ca unii copii au „impresii” mult mai simplu formulate si nu speculeaza atata in privinta viitorului. Parerile lor se exprima prin enunturi de genul: „cred ca…”(si urmeaza parerea formulata la obiect). In plus, cand isi exprima opiniile, ei sunt teribil de sinceri (insusire pe care barbatii descrisi de tine nu o au-ce zici, iti mai mentii premisa?? Sau nu era aia premisa??-). Minciuna apare ca mijloc de auto-aparare (evitarea pedepselor parintesti) sau ca mijloc de a-si supraestima potentialul in raport cu amicii lor (daca tatal unuia are o masina, in multe cazuri si tatal celuilalt are o masina cel putin egala ca performante).
    Cand erai mica, te gandeai la ce se va intampla peste 20 ani cu tine sau cu prietenii tai de joaca? Presupun ca primele rationamente cat de cat inchegate, care incercau sa anticipeze ce se va intampla cu tine, porneau de la intrebarea: „Eloa, ce vrei sa fii cand vei creste?”. Vei avea o surpriza, cam asa a stat treaba si in cazul multor altor copii (de ex cazul meu).
    Daca premisa aleasa de mine nu e cea corecta si barbat= adult de sex masculin, posesor BI/CI (adica are si discernamant dpdv legal), vaccinat si cu toate drepturile civile prevazute de lege; ai probleme (ai ghicit, tot cu logica). As incepe prin a te intreba simplu, asemeni lui Moromete: “Pe ce te bazezi?”. Ai vreun studiu stiintific; sunt propriile tale observatii, ai intrebat un prieten de gen masculin? Te-am intrebat chestia asta de mai multe ori si nu am primit raspunsuri. De data asta, cine stie?
    Morala paragrafului: Frectiile nu tin loc de antibiotic. O premisa buna, intareste rationamentul. Si logica discursului. Nu ar fi cazul tau.
    In continuare, ne expui modul in care presupui ca un barbat crede ca evolueaza o relatie din perspectiva unei femei. Again wrong: noi masculii credem ca voi femeile folositi vreo “structură decizională exact prin ramura care trebuie”, pentru a ajunge la punctul final al relatiei : nunta ??? Eu unul nu prea cred asta. Tu Eloa, crezi ceea ce scrii?
    “Prima înâlnire …Primul sărut…Prima dată…Prima aniversare…Nunta”
    Tu presupui ca noi presupunem (la randul nostru) ca voi stiti toate chestiile astea. Ce te faci, daca vei afla ca unii dintre noi, barbatii, nu fac atatea presupuneri si prefera sa va intrebe de-a dreptul, daca au o nelamurire legata de voi, femeile. Sau daca asteapta un raspuns clar intr-o problema comuna. Moment in care se lasa tacerea. Pentru ca voi femeile, nu prea agreati sa dati raspunsuri la obiect.
    Morala paragrafului: KIS= Keep It Simple
    “Aha! Deci aici voiai să mă aduci, vrăjitoareo!”
    Pai sa vedem: daca barbatul e copil il aduce mamica de manuta. Sau taticul. Sau ambii parinti. Si nu isi va da seama ce se intampla cu el. Decat cand va deveni adult (someday.. if…ever…).
    Daca e adult de sex masculin, posesor…(vezi mai sus), vine singur. Si sigur pe el (de bunavoie si nesilit…bla bla bla). Si nu are revelatia asta stupida. Pentru ca a decis ca vrea chestia asta, nu pentru ca i-a impus-o cineva. And “the briiide, all fat and whiiite ta-da-da-dam-ta-da-da-da-da-daaaam” will be the most beautiful woman on this planet. EVER!!!
    Sau nu vine deloc. In cazul asta, cu sau fara arborele decizional presupus femenin, masculul a luat o decizie. Isi continua drumul. Fara femela. Ea a avut sansele ei si le-a irosit una cate una (de obicei un mascul serios acorda relatiei cu ea mai multe sanse, inainte sa o abandoneze; eventual o si intreaba pe respectiva, ii da unele semnale: bate saua sa priceapa … preopinenta ). Sa fie sanatoasa. Si el sa fie sanatos. Si sa se bucure amandoi de vremea splendida de afara.
    Morala paragrafului: La o premisa eronata, concluzia e pe masura.
    “Ţi-a trecut vreodată prin cap că s-ar putea ca pur şi simplu să te iubesc? ”
    Pentru asta, ati inventat arsenalul de vorbe dulcege si tembele, regasibile in telenovelele de mare audienta. Totusi, ca femeie, ai pierdut din vedere un fapt simplu: epoca romantismului a apus din cauza femeilor. Daca nu luam in seama povestile astea sentimentale, voi sunteti de vina. Pentru ca voi sunteti primele care nu puneti pret pe sentimente.
    Morala paragrafului: Esti extraterestra!!!
    PS: Pentru restul femeilor de pe planeta asta, VA IUBIM PE TOATE!!!

  4. david0ff said,

    @eloa:Nu m`am gandit niciodata, pentru ca ma urasti…

  5. bornedbored said,

    Damn! I-ai debusolat complet. Vorbesc despre „băjeţii” aia care comenteaza tot timpul pe linga subiect.
    Cum? Nu era despre ura? Era despre iubire? Ah.. Bleah! Eu nu sunt romantic, eu sunt dur! Kiss my biceps baby!

  6. De ailalta said,

    fani! mi-a placut! :-*

  7. gedankenexperiment said,

  8. luciat said,

    nu fi fraiera! 🙂

  9. pista said,

    dupa post-ul asta tind sa cred k ai fi Alina sub pseudonimul Eloa, etc. etc. sincer sa fiu niciodata n-o sa tzin cont de toate astea, shi nici n-am tzinut, tzie doar tzi s-au parut kestiile astea, las’ k trece…dupa ploaie, vine soare!

  10. trei said,

    ce frumos le zici tu eloa 😛

    Relaxedman – omule, tu chiar nu pricepi nimik? ce naiba, ca nu e fizica cuantica. e poezie! p’asta cu cat o cauti mai mult la firul de par, cu atat iti scapa mai tare!

    P.S. ‘kis’ in …16 paragrafe?!? (ok, am numarat 10 pe urma m-am plictisit)

  11. eloa said,

    trei, mersi.

  12. gigelosaurus said,

    „de puta madre, cocayna” …ce dracu’ cauta cocayna langa restu’ ?, la fel pot sa zic si despre ultima propozitie din post, schimba cocayna sensul ansamblului ?, nope, face doar o varza si mai mare din varza initiala, evident sunt unii care sunt de alta parere, dupa parerea mea creerasul d-soarei a intrat in rigor mortis din lipsa de inspiratie de vreo 3 sferturi de blog, hai sa incheiem balciu inainte sa pierzi inevitabil toti cititorii, te aplaudam cinstit pentru ce a fost bun, ne spui si noua care a fost ideea initiala si promitem ca nu uitam …prea repede ;), evident in caz ca ne era noua destinat (gurile rele zic altceva).

  13. defloratu' said,

    Daca mi-a trecut vreodata prin cap ca s-ar putea k pur si simplu sa ma iubeshti? Sincer…inca te mai ashtept in statzia aia de tramvai pe care m-ai lasat, da’ tu nu vii, cd nu vii?ce motive ai avea k sa nu vii?pana cand sa mai stau aci?numai pot….

  14. miha said,

    auoleu ce anemie in gandire !

  15. morbo said,

    il iube tu, da cre ca el nu prea pe tine
    nu mai umbla cu golani de astia- si ca panaramele din alte posturi- sau asteapta pana cresc mari
    ce nu-mi place e ca sunt bagat, fiind barbat, in aceeasi oala cu toti cretinii pe care-i descrii pe aici
    oare astia care sar la tine dupa fiecare post fac asta pt ca se simt si ei inclusi pe nedrept in tipologia oricarui barbat pe care o construiesti pe aici sau (doamne fereste) din solidaritate?

  16. v-twin said,

    Femeile nu iubesc, femeile mimeaza.

  17. Sirg said,

    Bă, noi aştia cu musca pe fes, ar trebui sa facem ciocu’ mai mic şi să nu mai întoarcem pe toate părţile relatările astea „nasoale” ale păţitei de faţă pentru că întoarcem cuţitul în rană.
    Am citit undeva, că, cică, bărbaţii nu ştiu să asculte păsul unei femei. Ei – adică noi – în loc să asculte până la capăt vin imediat cu „soluţii salvatoare” sau cu răspunsuri la minut, purtaţi apoi de elanul salvator se pierd într-un monolog surd faţă de ofurile ei. Săraca femeie niciodată nu e ascultată până în final şi de aia – pardon, fără aluzii – de aceea, nu le înţelegem. Culmea răbdarii masculine? Să asculţi o femeie până i se termină ofurile, fără să o întrerupi cu „soluţii”. Cică ea vrea iubire, nu soluţii. 😀
    Ete na literatură! Hai Eloa mai un pic şi poate ne îndrepţi! 😛

  18. pirahna said,

    ma eu nu cred ca femeile au un „traseu” pana la altar …

    pentru ca in primul rand nu cred ca le duce capul sa isi imagineze o relatie cu o persoana pana la punctul ala, si daca le duce inseamna ca au mancat stricat.

    Ţi-a trecut vreodată prin cap că s-ar putea ca pur şi simplu să te iubesc?

    fiecare chestie are un motiv.
    tii la el pentru ca e special, pentru ca se poarta frumos cu tine, pentru ca e carismatic sau gentleman, pentru ca e creativ, pentru ca e romantic … orice … numai nu „pur si simplu”.

    piry e dezamagit

  19. Relaxedman said,

    @ trei: multam omule pentru lamurire.

  20. NoSignal said,

    Is that the sound of a gun? ^_^

  21. NoSignal said,

    Mai sus mă refeream la: „[…] ta-da-da-dam-ta-da-da-da-da-daaaam.”
    Dar văd că nu pot să folosesc tag-ul backquotecite…

  22. NoSignal said,

    blockquotecite*… daaaamn… it’s too late for the Signal.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: