A true blogger

Octombrie 31, 2006 at 3:55 (De ce urâm bloggerii)

L-am făcut pe Bogdan să-şi şteargă blogo-forumul. Zice că mai sunt ceva factori la baza sinucigaşei decizii. Am încercat să repar ceea ce eu consider a fi o crimă (eu fiind criminala). N-am reuşit. Iniţiez o campanie pentru ca bloggerii adevăraţi să nu-şi şteargă blogurile, pentru că observ că se anunţă un val sinucigaş toamna asta. Gogului îi arde şi lui să-şi decupeze beregata.

Când „l-am cunoscut” eu, acum câteva săptămâni, Bogdan avea un blog frumos, simplu, clar, alb, curat, fără picior de link, un blog care nu arăta ca un blog, fără blogroll, fără categorii, fără „recent posts”, fără contor, fără toate acele porcării pe care un jurnal real nu le are. Articolele n-aveau titluri, se numeau pur şi simplu ca ziua în care erau scrise. Era un blog scris din suflet, pentru prieteni, despre prieteni, cu prieteni. Când le spunea Bogdan „vă doresc şi vouă…” însemna că e minunat să ai ce avea Bogdan în momentul ăla. Am ajuns să scriu şi eu undeva „vă doresc şi vouă”, exact aşa cum spunea el.

Bogdan e unul dintre bloggerii adevăraţi, obsedaţi de sinceritate şi care cred în puterea cuvintelor. Îl ard degetele să scrie. Când vede ceva pe stradă se gândeşte imediat cum ar arăta în cuvinte. Are impresia că scrie despre nimicuri. E atât de greu să ai ochi pentru nimicuri în ziua de azi…Treci zilnic, ani de zile printr-un loc şi într-o zi îţi dai seama că-ntr-un vârf de gard străjuia un porumbel de plumb, pe care n-ai avut timp niciodată să-l vezi, dar care a fost dintotdeauna acolo. Bogdan nu scrie despre orice. Lucrurile aparent mărunte (includ aici şi secvenţele de film pe care le trăim, dar nu ne dăm seama) din viaţa de zi cu zi, sunt surprinse cu atenţie, construite cu migală din cuvinte. Lucrurile alea nu ştii că există. Trebuie să-ţi scoată cineva ochii ca să-ţi dai seama că treci pe lângă ele în fiecare zi fără să le vezi.

Apoi Bogdan şi-a transformat blogul într-un blogo-forum. Tocmai de-asta suntem maniaci, pentru că avem curaj să ne citim jurnalul cu voce tare în cercul de prieteni, iar ăia, fiind prieteni, n-o să tacă. O să-şi azvârle şi ei cu părerea-n noi. Poate că farmecul blogului e că afli ce crede lumea despre ce crezi tu, ai parte de o evaluare a eu-lui. De-asta transformarea în blogo-forum nu e condamnabilă. Faptul că l-a şters e un gest sinucigaş. E ca şi cum te-ai nega pe tine.

În ultima vreme făceam mişto de Bogdan că pomenea fete în posturi. I-am zis pe mess: „O aşa mare atenţie pentru fiecare lucruşor nu poate decât să facă un nume de fată să pară un foc de artificii. E normal să te întrebăm când ne chemi la nuntă”.

Bogdan ştie toate lucrurile astea. I le-am zis pe mess. N-am scris pentru el, am scris pentru oamenii care, ca mine şi ca Gogu, trec la un moment dat prin crize din-astea blogo-existenţiale. Alege viaţa!

Anunțuri

Legătură permanentă 17 comentarii

Pentru că dau vina pe amantă

Octombrie 29, 2006 at 19:30 (În general)

Nici un bărbat nu e vinovat pentru că înşală. Diabolica şi irezistibila făptură care îl ispiteşte să i-o tragă e întotdeauna de vină. Ea are întotdeauna ceva de câştigat din afacerea asta. El, victima, iepuraşul, veşnic speriat şi inocent, pufos şi roz, atât de uşor de prostit, va cădea în mrejele vrăjitoarei, homewrecker, diavoliţă împieliţată, care nu se simte suficient de sexy dacă nu-i fură bărbatul unei casnice cu şorţ pătat.

Ai tot ce-ţi trebuie acasă. Eşti liniştitul posesor al unui obiect care funcţionează pe bază de flori şi „da, dragă” şi care îţi satisface nevoile de bază fără prea multe mofturi. Dar uneori se-ntâmplă să apară o femeie de care te simţi atras în mod inexplicabil. Amanta e întotdeuna o fiinţă irezistibilă. Dai piept cu tentaţia, lupţi cu propriile pulsiuni, ai vrea să scapi din vrajă, să fugi, dar pe măsură ce urli mai tare în tine că NU, ea devine tot mai de nerefuzat. Şi ea insistă şi insistă, dă din pleoape şi geme, te imploră să o ai şi tu, epuraş tâmpit, cum s-o laşi singură şi dispusă?

Cea mai flatantă ipostază pentru o femeie e, de departe, cea de posibilă amantă. Amanta are întotdeauna ceva în plus: e mai cumva decât cea de acasă – atrăgătoare, sexy, tânără, fascinantă, încântătoare…

Ipostaza de soţie are o aură de casnică, de cufăr ferecat şi împăienjenit, care cândva a valorat ceva, dar acum s-au aşternut anii, obişnuinţa şi tristeţea peste el.

Amanta e proaspătă, e vie, e frumoasă, e femeie, nu miroase a mâncare, are timp să stea degeaba, are personalitate, voinţă şi mai ales capricii, vrea asta şi ailaltă, dă din picioare şi când e supărată face un botic care te convinge de fiecare dată să-i faci pe plac. Ei ai curaj să-i spui ce-ţi trece prin cap: te-ai îngrăşat, nu-ţi stă bine, ce e cu outfitu’? te duci la nuntă? de ce ţi-ai pus sarmalele alea în cap? De fapt, adevărul e că amanta nu are niciodată sarmale în cap. Ea nu încearcă niciodată din răsputeri să-ţi facă pe plac, ca să ajungă ridicolă când se hotărăşte să-şi schimbe look-ul după ani de învârtit în cratiţă. Amanta nu se chinuie să-ţi facă pe plac. Ea pur şi simplu e. Poate că de-asta e şi al dracului de irezistibilă, pentru că e naturală, se iubeşte pe sine, face alegeri, nu compromisuri, nu te iartă over and over and over again, are parte de sinceritate absolută, ştie ce-ţi trece prin cap, pentru că ai curaj să-i spui, cu ea te simţi în largul tău, te trezeşti spunâdu-i asta.

Şi apoi, dintr-o joacă de copii care n-ar trebui să rănească pe nimeni (cel puţin atâta timp cât nevasta nu ştie), se transformă într-o mare înşelăciune. El îi promite că-şi va părăsi soţia pentru ea. N-O VA FACE NICIODATĂ.

Când sunt tineri, au amante pentru că e periculos, incitant, se simt vicleni, îl felicită şi invidiază prietenii că au două, totul e frumos.

Ce nu obţine de la una, are de la alta. I se pare că femeia nr 2 ar fi trebuit să fie aleasa, că ea e minunata, ea e zâna din poveşti şi promite că într-o zi, foarte curând, o să-şi sumeată pantalonii şi o să-nceapă o nouă viaţă, cu adevărata iubire a vieţii lui. GREŞIT, ALINA! El nu crede că e îndrăgostit de amantă pentru că e mai cumva decât soţia. A avea amantă înseamnă a recupera puţin din libertatea pe care se pare că ai pierdut-o la primărie, în ziua când ai minţit că „nesilit de nimeni”, când erai convins că „silit de EA”. A te bucura de o jucărie a ta, de care nu ştie soţia, e o declaraţie perversă de independenţă, o garanţie că mai eşti pe undeva, cumva propriul stăpân (măcar în privinţa utilizării unor segemente antomice şi al unor fonduri), în condiţiile în care soţia a început să-ţi dirijeze şi organizeze viaţa pe termene cincinale, sufocându-te şi plictisindu-te de moarte.

Amanta îşi acceptă condiţia de „parteneră part-time” pentru că nu vrea/nu poate să se implice total într-o relaţie. Uneori nu conştientizează că suferă de spaimă de commitment şi crede că e definitiv îndrăgostită de tip şi că el e cel cu care ar trebui să-şi petreacă restul vieţii, numai că, tough luck, e luat deja. Va trebui să aştepte până se eliberează de angajamente anterioare şi să bocească un pic între timp, să nu se auto-suspecteze că nu are curaj să se implice într-o relaţie de cuplu reală (adică una care nu include un bărbat şi două femei).  

Când sunt mai în vârstă, când îi trece mid-life crisis, când începe să-i apuce spaima de andropauză, amanta e mai tânără şi mai fertilă. Şansele sunt foarte mari să-şi lase nevasta şi copiii pentru una care pare că o să-i ajute să-şi îndeplinească principalul scop în viaţă, acela de a umple planeta de urmaşi. Întrebarea nr2, „cine o să-i crească?” never comes to mind though. Cred că amantele sunt dispreţuite tocmai pentru că sunt multe familii care s-au destrămat şi se crede că din cauza lor.

NICI O FEMEIE NU E VINOVATĂ PENTRU CĂ E AMANTĂ. Decizia se ia în doi. Înainte s-o iei la bătaie sub privirile lacome ale lui Ernest, gândeşte-te că el a avut libertatea de a alege. Şi nu te-a ales pe tine decât în ceea ce priveşte activitatea de roboţit în jurul casei.

Pentru soţiile din toată lumea: nu uitaţi să fiţi amantele soţilor voştri.

Legătură permanentă 47 comentarii

Laşitatea de a înşela?! Wtf, Eloa?

Octombrie 27, 2006 at 2:50 (Răspunsuri fanilor mei)

Dedicaţie: Nu mă enervează nimic mai tare ca un mişto fin. bornedbored said: „Eu sunt doar laş. :))”, referitor la post-ul anterior:

Dacă se întâmplă minunea să nu te înşele, înseamnă că nu are suficientă încredere în el încât să treacă la fapte (unii nici măcar n-au curaj să încerce să seducă în afara relaţiei atunci când vor şi pretind că sunt fideli; sunt doar laşi), dar asta nu înseamnă că n-ar vrea să te înşele şi că în mintea lui nu o face deja.

Adică asta s-ar rezuma, după cum vorbeam cu un prieten, la „dacă n-au curaj să înşele, sunt laşi”. De fapt, e vorba despre „dacă n-au curaj să treacă la fapte sunt laşi; de înşelat te înşală deja în momentul în care au început să se gândească la posibilitatea unei relaţii cu altă femeie”.

Dacă îţi trece prin cap să mă înşeli, dacă eşti interesat emoţional de altă femeie, dacă o doreşti mai mult de un moment şi nu numai pentru  frumuseţea fizică, dacă admiraţia pentru personalitatea ei trece dincolo de o constatare punctuală, dacă ea e mai mult decât o bucată de carne de care te-ai putea bucura câteva minute şi dacă revine obsesiv gândul „cum ar fi s-o am?” (nu vorbim numai de posesie fizică), dacă o vrei şi te excită numai să te gândeşti că ar putea să fie a ta, dacă toate gândurile astea îţi aleargă prin minte, înseamnă că m-ai uitat. Dacă o vrei pe ea, înseamnă că nu mă mai vrei pe mine. Dacă ajungi să te lupţi cu ideea că deşi o vrei, nu e bine/moral/indicat/safe să treci la fapte, nu mai contează dacă o s-o faci sau nu. Faptul că eu exist ar trebui să pună capăt ispitei. Dacă tu o doreşti şi îi găseşti calităţi care mie îmi lipsesc, pe care eu nu le pot suplini şi dacă ea devine din ce în ce mai fascinantă, dacă te incită din ce în ce mai mult s-o cunoşti, dacă O VREI PE EA, m-ai înşelat. S-ar putea să nu treci la fapte din laşitate (frică de a fi refuzat de respectiva minune sau frica de a fi descoperit de actuala nenorocită) şi să te consolezi, ba chiar să te feliciţi că eşti fidel. În cazul ăsta, nu eşti fidel, eşti laş. Fidel înseamnă să nu-ţi doreşti cu adevărat altă femeie în afară de mine. Priveşti, conversezi, apreciezi, eşti încântat, fascinat, dar trebuie să-ţi aduci aminte de mine în clipa în care îţi trece prin cap să mă înşeli. Trebuie să-ţi aduci aminte de ce mi-ai spus că mă iubeşti şi că asta presupune că nu mai e loc pentru altcineva decât mine în mintea ta. Dacă te gândeşti la ea şi nu mi-o spui, dacă în mintea ta nu sunt numai eu, se numeşte că m-ai trădat. Ştiu că n-ai cum să nu-ţi imaginezi nopţi fierbinţi cu alta. Faptul că o doreşti cu patimă, că nu e trecător gândul, te îndepărtează de mine din ce în ce mai mult.

Fidelitatea înseamnă că eu sunt sigura posibilă. Aşa ceva nu există. Mai devreme sau mai târziu, vine that offer u can’t refuse.

Legătură permanentă 38 comentarii

Pentru că înşală

Octombrie 25, 2006 at 22:46 (În general)

Nu există bărbaţi fideli. Bărbaţii înşală de câte ori au ocazia. E revoltător faptul că ei pretind că nici măcar nu se numeşte că înşală atâta timp cât nu includ sentimente în respectiva aventură. Scuza lor ar fi că nu e vorba de o trădare mentală, întrucât, pentru ei, actul sexual nu implică emoţii, aşa că ei se pot culca, teoretic, cu toată populaţia feminină a Globului fără să simtă vreo remuşcare.

Greşit! Există sentimente când te culci cu alta! Ale mele! Ştiu că eşti în stare să ţi-o tragi cu oricine, pentru că sex is sex no matter with whom, dar MIE îmi pasă. Eu mă simt trădată, chiar dacă îmi spui că mă iubeşti pe mine şi că ea e doar un obiect sexual. Cum vrei să te respect dacă tu eşti în stare să consideri o femeie (chiar dacă e alta decât mine) obiect? De iubire nici nu se mai pune problema.

Poate că e adevărat că sunteţi nişte animale şi că separaţi sentimentele de actul sexual, dar ar trebui să vă gândiţi de două ori înainte să o faceţi măcar din respect pentru nefericita care e suficient de naivă încât să spere că poate, de data asta…Nu ştiu dacă e mai jalnic să ţi se întâmple să te înşele sau să ţi se-ntâmple şi să nu ştii. Oricum, dacă mai există o urmă de bun-simţ pe undeva pe Pământ, ar trebui măcar să te anunţe că şi-a găsit sufletul-pereche în alt trup decât al tău înainte să get down to business with it. Dar asta n-o să se întâmple, pentru că relaţia sentimentală ideală pentru un bărbat e un harem.

Toţi bărbaţii înşală. Cei mai puţin atrăgători – mai rar spre deloc, dar asta nu trebuie să vă inducă în eroare. Nu există bărbaţi fideli. Există bărbaţi naşpa şi bărbaţi cu very low self-esteem, care nu sunt în stare să înhaţe ocazia atunci când li se oferă. Mă fascinează totuşi puţinii care nu au  looks, dar au temperament puternic şi seduc prin atitudine, în ciuda cheliei sau a burţii. Dacă se întâmplă minunea să nu te înşele, înseamnă că nu are suficientă încredere în el încât să treacă la fapte (unii nici măcar n-au curaj să încerce să seducă în afara relaţiei atunci când vor şi pretind că sunt fideli; sunt doar laşi), dar asta nu înseamnă că n-ar vrea să te înşele şi că în mintea lui nu o face deja. Există bărbaţi care au mai multe şanse să înşele şi bărbaţi care au mai puţine. Unora le pasă mai mult dacă vor fi descoperiţi şi îşi iau precauţii multiple, alţii – deloc. Dar de fiecare dată când vor avea ocazia, adică atunci când vor fi siguri că nu vor fi descoperiţi, o s-o facă şi o să te mintă fără remuşcări.

Dacă eşti nefericit cu mine, spune-mi-o. Dacă nu pot să repar nimic, hai s-o terminăm, dar nu mă înjunghia pe la spate. Fii bărbat şi luptă onest.

Legătură permanentă 65 comentarii

Pentru că mor de spaima de a fi înşelaţi

Octombrie 24, 2006 at 2:02 (În general)

Cea mai mare problemă a ta e ameninţarea externă. Înainte de a-ţi analiza propriile acţiuni, trebuie să fii conştient că ea te va lăsa pentru unul mai bun. Dacă ai călcat-o pe picior vreodată, o să te lase pentru unul mai rău, doar ca să te oftici, să ţi se umfle pipota şi să crăpi dracului de ciudă.

Femeia ta are două obiective majore în viaţă: 1) să şi-o tragă cu altul şi 2) să te lase s-o alergi cu Ernest, 2 malaci şi o cameră de filmat prin Herăstrău.

Pentru a o împiedica să-şi ducă la îndeplinire obiectivele sau măcar pentru a-i introduce beţe-n roate, fii cu ochii-n patru! Mai întâi trebuie să fii la curent cu whereabout-urile dumneaei cotidiene. Întreab-o de cu seară ce urmează să facă a doua zi. Cel mai bine e s-o înregistrezi pe ascuns, ca să ai de unde să scoţi dovada că una zice şi alta face. Să nu crezi niciodată în dreptul emoţional al oricărui om de a se răzgândi – femeile nu au dreptul ăsta. Ele MINT, nu se răzgândesc.

Trebuie s-o iei prin surprindere, s-o verifici des şi inopinat, cu fiecare mijloc de comunicare aflat la îndemână. Dacă e la serviciu, asasineaz-o pe mess cu întrebări repetate în mod obsesiv despre ce face, cu cine şi de ce şi mai ales dacă intră în atribuţiile ei să ia prânzul cu colegii de serviciu. Nu uita s-o ispiteşti constant cu întrebarea dacă nu cumva se poate să-şi dea demisia şi să-şi ia o slujbă la o mănăstire de măicuţe.  

Dacă umblă singură prin oraş, sun-o des. Cât mai des şi niciodată mai mult de două zile la rând la aceeaşi oră, ca să nu se obişnuiască matracuca şi să se izoleze într-o sală de baie de câte ori ştie că o s-o suni, ca să te lase să asculţi ce linişte e pe fundal, să pretindă că e acasă, cu o salată de castraveţi pe ochi, aşteptând să întinerească din clipă-n clipă, numai şi numai pentru plăcerea ochilor tăi.

Femeia ta o să te lase pentru unul mai frumos sau cu mai mulţi bani. Tu eşti băiat deştept aşa şi de treabă în felul tău, dar femeile, fiind proaste, nu ştiu să aprecieze inteligenţa (pentru că pur şi simplu nu ştiu cum arată). Lor li se scurg ochii după lucrurile sclipicioase: gel de păr, cărţi de credit, ghiuluri, dinţi de aur, maşini de lux. Există un singur mod de a le avea pe toate (şi ea poate avea întotdeauna mai mult decât îi oferi tu): să-ţi dea papucii. Deci fii cu ochii-n patru, nu te baza numai pe Ernest, că e foarte ocupat zilele-astea.

Legătură permanentă 46 comentarii

Miedordetine

Octombrie 23, 2006 at 4:44 (Autopsia unei obsesii)

Mi-e dor de un moment de linişte. Mi-e dor de un moment de pace împărţit la doi. Mi-e dor să mă ţii în braţe noaptea. Mi-e dor să mă acoperi cu o mână şi-un picior, să mă bucur pe ascuns când văd cât de liniştit eşti că în sfârşit ai păpuşa lângă tine şi că acum poţi fi sigur că nu ţi-o fură nimeni. Insomnia care te bântuia până atunci moare subit. Ţi s-au închis ochii şi mă rogi să vorbesc ca să nu adormi. Eşti atât de… adică erai atât de prostuţ! Cum să crezi că mă poate fura cineva de lângă tine?

                          
Şi apoi timpul a făcut ce ştie el cel mai bine să facă…

Ar mai fi de spus că „mi-e dor să te simt fără să te ating, mi-e dor să fiu sigură că exişti” şi de dedicat o melodie în caz că se recunoaşte cineva mai sus.

Legătură permanentă 22 comentarii

Orgasm

Octombrie 20, 2006 at 3:29 (În general)

Mi-a rămas în cap din De ce iubim femeile: „pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează”. De ce ar minţi cu atâta neruşinare Cărtărescu, după ce a înşirat toate lucrurile acelea frumoase despre femei? Anulează propoziţiile astea sensul întregului capitol şi reprezintă un semnal că totul e o mare bătaie de joc?

Dacă îţi aduci aminte suficient de repede că titlul cărţii şi că el scrie despre femei pe care el le-a iubit, atunci îţi dai seama că vorbeşte serios, că da, femeia pe care o iubeşti nu mimează orgasmul. E o metaforă pentru sinceritate(o sinceritate supremă sau o supremă metaforă), iar asta e o condiţie esenţială pentru iubire. Deci în loc să desfiinţeze, remarca despre orgasm vine să susţină. 

Cărtărescu nu a scris „De ce iubim noi, toţi bărbaţii, toate femeile din lume” şi n-a enumerat calităţile pe care ar trebui să le aibă o femeie ca să fie demnă de iubire. A descris calităţile care sunt demne de iubit la o femeie sau pe care i le atribui inconştient atunci când o iubeşti. Fără urmă de mister, titlul ar fi fost: „De ce iubim femeile pe care le iubim.” Adică asta e premisa: că le iubiţi. De-aia vi se par creaturi divine, capabile de cea mai înaltă probă de sinceritate.

Dar există oare bărbatul care să suporte atâta sinceritate? Eu cred că toţi preferă „o minciună onestă”, adică prefă-te în draci şi apoi spune-le că e pe bune.

Legătură permanentă 49 comentarii

Cel mai frumos compliment

Octombrie 19, 2006 at 23:01 (Uneori)

„M-ai făcut să-mi cumpăr cartea aia*”

De acelaşi autor(al complimentului):
După o discuţie despre copii:
Eloa:…pe de altă parte, eu n-am de unde să ştiu, eu n-am copii.
Bornedbored: Nu? Ar trebui să bei mai multă cafea. 

––––––
*De ce iubim femeile

Legătură permanentă 11 comentarii

Spioni în tabăra adversă

Octombrie 17, 2006 at 14:19 (Push, darling, push!)

Mor de dragul femeilor misogine. Sunt extaziată când le găsesc amprenta pe undeva. De exemplu aici.

Gina said, Ma simt ca la interogatoriu si nu-mi place….

Gina, e clar. Blogurile astea nu-s de tine. Mergi la cratiţă, dragă. Orice bărbat apreciază o femeie în bucătărie. După ce a ieşit de acolo, va trebui să deschidă eventual gura şi asta o face uneori să piardă toată aprecierea dintr-un foc. Aşa că mergi liniştită în bucătărie. Cu cât stai mai mult acolo, cu atât sunt şansele mai mari să fii apreciată.

Şi acum, să justific, dragă (şi te rog să apreciez că am reformulat atât de subtil şi în atââât de multe cuvinte ce ţi s-a mai spus în secţiunea de comentarii: „eşti blondă”).

Gina said,

Eu, una, am prieteni mult mai multi de sex masculin.
De ce?
Pentru ca:
1. nu sunt invidiosi.
2. nu li se ridica paru-n cap de niste tampenii
3. pot vorbi aproape despre orice cu ei
4. nu barfesc aiurea
5. li se rupe daca vad o fata care incearca sa faca ceea ce faci tu
6. stiu sa aprecieze pe cineva asa cum e, fara a incerca sa-l/o schimbe
7. efectiv ma simt mult mai bine in compania lor decat in cea a femeilor

Ştii ce înseamnă declaraţia asta din partea unei femei? Că ea acceptă că „toate femeile sunt proaste” şi că singura şansă de a fi suspectă de inteligenţă e să recupereze din atributele puterii, adică ale masculinităţii.

Ce trebuie să facă ea în primul rând? Să fie bărbată! Să nu manifeste vreun fel de emoţie în faţa animăluţelor mici, scârboase şi cu forme ciudate(„2. nu li se ridica paru-n cap de niste tampenii”).

Am sărit peste „1. nu sunt invidiosi”, pentru că ăştia, chiar şi trecuţi de 80 de ani şi impotenţi, reuşesc să fie invidioşi pe unul mai tânăr care îndrăzneşte să se afişeze cu o femeie punct. (La vârsta aia cred că nu mai contează cum arată, cred că sexul feminin e suficient ca să fie o calitate.)

3. pot vorbi aproape despre orice cu ei

Asta pentru că sunt insensibili şi o să se chinuie să fie amuzanţi indiferent de gravitatea subiectului discutat sau de sensibilitatea pe care o reclamă.

4. nu barfesc aiurea

Eu zic că dau imediat un comunicat de presă după sex, în care precizează locaţia precisă a fiecărei aluniţe de pe corpul ei şi mai ales fiecare reacţie şi interjecţie din timpul. Şi bineînţeles că dacă n-au reuşit să demareze, e vina ei că nu ştiu ce defect avea, iar dacă au luat-o pe scurtătură şi au terminat cursa mult mai repede decât era prevăzut, e cumva, printr-o minune, tot vina ei, că nu mai termină o dată.

5. li se rupe daca vad o fata care incearca sa faca ceea ce faci tu

Am un zâmbet fermecător în momentul ăsta. Mai uită-te pe-aici şi la fluviul de comentarii de mai jos şi o să măsori singură cât li s-a rupt.

6. stiu sa aprecieze pe cineva asa cum e, fara a incerca sa-l/o schimbe

Permite-mi să constat că eşti blondă pentru că lui îi plac blondele. Mănânci ca disperata bombe calorice pentru că „arăţi ca o scobitoare” sau te-ai decis să mori de inaniţie doar ca să nu te părăseacă Mr Perfect cât mai eşti încă în viaţă.

7. efectiv ma simt mult mai bine in compania lor decat in cea a femeilor

Ne bucurăm mult pentru tine. Nu eşti singura.

Prin acest mic discurs al tău care încearcă din răsputeri să pară argumentat, justifici misoginismul vecinilor noştri de planetă. Ideea pe care o transmiţi, absolut neintenţionat, e că unica şansă pe care o femeie o are ca să fie considerată din nou om cu şanse egale cu ceilalţi în a-şi demonstra inteligenţa e să nu mai fie atât de femeie. Te-ai infiltrat în tabăra inamică, numai că nu-ţi dai seama că eşti spion deocamdată şi trăieşti cu impresia că eşti de-ai lor şi că acum ai drepturi egale. Greşit. Tu nu vrei decât să înveţi să fii ca ei, să te comporţi ca ei, să le spui cât de bine de simţi în compania lor şi că Doamne, ce bine că eşti bărbată, şi nu femeie, ca restul proastelor purtătoare de ovare şi eventual copii. Toate astea ca să le câştigi simpatia şi să-ţi recuperezi dreptul de a te pronunţa într-o chestiune oarecare înainte să ţi se spună că eşti proastă. Tu nu faci decât să le justifici atitudinea discriminatorie: „U’re a woman. U must be stupid.” By default. Comentariul tău se rezumă la „Aşa, băieţi!”.

Să vă spun eu cum stă treaba: băieţii nu vor să se combine cu alţi băieţi, unless they’re gay. Atâta timp cât ai intrat în gaşca lor şi spui/faci exact aceleaşi lucruri ca ei, eşti unul din „băieţi”. Degeaba te dai bărbată. N-o să te placă mai mult pentru asta. Tu crezi că intri în competiţie, că aşa, dacă pretinzi că eşti de acord cu ei, ai şansa unui start real, dar de fapt, te autoelimini din competiţie. Gândeşte-te puţin. Dacă ei verifică semnele şi constată că eşti femeie, iar tu spui(indirect aici) că „toate femeile sunt proaste”, trebuie să te anunţ eu că te-ai retras din concurs?

Legătură permanentă 53 comentarii

Pentru că nu ştiu să piardă

Octombrie 15, 2006 at 15:11 (În general)

Ce face un bărbat când pierde? Se răzbună.

Mai întâi de toate se va chinui să-ţi demonstreze că el de fapt nu a pierdut. Asta de obicei durează, pentru că la găsit scuze şi pretexte îi duce mintea şi sunt neobosiţi. Ei cred că dacă există o scuză plauzibilă, o vor găsi, exact ca în reclama aia la bere care-mi sună acum în cap: „If there is life, the dutch will find it”.

Să luăm un exemplu: fotbalul. Câteodată se întâmplă nenorocirea ca cineva să mai şi piardă. De-ar fi toate meciurile egale, poate ar fi toată lumea fericită? Sigur că nu. Ei nu se uită de dragul meciului la meci. Ei se uită de dragul competiţiei la meci. Vor ca ai lor să câştige, pentru că au impresia că dacă au înjurat şi urlat ca toţi dracii pe durata meciului au vreun merit. După cum spuneam, unii mai pierd. Ce fac ei atunci? Dau fuga la tv să spună cum, de fapt, ei meritau să câştige şi cum o gripă a atacantului, un accident al fundaşului din stânga, o criză neaşteptată de miopie a arbitrului, terenul, vremea, forţele unite ale universului au conspirat împotriva lor. Ei sunt adevăraţii învingători. Ore, ore şi ore-n şir de urmărit cu încetinitorul faze de meci interpretate GREŞIT de arbitru. Emisiuni-maraton. Emisiuni de scuze.

În cazul în care arbitrul comite neghiobia de a fi imparţial şi vremea e bună, terenul în regulă şi nimeni nu e proaspăt accidentat, se scoate artileria grea, cea mai bună scuză a tuturor timpurilor, care funcţionează în orice situaţie, la orice oră din zi şi din noapte, indiferent care a fost echipa adversă: BALONUL E ROTUND. Măi, al dracului balon! Când câştigaţi nu mai e rotund, e pătrat.

Când nu pierd în faţa altor bărbaţi, bărbaţii pierd în faţa femeilor. Puţine, dar adevărate. Ele sunt consemnate cu atenţie în istorie la categoria „trişori de marcă”. Nu există nici un joc sau vreo lupă cinstită în care un bărbat să fi pierdut vreodată în faţa unei femei. Ea cu siguranţă a trişat.

Să vorbim despre blogging (again)? Cum suportaţi că o femeie a avut o idee de blog mai bună ca a voastră? „Trebuie să se fi gândit înainte mult timp: să facă ea un blog anume pentru trafic şi să cucerească blogosfera; s-a prefăcut că ne urăşte ca să ne tragă pe sfoară şi noi am căzut ca guguştiucii; am crezut-o imbecilă şi am înjurat-o cum ne-a venit la gură şi apoi a început să se dea deşteaptă numai ca să ne facă nouă în ciudă; cu siguranţă a pus la punct un plan înainte, e vorba de un proces de branding online”… şi o întreagă bloggărie a conspiraţiei. De ce e aşa greu de acceptat că mi-am făcut blog pentru că îmi place să scriu, că am avut o idee care s-a întâmplat să atragă atenţia şi că, din moment ce nu sunt idioată, s-ar putea să fie şi ceva în spatele ei?  

Legătură permanentă 38 comentarii

Next page »