De ce urâm bărbaţii

Da, da, scârbos. ALT+F4 liniştit. 

Ce-am putea spune despre bărbaţii care se folosesc de orice pretext ca să-şi nominalizeze aparatura din dotare? Nici măcar un nenorocit de concurs la radio nu pot face fără să-şi justifice bărbăţia.

Ideea campaniei Anti-resemnare de la Guerrilla e nobilă, am înţeles, trebuie să spălăm ruşinea acestui neam, pricinuită de un ciobanaş de o laşitate fantastică, vin cei 3 care au speriat Vestul la emisiune şi dau câte 4 versuri din Mioriţa, iar românul, pentru că s-a născut poet, le rescrie. Între timp, cei care nu se pricep la vorbe, intra la o sesiune de spovedanie, pe linia roz şi spun când s-au resemnat ultima dată şi mai ales ce-ar fi putut face ca să nu mai fie aşa ciobani. Un concurs de o delicateţe jenantă. Dacă tot se laudă că au oaie, puteau să-i cheme să facă bungee jumping de pe Teatrul Naţional. Erau în temă cu campania şi păstrau şi tenta intelectuală pe care şi-o arogă de la început. Se pare că n-au avut oaie ca să propună un concurs adevărat.

Campania o să fie un succes, sunt convinsă; bărbaţii nesiguri sunt dornici oricând să arate semne de masculinitate.

Atenţie: acest concurs se adresează EXCLUSIV posesorilor de creier.

Pentru o minte de bărbat, penultimul paragraf, cel despre cuvadă, nu are rost într-un post care răspunde la întrebarea “De ce urâm bărbaţii?” cu “Pentru că încep să nască în timpul meciului de fotbal”.

Deci, doamnelor, de ce credeţi?

Premiul: un indiciu.

Bună dimineaţa/ziua/seara sau noapte bună, domnilor! Mă numesc Eloa, sunt fetiţă şi momentan VĂ URĂSC pe TOŢI.

Concurs: ghici ce înseamnă “Eloa”?

Premiu: o cafea. Cu mine. Şi având în vedere că vă urăsc pe toţi, o să fie un adevărat chin să mă prefac sociabilă. (Asta ca să nu-mi spună prietenii că nu fac eforturi de dragul unui concurs, că puteam să las ca premiu “o imensă satisfacţie morală”).