Comentariul săptămânii

Septembrie 19, 2006 at 15:11 (Comentariul săptămânii)

M-am gândit să public un top al comentatorilor. Sunt mai mulţi cei din categoria „E ceva putred în Danemarca”, deci nutresc speranţe să se prindă cineva care e faza cu blogul acesta.

Deocamdată, premiul „comentariul săptămânii” îi revine unui domn care, nu întâmplător, este şi nominalizat la categoria „Am întâlnit şi bloggeri deştepţi”:

mns said,September 15, 2006 at 23:47

Domnilor, cat bullshit pe aici, cand cineva se leaga de x sau y (blogeri populari), imediat sar respectivii si spun: e blogul meu, scriu ce vreau si cum vreau. Cand cineva relativ necunoscut scrie ceva ce nu poate fi inteles de x si y, toata lumea trebuie sa faca misto ca sa intre in gratiile lui x si y, ca sunt bloggeri cunoscuti si e bine sa pupi ochiul maro al respectivilor.

Anunțuri

25 comentarii

  1. flav said,

    Fac eforturi sa inteleg motivele pentru care urasti barbatii. Motivele enumerate de tine. Nu e chiar atat de greu sa ne dam seama ca ai avut o mare deceptie si, din pacate, cazi in pacatul de a generaliza. In fine, asta e treaba ta. Ceea ce as considera eu interesant este sa ne povestesti, daca ai puterea, motivele din spate. Sa nu generealizezi si sa ne povesteti punctual, cu exemple, studii de caz sau orice altceva, motivele personale pentru care ai ajuns sa urasti barbatii. Daca nu o faci, e riscul mare sa cazi, daca nu chiar sa ramai, intr-un con de ridicol cu valente patologice.

  2. strumfi said,

    Cum zice rusu’:”ueic ap ”eu personal nu vreau sa intu in gratziile nimanui dar tre sa acceptzi ca exista si persoane care nu sunt de acord cu afirmatiile tale.ma gandesc ca d-aia exista rubricile alea cu comentarii ca sa ne spunem parerea.Pur si simplu dat fiind faptul ca generalizezi, am vrut sa-ti explic in cateva cuvinte dc nu pot acepta criticile tale la adresa barbatzilor! Eu n-am spus ca nu exista si specimene ca cele descrise de tine, am spus doar ca nu toti sunt la fel.Eu una ma simt f bine in compania barbatului pe care il iubesc si nu il regasesc deloc in descrierile tale.Eu pur si simplu nu urasc barbatii! ce vrei sa fac acum?asa sunt eu!

  3. Deianeira said,

    Nu stiu cine te-a mintit pe tine ca posturile tale sunt destepte… Totusi, e bine, in general, a nu confunda agresivitatea cu inteligenta. Parol!

  4. testing, testing... said,

    strumfi, it’s a free country 🙂

  5. iLmAgNiFiCo said,

    cum ash putea sa nu-tzi mai citesc din ideile tale cu care ma hranesc zi de zi…..cu mana pe inima tre’ sa afirm ca eshti febletzea mea….

  6. edyshor said,

    hmm .. se pare ca m-am inselat .. scopul blogului .. e o vandeta?! o incercare de a te ridica printre „primii” bloggeri?! .. wow .. nu ti-a spus nimeni ca atunci cand incerci prea mult devine prea dificil si pe langa asta .. te limitezi ..

    si ca sa nu fiu chiar off-topic, iti dau un exemplu: tipul ala care tot incearca pentru ca vrea neaparat, te vrea pe tine, si incearca tot ce-i trece prin cap .. e disperat .. hmm .. cum il face asta sa arate in ochii tai ?! si cat succes are ?! /:) si gandeste-te pe langa cate fete trece zilnic, si nu le vede, pentru ca-i obsedat de tine, are un scop, sa te obtina pe tine .. si nu le vede, nici roscata pusa pe distractii, nici blonda care il priveste intens in autobuz, nici bruneta aceea romantica care dupa ce-i arunca un zambet sfios isi lasa ochii-n jos sperand ca poate el, a observat-o in acea fractiune de secunda cat a avut curajul sa-l priveasca ..

    freedom is not about conquering something or rising up to some standards .. freedom is thinking without limits of any kind, do what you feel and hence .. here comes happyness .. that is, if you agree that being free equals being happy, being furfilled, being complete, being yourself .. the way you really are .. /:)

    fiecare vrea sa fie liber, sa fie fericit, si totusi se inchide intr-o colivie impunandu-si limite .. „trebuie sa ajung acolo”, „trebuie sa obtin asta”, „vreau sa-mi permit sa traiesc asa” .. pentru ca ai un scop precis si te chinui intens sa-l atingi, esti prea concentrata sa observi micile oportunitati pe care universul le arunca in calea destinului tau ..

    la liberté est au sujet de leting vont, son leting environ toute viennent à vous, gardant vos yeux s’ouvrent pour ce que l’univers met dans votre manière, parce que ce que vous attendez, qui est ce qui obtiendrez vous. car dur vous penserez qu’il est, ce sera deux fois pareil.

    imi place cum gandesti, asa ca alege o tema, intretine un blog, daca-i o tema buna, una controversata, o sa obtii reactii, opinii .. si poate, poate inveti ceva din asta .. tu, si cititorii tai .. printre care ma numar si eu 🙂

  7. claudiu said,

    Well…ti-as fi last un comentariu exact in pagina mea, dar ar fi insemnat ca sunt ipocrit, ceea ce nu ma caracterizeaza.

    Oricum, multumesc pentru urare.

    In schimb, iti doresc sa reusesti sa schimbi lumea, mai ales barbatii!!! 🙂

    Apropo de textul de mai sus, eu mi-am dat seama de intentia ta si chiar ma bucur ca o ai. In schimb nu o voi comenta acum pentru ca vreau sa vad daca mai sunt si altii suficient de inteligenti si de subtili.
    Pe post de compensatie, promit sa iti fac jocul in continuare.

  8. claudiu said,

    Tot pe post de compensatie, te-as trimite iar pe pagina mea, pentru ultimul text. Dar nu e obligatoriu.

  9. eloa said,

    Claudiu, sunteţi mai mulţi. I-am reperat din comentarii. Mersi că îmi faci jocul. Să vedem acum dacă avem cu cine ne juca (adică dacă nu au căzut pe front şi acum zac prin tranşee).

  10. pirahna said,

    Domnilor, cat bullshit pe aici, cand cineva se leaga de x sau y (blogeri populari), imediat sar respectivii si spun: e blogul meu, scriu ce vreau si cum vreau. Cand cineva relativ necunoscut scrie ceva ce nu poate fi inteles de x si y, toata lumea trebuie sa faca misto ca sa intre in gratiile lui x si y, ca sunt bloggeri cunoscuti si e bine sa pupi ochiul maro al respectivilor.

    Ce inseamna pana la urma bloggeri populari ? Bloggeri vizitati ? Bloggeri care primesc comentarii ?
    Sunt foarte multi „bloggeri populari” care fac de rusine numele de blogger …
    Adica nu mi se pare „azi am fost la piata si mi-am luat o guma” un post decent, sau „hehe, uite ce film am gasit”.

    Trebuie sa fii retard sa vrei sa intri in „gratiile” unui mare blogger, in fond cu ce te ajuta el ? Un link pe site-ul sau ? Mare chestie.

    La partea cu „e blogul meu, scriu ce vreau” … In fond asa e, detin un blog, scriu ce vreau pe el, pun poze nud cu x si y daca vreau, nu ma poate opri nimeni.

    Mi-e somn.

  11. blowfish said,

    pirahna, dar nu cere sa fii bagat in categorii delicate cu blogul ala…
    se pare ca nu se intelege cu adevarat toata ecuatzia blog-ului

  12. edyshor said,

    eloa, eu am crezut ca ai alt scop in minte .. data fiind tematica si posturile tale oarecum .. agresive…
    un joc, sa vezi ce se intampla .. pana unde poti sa ajungi, cati se vor aprinde in urma unor .. cuvinte pe un blog undeva .. cati se ataca si cine va incerca sa-ti schimnbe problema, sa te convinga ca nu-i asa cum spui (si daca asta ai fi vrut, felicitari) asta s-a intamplat ..

    si da, credeam ca mi-am dat seama care-i scopul .. dar se pare ca am mers prea departe 🙂

    cat priveste „bloggeri” renumiti .. scuza-ma .. nu post-uri de genul „azi ma plictisesc” ma stimuleaza ..

    anyway .. vb mai mult pe mess ..

  13. Misu said,

    Omu zice ceva acolo… doar ca tu nu reusesti sa il intelegi si te-ai hotarat sa il iei la misto! 😛

  14. eloa said,

    Misule, tu cui te adresezi? Dacă mie, aşa vrea să răspund.

  15. De ailalta said,

    E foarte profund omul!

  16. Misu said,

    @eloa: vorbesc singur, aiurea…

  17. eloa said,

    Mişule, am fost nedumerită pentru că eu nu fac mişto de mns. Eu m-am mirat că a avut cineva tupeul să verbalizeze ce gândeau mulţi. Eu vorbesc serios, mns chiar e curajosul săptămânii trecute. Asta dacă nu revine cu vreun mail cerându-mi să şterg postul/numele/linkul/comentariul sau toate laolaltă, aşa cum mi s-a mai întâmplat. Deocamdată, o să mă bucur şi eu în taină că există bloggeri deştepţi şi curajoşi, unii care chiar „spun pe bune”(cunoscătorii pricep). Pe de altă parte, mns are un blog despre fotbal. Nu întâmplător i-am pus linkul acolo. E un indiciu, pentru cine mai are chef şi neuroni de pus la treabă. În plus, acest post este în sine un indiciu pentru cei care nu mai ştiu ce să creadă.

  18. Misu said,

    Pfff! Sunt mic copil. Habar nu am cine e x si y. Habar nu am cine ar putea fi. Habar nu am ce e aia blogosfera (am auzit termenul asta zilele trecute) si cine se invarte in ea…

    Sa fie sanatosi x si y si sa nu se irite de la „pupaturi”! 🙂

  19. Male shovinistic pig said,

    Uite ca s-a intors stapana blogului:))) E de bine. Sa vedem cum evolueaza situatia…

  20. Sorin said,

    Nu am sa ma refer in special la acest post ci la intreg blogul. E mult prea tare.. am ras pana mi-au dat lacrimile.. multumesc pentru sesiunea de ras.. chiar aveam nevoie..

    P.S. blogul tau e aproape la fel de tare ca blogul lui visurat sau abjectu…

  21. monştrulecul de serviciu said,

    eloa, sa fii de acord cu cineva nu-l face pe acel cineva sa aiba dreptate (decat dintr-un punct subiectiv de vedere). cred ca oricum se incingeau bine de tot spiritele, indiferent de fanii oricarui x sau y care ar fi intrat pe weblog-ul asta 🙂 prin link-uri pe alte webloguri, ai fost pur si simplu expusa la mai mult trafic – calitatea celor care se acceseaza ramanand constanta.

  22. eloa said,

    Apropo de curajoşi, monştrulecule, cine ţi-a furat adresa de e-mail? Aştept şi alte opinii despre postul ăsta şi apoi o să spulber misterul pe-acolo pe unde a mai rămas.

  23. De ailalta said,

    @eloa – Ti-a placut meciul? Cu cine ai tinut? Steaua sau Dinamo?

  24. mns said,

    Am postat comentariul respectiv pentru ca multe dintre persoanele ce au comentat pe marginea acestui blog, in momentul in care au fost la randul lor atacate, mult mai bland fata de ce s-a intamplat aici, au afisat o atitudine de genul: „e blogul meu”, „nu-ti place, nu citesti”, „eu sunt rege aici” etc. Si mai simpatici au fost aplaudacii anumitor bloguri pe care i-am gasit, in mod surprinzator, aici, aruncand cu noroi.

    Daca vrei ca lumea sa fie corecta cu tine, tu de ce nu ai macar bunul simt sa taci din gura daca nu ai nimic folositor de zis. E usor sa arunci cuvinte ca „frustrata”, „penibil” doar ca sa te afli in treaba. Asta e o atitudine tipica de clasa a 5-a, hai sa ne batem joc de toti cei ce nu sunt pe aceiasi lungime de unda cu noi.

  25. De ce mi-am făcut blog? De-aia?! « De ce urâm bărbaţii said,

    […] Claudiu – într-un comentariu: […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: