Pentru că se îmbată ca porcii I

Octombrie 2, 2006 at 0:06 (În general)

Am încercat să fiu elegantă când am început blogul. Am scris „Pentru că le place băutura”. Adevărul e că vă îmbătaţi ca porcii. Vă rog să apreciaţi că nu spun ca nişte porci ce sunteţi. (Păstrez „Pentru că sunt porci” pentru restrospectiva anuală a blogului, în care o să recapitulăm toate păcatele voastre, care, nu ştiu de ce, se dovedesc până la urmă pestilenţiale. În alte cuvinte, u suck!)

Bărbatul se îmbată din două motive: a. the stupid one and b. even the more stupid one. 

A. De fericire
Când iese „cu băieţii”, el sărbătoreşte cele câteva ore de libertate, departe de vrăjitoarea care îi mănâncă zilele în fiecare zi. Pentru a reuşi să ajungă la această performanţă(adică pentru a obţine permisul de liberă trecere), o va minţi cu neruşinare, în timp ce ea îşi va micşora ochii, scrutând orizontul posibilăţilor ca el chiar să spună adevărul. Acesta este, desigur, foarte restrâns. Rămâne un mister până astăzi de ce cred bărbaţii că femeile nu i-ar lăsa să meargă „la o bere” şi mai ales, de ce au ele drept de decizie asupra faptului.

În cazul în care îi lipseşte imaginaţia necesară pentru a inventa ceva credibil, bărbatul va efectua în secret un detur de la serviciu, evident, fără să anunţe că se duce să-şi umple burtoiul cu bere. Alimentarea este un moment de euforie şi supremă relaxare pentru mascul. Este singurul moment în care el scapă de povara de a se controla în public. Poate să râgâie şi să pută în voie. Ca un porc pe câmpii.

Why is this stupid? Pentru că nu trebuie să ajungi să te îmbeţi ca porcul când sărbătoreşti ceva. Te îmbeţi pentru că vrei să le demonstrezi „băieţilor” că eşti bărbat. Nu am înţeles niciodată de ce ai nevoie să fii beat ca să obţii aprecierea celorlalţi, aşa cum nu pricep de ce „Rezişti la băutură”<=> „eşti bărbat”. Vestea bună e că sunteţi toţi la fel, deci n-o să-şi dea nici unul seama de penibilul situaţiei.

– va urma – 

Anunțuri

36 comentarii

  1. ash said,

    O sa incep prin a spune ca sunt de acord cu tine. Discutam zilele trecute cu o amica acest subeict. Concluzia este evidenta: e stupid sa ai nevoie de o dezechilibrare la nivel fizic (nu ma pricep la medicina dar efectul alcoolului asta produce, presupun) pentru a realiza ceva… Dovedeste lipsa de curaj.. Daca faci ceva, fa-o treaz, sa iti amintesti si a doua zi, sa poti sa iti savurezi actiunile si nu o migrena. Caci daca uiti inseamna ca ai facut-o pentru altii. Si asa ajungi sa fii considerat o marioneta. La unii masculi este deja un ‘viciu consacrat’… accept ca un fapt ‘normal’ acest lucru… Mai nou teribilismul a cuprins ambele sexe si daca intarzii prea mult la o petrecere ‘risti’ sa fii singurul treaz din incapere. Daca patesc o data asa a doua oara nu ma mai duc cu acei oameni. E tarziu si aiurez un pic…

    Celor care beau pana nu mai pot si apoi le strica ziua si altora, le urez urmatoarele:
    1. beti pana aproape lesinati…
    2. suiti-va la volan…
    3. gasiti o zona cu moloz si gropi mari, fara oameni sau copaci..
    4. intrati din plin in cea mai dura bucata de moloz pe care o gasiti
    5. (optional) invitati-ma sa pap coliva

    M-am razgandit. Le doresc acelasi lucru si fumatorilor inraiti, care nu au bunul simt sa fumeze in locurile aerisite si ma fac sa le respir aerul infect… (tigarile au si smoala, ce naiba?? fumati asfaltul!)

  2. BusterDBK said,

    Adevarul e ca si sora mea mi-a spus ca sunt mai de treaba cand sunt beat. Probabil ca arat ca porcul de Craciun :D.

  3. pirahna said,

    corpul meu are nevoie de beutura draga …
    e la fel ca femeile si fardurile …

    asa ca lasa-mi bautura in pace.

  4. Rayen said,

    Absurd peisaj ai descris….Porci pe campii, izuri tipice … barbatzi ce tind spre familii de porcine…prin simplul motiv…ca beau…Ciudat cum vezi tu doar lumea barbatzilor…cand ce draq…viatza-i plina si de scroafe. Asa ca, e usor de aruncat cu noroiul aferent fiecarei cocine catre Stimabilul Porc..pe cand….Lady Scroafa isi baga culori pe la rat…si da cu farduri sa ascunda slanina ce-i decoreaza tenul….Dar ce mai comentezi de acele membre componente a ceea ce generic se intituleaza ” sexul frumos” ,care adulmeca fine mirosuri de Ginuri Tonice ( ca asta-mi vine in cap ) si dupa cateva paharutze se dedica companiei unor X si Y prin fine asternuturi? Ce atatea comentarii ca suntem porci..cand suntem simpli cautatori….asemenea lu’ Columb…ala cauta America…a dat de India…noi cautam Euforii….uneori dam de ele,,,alte ori ,fara masura….o dam in diverse! Deci…Hai sus Paharul !

  5. Domino said,

    Ai dreptate numai barbatii se imbata ca porcii.

    Totusi ce-i cu aceasta femeie:
    http://fishki.net/comment.php?id=13982

  6. Buddha said,

    Eloa … lamureste-ma si pe mine printr-un articol sau comentariu cum ai vrea tu sa fie un barbat ca sa nu faca parte din „cei rai” … dar incearca sa folosesti cat mai multe amanunte…. Daca spui ca nu te intereseaza treaba asta , inseamna ca tot blogul asta e spus din auzite ,si in nici un caz din experientele tale…

  7. edyshor said,

    Buddha .. in imensa ta intelepciune .. dc pui muritorii de rand sa infaptuiasca imposibilul ?! ;;)
    Draga eloa, cafeaua (mai mult nesu’) ma baga in priza si a energizeaza (in noptile lungi imi e indispensabil, e mai bine cu, decat fara) .. iar o bere, doua, trei, ma dezinhiba, ma relaxeaza, im stimuleaza glanda responsabila cu memoria (alea nashpa, griji, probleme, stressu de la munca, sau din partea dibersilor idioti – se cam impleticesc) .. imi e de ajutor, ah .. si ajung la trei, patru ca nu isi mai fac efectu alea una, doua .. inseamna ca o duc bine de cateva seri .. dupa o perioda de abstineta ajung vreo doua de regula ..
    Si cum nu beau singur, iti dai seama ce ditractie e .. iar cine nu bea .. sta cu mine ptr ca oricum o sa se distreze .. la urma urmei buna dispozitie e molipsitoare ..
    Ultima data cand am baut sa dovedesc cuiva cat sunt de barbat aveam vreo 7 anishor .. si am baut un intreg !!!! paharel de tzuica de la tataimiu .. m-am lecuit .. vreo catzva ani pana am dat de bere 🙂
    Si prima betie mi-o aduc aminte .. foarte clar .. (nu shtiu cum e sa nu itzi aduci aminte ce ai facut la betie ca eu n-am patit-o niciodata .. probabil e un mit spus de cei care n-au experimentat niciodata paradoxul de a vedea si gandi clar, intampinand in acelasi timp dificultati sa articuleze cuvinte si sa se tina pe picioare .. ) .. si am invatat ceva din ea .. ca daca bei cand organismul iti spune „de ajuns” … atunci meriti ce urmeaza .. si mi-au trebuit cateva experiente sa mi se intipareasca adanc in minte chestia asta, recunosc 😉
    eu beau sa ma simt bine, nu sa intru in statisticile pentru consumul anual de alchool pe cap de locuitor .. si poate .. doar poate ..
    aia catziva pe care ii transformi in majoritate ies atat in evidenta pentru ca .. well .. sunt doar catziva ?! /:) .. doar o idee .. ma gandesc ca daca majoritatea ar fi asa .. nu ar mai fi atat de special .. nu ar mai iesi in evidenta un comportament atat de .. banal .. 🙂
    si nu cred ca tu n-ai baut o bere, doua, trei .. asa ca intre prietene macar .. /:)
    si daca nu, sincer, n-ai cum sa discuti subietul asta, straina fiind de el.. )

  8. gORE said,

    Citind aceste randuri, simt cum imi dau lacrimile. Ce indurati voi si noi habar nu avem, chiar perseveram in porcenia specifica …… Ne imbatam ca porcii ? Mirosim ca porcii ? Ne comportam ca porcii ? Vad ca porcul este un lait-motiv ….. ma intreb , de ce ai aceasta obsesie ? Se spune ca perioada copilariei ne influenteaza la maturitate …. tu vorbesti doar de porci …. ma intreb, ai fost crescuta in mediul rural ? Si daca este asa, si daca nu este asa, poate o sa ne impartasesti traumatizanta experinta pe care ai trait-o vazand porcii band si imbatandu-se.Sa trecem insa peste asta ….
    Inca de la inceput omiti ceva : mai exista motivul c : de plictiseala.
    Nu pot sa nu iti dau dreptate cu faptul ca unii sunt …. sa zicem ciudati (a se citi antisociali) cand sunt inca in ritualul de slavire al zeului Bachus. Dar ….. numai noi oare? Voi, mimoze nepangarite, nu beti ? Daca noi bem bere + vin + whisky, voi aveti gusturi mult mai rafinate. In orice local de specialitate mergi, reprezentantele sexului (inca) frumos sunt cele mai fidele consumatoare de tequilla. Dupa care incep pe la baie sa isi studieze pantofii (prietenii stiu de ce). Urmeaza penibila serie de juraminte/vaicareli din seria „ahhh, in viata mea nu mai beau, mor !!! nu mai pot !!!!”. Toate astea pana data viitoare. Cand o iau de la capat. Bun, dar nu de asta este vorba. Bem pentru ca ne place. Bem asa cum voi va machiati. Este o obsesie …. voi ca sunteti urate fara prostiile alea de pe voi, noi pentru ca suntem treji. Si ar mai fi ceva. Dimineata, in pat, te trezesti langa zana de ieri. Ca si Cenusareasa, ea este din nou urata. Nemachiata, neparfumata, cu parul ravasit in cele mai sinistre moduri, cu fata adormita (a se citi umflata). O priveliste oribila. Asta e unul din rolurile alcoolului. Mahmureala te face sa treci peste asta, mai exact 😀 doar aia nu te mai intereseaza.
    A, sa nu uit. Voi cand va imbatati, folositi limbajul secret. „Dezinhibata”. „Vreau sa ma distrez”. „Ma lasi ma in pace, imi place sa fiu admirata de toti”. Dupa care, in functie de noroc, urmeaza lepadatul textilei (indiferent de parerile proprii anterioare referitoare la kilogramele in exces) si cautatul masculului cu cei mai evidenti pectorali, evident, lipsiti de orice fir de par si, eventual, dati cu …. ce dracu e aia, chestia aia care ii face sa luceasca (palux?). Dansul lasciv urmeaza …. eventual un sarut nevinovat (sa-l fi pus dracu pe „porcul ala” sa fi facut la fel …….). O poza care sa imortalizeze momentul e necesara.Evident, bine dosita, doar pentru uz intern al consumatoarelor de imagini cu barbati, nu porci. Acum, ca si aia beau si put in particular, ce mai conteaza.
    Mintim sa plecam la baut ? Da. Unii. Nu mintim pentru ca simtit nevoia, mintim pentru a nu apare situatii tensionate gen „Dar nu ai zis ca azi ne intalnim cu prietena mea Y? Vine cu prietenul ei, e un super baiat, Si doar mi-ai promis !!!!” ( NU vrem sa va cunoastem toate prietenele, cu atat mai putin prietenii lor), „Dar nu ai zis ca azi stam doar noi 2 sa vedem filmul ?” (filmul nu pleaca nicaieri, pe cand gasca intrunita e un fel de rara avis), „Cum, chiar azi, nu mergem sa vedem oferta aia de masina de spalat/aragaz/aer conditionat/frigider?” (nu, ai deja unele noi, nu ne permitem sa cumparam numai ca sa ai tu ultima aparitie in domeniu), „Cu cineeee ??? Undeeee ???? Acolo e loc de agatat, te mai duci si cu nenorocitii aia, cine stie ce faci ” (nu, nu sunt Casanova desi mi-ar place), „Nu te duci ca nu vreau eu, azi stai cu mine”(da nu stau cu tine prea mult, poate m-am plictisit, azi vreau sa imi vad prietenii).
    Nu suntem barbati daca nu rezistam la alcool ? Cred ca dupa terminarea liceului/schimbarea anturajului vei realiza ca nu e chiar asa. In definitiv, bem pentru ca asa vrem, nu este o intrecere. Sportul …. pe seama alora fara burta si cu mult timp liber.
    Astept cu nerabdare continuarea. De ce ne imbatam de suparare.
    PS. Noi suntem cu lick-ul, voi cu suck-ul.

  9. stefantalpalaru said,

    Ai înţeles greşit, consumul de etanol nu e măsura masculinităţii, cea din urmă fiind o simplă scuză pentru a facilita acceptarea socială a unui mind altering drug. S-a mers până la tot felul de afirmaţii de genul creşterii potenţei (contrare realităţii, deşi expresia „nu femeile-s urâte, băutura nu-i destulă” desluşeşte mecanismul de creştere a libidoului). Femeile dedate la practici bahice nu au, însă, nici măcar scuza asta.

  10. Relaxedman said,

    Eloa said: …păcatele voastre, care, nu ştiu de ce, se dovedesc până la urmă pestilenţiale.
    Relaxedman said: descrie-ne pacatele cele mai imaculate pe care le cunosti tu; LOL
    Eloa said: …vrăjitoarea care îi mănâncă zilele în fiecare zi.
    Relaxedman: spune, spune tot: the truth will set you free…
    Eloa said: …Este singurul moment în care el scapă de povara de a se controla în public. Poate să râgâie şi să pută în voie. Ca un porc pe câmpii.
    Relaxedman: exista porci care se controleaza in public??? Nu stiam. Cat despre figura de stil cu porcul pe campii: asta e un mega-porc de sade simultan pe mai multe campii. Sau Eloa inaugureaza o noua era: a ubicuitatii la porc. LOL
    Eloa said: …Vestea bună e că sunteţi toţi la fel, deci n-o să-şi dea nici unul seama de penibilul situaţiei.
    Relaxedman said: Vezi, tocmai asta e. Nici tu nu ti-ai dat seama si tu esti autoarea.

  11. Iulian said,

    Vaaaai.. Eloa, ai pasit pe teren minat cand ai deschis subiectul asta :))

    Tre sa fii o mare nerushinata sa ne acuzi pe noi ca ne imbatam ca porcii si sa nu tzii cont de toate fetele/femeile care se imbata si fac de 10 ori mai urat :))))

    Sau poate tu nu mergi pe la chefuri, ca sa stii cam ce sunt in stare fetele sa faca cand pun mana pe pahar 😉 Avem doua tipuri de fete in asemenea situatii:

    1. Cele care se imbata pur si simplu pana vomita peste tot, timp de vreo ora si ceva (si strica toata petrecerea.. nasol);
    2. Cele care incearca sa bea doar pentru a avea o scuza a doua zi pentru faptul ca au facut sex la cheful respectiv cu vreun tip sau alta practica sexuala (Eloa, dupa ce ai sa scapi si tu de virginitate, ai sa-mi dai dreptate).

    Ok, trebuie mentionat ca in cazul in care fata incearca varianta „2” se intampla de multe ori sa nu stie exact cat trebuie sa bea doar ca sa para beata si de multe ori ajunge saracutza in situatia descrisa in cazul „1”.

    Nu degeaba se spune ca nu e lucru mai aiurea decat femeia beata…voi va imbatati mai rar, dar si cand o faceti, o faceti in stil mareeee :)))

    Hai ca asta a fost un topic cu adevarat haios. E ca si cum te-ai supara ca barbatilor le creshte par pubian, cand va creste de fapt si voua, si la voi e si mai urat , loool.

  12. Iulian said,

    referitor la ce am scris mai sus, punctul „2”: Why is this stupid?
    Pentru ca pot pur si simplu sa zica ca vor sa faca sex cu „x” sau „y” si nu o sa fie refuzate sub nici o forma, ce e asha de greu ? Hai fetele, mai mult curaj!

  13. Gogu Kaizer said,

    Si ce e mai neplacut, sa vezi un barbat beat sau o femeie beata? Pentru ca exista si femei care toarna in ele in cantitati industriale. Si e de-a dreptul tragic sa vezi cum intruchiparea puritatii cade in dizgratie, vomitand din masina, pe geam. In mers.

  14. trei said,

    deci: ai dreptate, DAR: nu se pune pt ca …
    1) si altii o fac (si e multi!)
    2) exista si femei care o fac
    3) avem niste scuze … bestiale (nah, ca tot la animale am ajuns)
    4) iar fameile care o fac nu au nici o scuza (din pacate?!)
    5) pt ca…. edyshor n-o face (oricum nu fix asha)
    6) si ce? femeile nu se machiaza?!?
    aaaarrrrh! atatia barbati incercand din greu sa-si gaseasca scuze si sa se explice, deci nu se simt deloc vizati, sau vinovati de ceva (doamne fereste!).

  15. Sir Alex Ice said,

    Bine ca in ultima vreme s-a mai destupat lumea la cap si nu se mai uita la mine ca la un ciumat cand spun ca nu beau, ca n-am voie.
    In cantitati reduse alcoolul are efecte stimulative si benefice, problema e cu lipsa de control a consumatorilor.
    Si e adevarat ca exista un fel de respect tacit fata de ala care baga in el ca in troaca de porci si rezista la bautura.

  16. my alter ego said,

    yes they do and we love it! 😆

  17. ithenro said,

    NU MAI POSTATI

    Tipa are de gand sa faca o estrospectiva anuală a blogului. Ehehe.
    Eu propun SA-I DAM O LECTIE. SA NU MAI POSTAM NIMIC AICI.
    Blogul are unele comentarii tari scrise de barbati.
    Sa vedem daca va mai avea ceva interesant dupa ce nu mai scriem noi \”porcii\”.
    Oricum scriem degeaba. \”Vaca\” nu intelege limbajul \”porcilor\”. Si invers.

    Pa v… ups fato, si hai la bere baieti :))

    Eu unul I\’veBeen here before but now I\’m gone for good.

  18. pirahna said,

    Si in plus, berea este lichid … dupa ce bei cativa litri esti purificat.
    Mai tragi si cateva pisari si poti sa spui ca nivelul de toxine din organismul tau a cazut drastic.

    Deci, berea ajuta foarte mult la mentinerea sanatatii masculului feroce din ziua de azi si de cand au gasit astia formula berii.

    Este absolut inutila cand este beuta de fomei care nu isi stiu limitele, si ca deobicei vomita ca niste scrofite in masina(cum spunea cineva mai sus), pe geamul masinii, pe capota masinii, in portbagaj (in unele cazuri), in casa pe covor, in baie pe jos ca nu nimeresc toaleta, in pat, in mana celui care incearca sa o tina sa nu cada pe jos de beata ce e, pe geam de la etajul 7 spre niste pietoni nevinovati …

    In fine, eu ma intorc la Carlsbergul meu draga.

  19. gORE said,

    Continuare a seriei DC :
    – de ce se duc femeile la mare ?
    – de ce se machiaza si se parfumeaza ?
    – de ce sunt parasite unele pana si de dildo ?

  20. Je said,

    http://www.reason.org/news/alcohol_use_091406.shtml deci te rog frumos, dupa ce ca suntem mai fericiti castigam si mai mult ca voi alora care li se usuca buza.

  21. eloa said,

    stefantalpalaru said, Ai înţeles greşit, consumul de etanol nu e măsura masculinităţii, cea din urmă fiind o simplă scuză pentru a facilita acceptarea socială a unui mind altering drug.

    Ipoteza asta cu pretextul pentru „acceptarea socială” a alcoolului = „lasă-i, mă, să bea, să se simtă şi ei bărbaţi”? Oricum aş întoarce-o, tot jalnic sună. Şi oricum, asta nu anulează teza mea, „Rezişti la băutură”=”Eşti bărbat”, pentru că pe ea se bazează de fapt mica ta şaradă pentru inducerea „acceptării sociale a unui mind altering drug”. Dacă nu ar fi deja acceptată social, atunci nu ai mai încerca să clădeşti pe ea nici o altă afirmaţie.

    S-a mers până la tot felul de afirmaţii de genul creşterii potenţei (contrare realităţii, deşi expresia “nu femeile-s urâte, băutura nu-i destulă” desluşeşte mecanismul de creştere a libidoului). Femeile dedate la practici bahice nu au, însă, nici măcar scuza asta.

    Aş putea şi eu să spun „Nu bărbaţii-s porci, băutura nu-i destulă”, dar ştiu foarte bine că regulile din lumea bărbaţilor nu se aplică în cea a femeilor. O să scriu „De ce beau femeile”, pentru că mi se pare că o facem din aceleaşi motive cu voi, dar efectele sunt dezastruoase din cauza nenorocitelor de norme sociale.

  22. stefantalpalaru said,

    Back to basics.. Există 3 droguri mari şi late acceptate social: alcoolul etilic, nicotina şi cofeina. Se pare că hedonismul pur nu a fost suficient în a justifica intoxicaţia etanolică aşa că s-a recurs la trucuri de genul rezistenţei la durere (de aici „bărbăţia”, cu ironia că un bărbat cu percepţia realităţii alterată şi cu un grad redus de rensponsabilitate e la fel de masculin ca Botezatu la un spectacol Chipendales). Deci tu confunzi scuza cu justificarea reală, dar dacă te salvează de la o viaţă de martiraj self-induced în ringul de box al unui alcoolic atunci tot e bine.

    Femeile beau mai de mult, dar oprobiul societăţii le-a împins către soluţii ciudate de genul parfumurilor. Acum când e OK ca şi fata să sugă o berică, nu mai e problema asta. Trăiască egalitatea dintre oameni şi femei!

  23. Iulian said,

    „Dar efectele sunt dezastruoase din cauza nenorocitelor de norme sociale.”
    Da da,, s-o crezi tu :)) Ce rea e societatea asta ca se leaga de femeile care se fac cui dupa cate o bauta zdravana si total necontrolata, maaai sa fie!

  24. Misu said,

    Si sa vezi ce misto e cand mergi impreuna cu gasca la pisoar dupa a 3-a bere 😉

    Asa rau imi pare pentru tine ca nu o sa ai ocazia niciodata sa gusti din placerea asta :((((

  25. mns said,

    Lumea bea pentru ca e slaba. Un om slab vrea sa fie acceptat de societate sub orice forma, nu stie de ce vrea asta, stie doar ca e bine sa te placa lumea. Un om slab vrea sa aiba cati mai multi oameni in jurul lui pentru a uita de viata mizera si goala pe care o duce. Pe langa asta, bautura te face sa te simti mai bine in propria mizerie.

  26. eloa said,

    stefantalpalaru said, Se pare că hedonismul pur nu a fost suficient în a justifica intoxicaţia etanolică aşa că s-a recurs la trucuri de genul rezistenţei la durere

    Cum să se ajungă de la plăcere la „rezistenţă la durere”? E ori una, ori cealaltă. Nu spuneam că e o prostie să bei alcool, e o prostie să continui să bei când deja nu mai simţi nici o plăcere.

  27. stefantalpalaru said,

    eloa, îmi place că îţi raspunzi singură la întrebare (şi corect, în plus). reciteşte-ţi ultimul mesaj şi bag eu mâna în foc că-ţi pică fisa. BTW, cred că eşti un morlock, nu un eloi 😉

  28. eloa said,

    Stefane, eu am scris asta:

    Why is this stupid? Pentru că nu trebuie să ajungi să te îmbeţi ca porcul când sărbătoreşti ceva. Te îmbeţi pentru că vrei să le demonstrezi “băieţilor” că eşti bărbat

    Apoi am reluat:

    Nu spuneam că e o prostie să bei alcool, e o prostie să continui să bei când deja nu mai simţi nici o plăcere.

    Întrebarea mea era retorică. Nu înţegeam cum adică „hedonismul nu era suficient”. Acum văd că „s-a recurs la”, nu s-a ajuns. Mă nedumerea trecerea asta preogresivă pe care o sugerai între cele două şi care mi se pare imposibilă. Acum, dacă vrei să spui că s-a înlocuit una cu cealaltă, asta e altceva. S-a trecut în cealaltă extremă vrei să spui.

    Oricum, dacă mi-ai spus că o să-mi pice fisa, să fii sigur că o să creadă lumea că eşti deştept. Aştept cu nerăbdare să-mi spui ce înseamnă morlock şi eloi.

  29. stefantalpalaru said,

    eloa asked:

    Cum să se ajungă de la plăcere la “rezistenţă la durere”?

    eloa answered:

    e o prostie să continui să bei când deja nu mai simţi nici o plăcere.

    ergo (note that I’m using greek words, therefor I MUST be smart) procesul implică două faze: plăcere (care nu e greu de susţinut pe post de scop al intoxicării) şi durere (unde apare un mecanism cu reminiscenţe de selecţie naturală – bărbaţii adevăraţi rezistă la ploaie, frig, foame, răni produse de mamut şi inhibiţia sistemului nervos central indusă de acetaldehidă (produs de metabolism al etanolului)).
    eloa is waiting:

    Aştept cu nerăbdare să-mi spui ce înseamnă morlock şi eloi.

    Aştept cu nerăbdare să descoperi wikipedia.

  30. manoland said,

    ce faci cand prietenul tau (sau personajul de sex masculin cu care mergi la o petrecere) nu bea defel, iar tu vrei sa incerci macar o bere sau un pahar de vin? nu iti vine sa-i dai palme ca iti strica „distractia”? nu devine el din „interesantul pe care l-am cunoscut acum cateva zile” in „idiotul ala de pocait, care nu bea, nu fumeaza si nu vrea sa ma…”?

    bautura devine un adevarat adjuvant cand, dupa cateva luni de convorbiri pe mess si sms-uri schimbate cu emotie, el isi ia inima in dinti si o invita la mall, la un film. atat stie el, ca doar a vazut in filme (vazute tot la mall), ca o dusca de ceva tare face bine la curaj. acum, ca ce gaseste in dulapul cu bauturi al mamei este whisky sau doar o sticla de plastic de Scandic, cum ii e norocul. Evident, cum ii e norocul fetei.

  31. Exit said,

    Bautura dauneaza grav sanatatii cucului! ;)) NU BEAU! 😛

  32. morbo said,

    la mine ad…adjuvantul e parfumul ei 🙂 tulai

  33. morbo said,

    ce verde s-o făcut p’aici. nu mai viu aşa de des.

  34. nitebose said,

    Hi
    Wasjust serfing on net and found this site…want to say thanks. Great site and content!

  35. Alex Filimon said,

    Fara Barbati ati fi in era de piatra :))

  36. Nimeni altu decit EU said,

    ba faza cu bautura merge asa…….. noi baieti bem ca sa distram chiar daca intrecem masura si ne imbatam ca porci da nu toti ,stiu multi care nu se imbata nici de la 7 beri sau alti nu beau deloc am cunoscut genu asta . Insa voi fetele va e frica sa beti si motivu este ca vise scuala hormoni in voi si am vazut genu asta de fete si incepeti sa faceti prosti si numai tineti minte ce ati facut pina vati trezit la realitate . Oricum fara bautura am fi toti niste finte posomorite si care habar nare ce e aia distractie . Aicea va dau dreptate la unele cind un ratat se imbata ca un Idiot si incepe cu fite de prost si face pe cel mai mare prost ca sa enerveze pe alti ala inseamna ca cere multa bataie pina se trezeste la realitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: