De ce urâm bărbaţii

De cînd şi-a angajat oameni care să scrie 5 posturi pe zi(atâtea erau şi în toamnă, dar atunci fiecare avea câte un rând şi două linkuri), unele chiar de câteva sute de cuvinte, tipul care îmi reclama favoruri sexuale pe mess şi pe bloguri, pentru că m-a făcut celebră, pisi, nu mai are timp să discute cu angajaţii pentru a-i informa că el cu Eloa nu se prea au la inimă şi că o mare gafă ar fi să o includă în categoria “aş fi vrut să-i mai văd acolo pe…”. Asta a făcut cineva. Agitându-se să menţioneze cât mai mulţi bloggeri, m-a trecut acolo şi pe mine. Înaintea lui Eram şi Manafu, ceea ce constituie gafa nr 2. Acum că s-a întors la birou patronu’, uite ce-a făcut.

Dacă zoso nu poate, nimeni nu poate. Asta a fost. N-o să faceţi bani din blog niciodată. Mulţumim mult pentru prezenţă, apreciem sudoarea de pe taste, link-dumpingul, embeding-ul, dar e momentul.

• apăsaţi options -> delete blog;
• bifaţi cu încredere I’m sure I want to permanently disable my blog, and I am aware I can never get it back or use whatever-noone-cares-anyway.wordpress.com again;
• apăsaţi Delete blog.

N-are sens. O să muriţi de foame. Mai bine puneţi mâna şi munciţi.

PS:…sau folosiţi-vă creierul. Ştim cu toţii că pisi nu e foarte deştept.

Un băieţeeeel, nu spunem cine, nici nu sugerăm în vreun fel, e supălat şi pânge. Să crape pipota în mine de milă şi alta nu. Mai, mai să-mi cer scuze pentru nenorocirile pe care le-am comis, mai, mai să pretind că a fost o glumă proastă, o joacă între noi, bloggerii, hai, măi, că nu eşti chiar aşa varză, eşti doar distrus…

NU-MI PASĂ. DROP DEAD, DEAR. Mie n-o să-mi mai fie milă de nimeni niciodată.

“Chaturi, mailuri, bloguri, asta e lumea ta”, mi-a spus.   

De când am început să scriu blogul ăsta mi s-a spus de nenumărate ori, cel mai adesea de către băieţi amabili, cel mai adesea şi ei cu bloguri, că “blogul ăsta e viaţa ta”. În traducere liberă: “ce distrusă eşti şi cum trăieşti tu numai online şi cum cauţi tu relaţii online şi cât de distrusă eşti tu să crezi că toate astea sunt reale”.

Măi băieţi, câţi oameni cu stats sub 5000 aţi anunţat voi că “blogul ăsta e viaţa ta”? Când aveam (mă rog, când Ana avea) sub 50 de vizitatori unici pe zi nu m-a anunţat nici dracu’ că mi-aş trăi viaţa pe blog. Vouă v-a spus cineva că sunteţi distruşi pentru că sunteţi bloggeri? Înseamnă că nu sunteţi bloggeri destul. Eu asta deduc, că după ce depăşeşti un număr de vizitatori, începi să fii blog addict.

Poate când s-o plictisi lumea de blogul ăsta şi-o să scadă numărul de vizitatori, o să mă creadă şi pe mine cineva că am o viaţă offline, că până atunci, cu cât sunt mai mulţi vizitatori, cu atât vi se pare că eu sunt mai anti-socială. Nu că n-aş fi. Sunt arogantă până peste poate şi e aproape imposibil să-mi intre cineva în graţii. Dar faptul că e multă lume pe-aici nu e un motiv destul de bun să mă credeţi un caz pierdut.

Ce ciudat că dintre cei cu un număr respectabil de vizitatori nu mi-a spus nimeni că sunt distrusă şi că trăiesc online. Mai încercaţi, mă. Poate data viitoare mă enervaţi un pic mai tare.

S-a supărat Arhiducele, frăţie. A scris despre cât mi-ar trage-o el, ca să mă vindece.
N-am minţit cu nimic şi nu fac nimic “pe cârca” nimănui, după cum spui.
Eu mă refeream la comentariul meu de aici:

eloa said,
October 31, 2006 at 4:07
Arhiduce, pune dracu’ mâna şi scrie. Ăla nu e blog. Aşa cum astea pe care le laşi nu sunt decât linkuri deghizate în comentarii. O să ne spui că te pretinzi blogger acum, că ai 150 de unici/zi la “numai” o lună de existenţă. Fuck off. Să fii blogger înseamnă să scrii, nu să te gândeşti în fiecare zi pe unde să mai scapi un link.

În postul următor am revenit cu asta:

eloa said,
November 1, 2006 at 3:39
Arhiduce, pe dvs. v-am procopsit cu nişte sfaturi într-un comment la postul anterior. Şi nu ştiu de ce trebuie să vă despăimuiesc zilnic.

Apoi n-ai mai comentat nimic un timp şi m-am gândit că te-ai supărat şi tu, ca nevasta lui bornedbored sau ca Scorpia Gogului. Apoi a venit un comentariu în care spuneai cum e cu prietena/soţia care a umblat toată ziua prin oraş şi se întoarce acasă dornică de sex. A intrat la moderare, pentru că pe tine te tratează ca spam, nu ştiu de ce. Am citit doar eu şi l-am şters din scârbiţă. Am menţionat în postul depsre drăcovenii faptul că am şters commentul respectiv ca să ştii de ce am făcut-o, nu ca să sugerez alte tâmpenii. În general mă chinui să nu şterg ccomentariile, întrucât am pretenţia că pot face faţă oricărei provocări, că îmi pot accepta înfrângerea cu demnitate. 

Cât despre oferta terapeutică, încearcă să fii original, ce dracu’! Aia mi-au oferit toţi, că mai mult nu-i duce capul.

L-am făcut pe Bogdan să-şi şteargă blogo-forumul. Zice că mai sunt ceva factori la baza sinucigaşei decizii. Am încercat să repar ceea ce eu consider a fi o crimă (eu fiind criminala). N-am reuşit. Iniţiez o campanie pentru ca bloggerii adevăraţi să nu-şi şteargă blogurile, pentru că observ că se anunţă un val sinucigaş toamna asta. Gogului îi arde şi lui să-şi decupeze beregata.

Când “l-am cunoscut” eu, acum câteva săptămâni, Bogdan avea un blog frumos, simplu, clar, alb, curat, fără picior de link, un blog care nu arăta ca un blog, fără blogroll, fără categorii, fără “recent posts”, fără contor, fără toate acele porcării pe care un jurnal real nu le are. Articolele n-aveau titluri, se numeau pur şi simplu ca ziua în care erau scrise. Era un blog scris din suflet, pentru prieteni, despre prieteni, cu prieteni. Când le spunea Bogdan “vă doresc şi vouă…” însemna că e minunat să ai ce avea Bogdan în momentul ăla. Am ajuns să scriu şi eu undeva “vă doresc şi vouă”, exact aşa cum spunea el.

Bogdan e unul dintre bloggerii adevăraţi, obsedaţi de sinceritate şi care cred în puterea cuvintelor. Îl ard degetele să scrie. Când vede ceva pe stradă se gândeşte imediat cum ar arăta în cuvinte. Are impresia că scrie despre nimicuri. E atât de greu să ai ochi pentru nimicuri în ziua de azi…Treci zilnic, ani de zile printr-un loc şi într-o zi îţi dai seama că-ntr-un vârf de gard străjuia un porumbel de plumb, pe care n-ai avut timp niciodată să-l vezi, dar care a fost dintotdeauna acolo. Bogdan nu scrie despre orice. Lucrurile aparent mărunte (includ aici şi secvenţele de film pe care le trăim, dar nu ne dăm seama) din viaţa de zi cu zi, sunt surprinse cu atenţie, construite cu migală din cuvinte. Lucrurile alea nu ştii că există. Trebuie să-ţi scoată cineva ochii ca să-ţi dai seama că treci pe lângă ele în fiecare zi fără să le vezi.

Apoi Bogdan şi-a transformat blogul într-un blogo-forum. Tocmai de-asta suntem maniaci, pentru că avem curaj să ne citim jurnalul cu voce tare în cercul de prieteni, iar ăia, fiind prieteni, n-o să tacă. O să-şi azvârle şi ei cu părerea-n noi. Poate că farmecul blogului e că afli ce crede lumea despre ce crezi tu, ai parte de o evaluare a eu-lui. De-asta transformarea în blogo-forum nu e condamnabilă. Faptul că l-a şters e un gest sinucigaş. E ca şi cum te-ai nega pe tine.

În ultima vreme făceam mişto de Bogdan că pomenea fete în posturi. I-am zis pe mess: “O aşa mare atenţie pentru fiecare lucruşor nu poate decât să facă un nume de fată să pară un foc de artificii. E normal să te întrebăm când ne chemi la nuntă”.

Bogdan ştie toate lucrurile astea. I le-am zis pe mess. N-am scris pentru el, am scris pentru oamenii care, ca mine şi ca Gogu, trec la un moment dat prin crize din-astea blogo-existenţiale. Alege viaţa!

Hai să nu vorbim despre chinurile prin care trebuie să treacă un tip să facă sex în ziua de azi. Citeşte bloguri, caută asiduu printre rânduri slăbiciunile nefericitelor care-şi lasă cele mai intime gânduri pe-acolo, fiind ferm convins că e un strigăt disperat pentru activitate sexuală, le asasinează cu mostre din deşteptăciunea lor infinită pe mess, alea cad pe spate ca popicele şi într-un final, după o perioadă relativă, tipul reuşeşte să găsească una dispusă.

Să vorbim mai bine despre ce face el după. Why does he never want to cuddle? Pentru că e ocupat să dea imediat un comunicat de presă: “Un anunţ de o importanţă majoră pentru întreaga omenire: azi, la ora h, adică adineauri, ce să mai, subsemnatul, Ygrecescu Lamenţel, am făcut(r u ready for this?) SEX”. Cât a durat nu ar spune!

După ce se asigură că a ajuns la toate agenţiile de presă din ţară şi din străinătate, începe să plaseze interviuri în toate tipurile de media pe care le cunoaşte. Îşi exersează în oglindă speech-ul, se şi vede aranjându-şi nodul de la cravată în faţa camerelor de filmat: “Desigur, a fost o întreprindere anevoioasă, am muncit mult (a trebuit să mă spăl mai des şi să dau din cap până avea ea impresia că sunt total de acord cu ea), dar rezultatele se văd şi spun eu că a meritat”. Nu ştiu de ce are el impresia că ştirea va fi preluată cu titlul “He’s a sex god.” în loc de ”He finally got laid!”.

Îşi sună prietenii, face reuniuni de gaşcă ad-hoc, în care să le spună despre CUM a fost! Începe brusc să ajute bătrânicile să treacă strada numai ca să aibă cui să-i spună, profită de fiecare interacţiune verbală cu altă fiinţă umană ca să menţioneze ca din greşeală că, ştii, I got laid.

That is LAME. All of it, nu numai faza cu bătrânica. Dacă vi s-ar întâmpla mai des, ar mai fi un motiv de sărbătoare naţională? Trebuie neapărat să declaraţi “I got laid day” în fiecare zi în care vi se întâmplă?

Unii au parte mai rar şi de-asta se laudă, e clar. Dar cred că şi pentru cei care se întâmplă mai des e aceeaşi poveste. A văzut cineva vreo prostituată care să se laude cu profesia ei? Că gigolo am văzut destui.

Dragi bloggatari, văd că vă e lene să citiţi discuţia de mai jos. Să vă fac un rezumat.

Păpuşelul a scris pe blog lui ce a priceput dintr-o discuţie pe mess cu mine. Nu contează dacă au mai fost altele înainte sau dacă aveau conţinut similar. Din moment ce nu mi-a acordat dreptul la replică (mi-a şters comment-ul pe care l-am lăsat acolo), am considerat corect să aflaţi ce am spus eu în discuţia aia şi să hotărâţi singuri dacă tipul avea dreptate să ajungă la concluziile respective.

Aşa e în blogosferă, dragii mei, unii te jignesc şi apoi îţi neagă dreptul de a te apăra. Când le dai o replică mai inteligentă decât pot suporta şi când, oricât s-ar chinui, nu mai au nici un lucru deştept de spus, încep să apese ca turbaţii delete comment, delete comment. Nu vă spun cine sunt, că vă desfiinţez idolii.

Nu mă gândeam să public paragraful de mai jos. Am ajuns la concluzia că nu merită deranjul. Îi supraestimasem. Ei s-au dovedit a fi altfel decât credeam eu şi cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac era să-i ignor. Dar acum, fiindcă nu pricepeţi de ce spun unele lucruri (nu că ar fi ceva în neregulă cu voi, dar pur şi simplu nu aveţi informaţiile), încerc să vă lămuresc.

Acum câteva săptămâni am lăsat nişte comentarii care au dispărut  printr-un miracol blogosferic de pe blogul unui “guru”. Respectivul m-a acuzat apoi că EU şterg comentarii ale LUI de la mine de pe blog. Dar eu sunt cea care a dat approve tuturor comentariilor: şi celor extrem de furioase, şi celor ameninţător de inteligente. Au picat la moderare doar cele care nu aveau decât prepoziţii în afară de înjurături.

Nu mă tem de nici o replică. Nu am răspuns tuturor comentariilor voastre, dar vă asigur că le-am citit. Pe unele chiar de mai multe ori. Scopul meu nu e să vă închid gura în cel mai mişelesc mod cu putinţă: ştergând comentariile în momentul în care rămân fără replică.  

Grebla said, Hai mai zoso, sincer, chiar lasi comentarii de frustrat.

E suspect că domnu’ Greblă n-are blog. S-ar putea s-o spună doar de dragul discuţiei, doar pentru că aşa crede, fără vreun motiv ascuns. Dubios pentru un bărbat. L-a apucat şi pe nihasa la fel: să aibă discuţii de dragul “evoluţiei intelectuale”, domnule! Începeţi să mă speriaţi cu abuzul ăsta de creier. Poate într-o zi mă trezesc că vă prindeţi care e faza cu blogul ăsta.

Dragă Greblă, daca ai fi citit ultimul meu comment pe blogul lui zoso, ai fi înţeles de ce s-a umplut brusc de milă. Pentru că acolo le-am dat replica finală. Discuţia s-a încheiat. Şi aici, prin “mi-e milă de tine”, încearcă el să ne comunice că ne e superior mie şi mai ales lui nihasa, care nu ştiu ce a făcut greşit să merite să fie făcut cadou unei tipe demne de milă. Femeile n-ar face glume de-astea morbide (note to self: write a post - ”Pentru că fac glume morbide”).

Oricum, as lame as it may be, aici este commentul:

Eloa Says:
September 13th, 2006 at 2:38 am

Znuff Says: Ah… si numele/id-ul fetitei ma “uimeste”. Ana Gabana, dolceanna… adica se vrea Ana “Dolce” Gabana.

You must be really smart!

nihasa Says: deci pana la urma e buna ? iese cu noi la cafea? what what what?

Având în vedere ce aţi presupus despre mine mai sus, nu pot decât să spun: deci în halul ăsta aţi ajuns.

zoso Says: nu cred ca iese. e prea speriata de bombe.

Tu chiar te aştepţi să zic: “Ba am curaj”? Femeile cu care umbli tu chiar răspund la provocările astea puerile?

Ar comenta orice oriunde, chiar pe un blog în care apar cele mai îngrozitoare lucruri care pot fi scrise despre ei: că put/mint/umblă cu creierul în buzunar, doar, doar o ajunge cineva şi la ei pe blog.

Am dat peste blogul unuia care îşi zice Duda şi care a avut revelaţia că dacă intră pe bloguri vizitate şi îşi scoate/bagă diverse segmente anatomice într-un comment, sigur ajunge cineva şi la el pe blog, să vadă cine e porcul. Mister Duda, e fumată asta. Şi nu primeşti nici un link. Ţi-aş mulţumi pentru că mi-ai dat link pe blogul tău, dar având în vedere că nu îl vizitează nimeni, nu am pentru ce.

Îi apreciez sincer pe toţi bărbaţii care au scris aici ce cred ei cu adevărat, care au avut primul impuls să-mi lase o mostră de furie(reuşind să ne dovedească tuturora că isteria nu e un atribut specific feminin) şi de-abia apoi s-au gândit “poate ajunge cineva şi la mine pe blog”.

Şi apoi, desigur, e zoso, care mă onorează cu prezenţa şi care nu mai are nevoie de nici un link. Ce e trist pe blogul lui e că miroase a oameni bătrâni, prăfuiţi, plictisiţi de blogging (poate şi de viaţă), pentru care nu mai are nici un gust nimic. Posturi scurte (amuzante, inteligente), dar care nu reuşesc să redea o idee în mai mult de 2 rânduri(poate din lipsa de timp, poate din lipsă de chef) şi aceeaşi 5 oameni care lasă câte 4 comentarii ca să se facă 20. Şi apoi a dat zoso peste blogul meu. Şi i s-au întâmplat câteva comentarii în plus. Nu-mi revendic vreun merit. Recunosc că am avut o vagă grimasă de satisfacţie când am văzut că e ceva care să-i facă să tresară pe aceşti tatai simpatici deghizaţi în misogini. Dovada într-un comment al lui meekuu.

Până la urmă, la ce ne ajută toate comentariile astea? În general, adică, nu neapărat la mine pe blog.

• M-a întrebat o tipă: La ce te ajută că ţi-ai făcut blog? Ce câştigi din asta?
• S-a sugerat chiar că am urzit în timpul unor nopţi lungi, reci şi însingurate, la lumina unui opaiţ, acoperită cu o pătură veche, roasă de şobolani, un Master Plan: How To Rule the Blogosphere. (Ciprian Gavriliu said: Blogul asta poate sa evolueze surprinzator prin viral. Cred ca si asta s-a dorit. Pozitionare, controversa, atitutidini diverse, etc toate ii vor asigura succesul.)
• Mai sunt şi o grămadă de tipi care m-au întrebat de ce am făcut blogul ăsta(şi apoi m-au atenţionat grijulii că nu le pasă, pură curiozitate).

Morala: cred că e timpul pentru un nou concurs.