De ce urâm bărbaţii

- SE ANULEAZĂ FĂRĂ DREPT DE APEL! răsună în toată sala de judecată. Mâna ei necruţătoare coboară şi trânteşte ştampila. The Ex-file is now closed. FOREVER!

Nu e fascinantă capacitatea femeilor de a se transforma într-o clipă din şcolăriţe îndrăgostite care ţopăie în jurul laptopului pe care tocmai s-a deschis o fereastră de mess prin care priveşte El, în SuperFemeia care nu are nevoie să comunice cu bărbaţii mai mult decât trăgându-le picioare în gură? Adică acum se aruncă în pat fericită, peste teancul de poze în care lui îi apare doar colţul unei mâneci în drum spre ieşire, iar în secunda doi, Dominatrix tronează deasupra biroului, cu un toc înfipt în latptop, cu braţele încrucişate şi privirea demonică, atât de transparentă încât nimănui nu i-ar trece prin cap că în mintea ei a pătruns vreodată vreun bărbat. De unde au femeile această super-putere de a anula cele mai intense trăiri într-o clipă, de parcă ele nu ar fi existat niciodată şi de parcă nu ar fi avut niciodată ochii fierbinţi şi umezi din cauza Lui?

Voi sunteţi idioate. Numai voi sunteţi de vină pentru toate porcăriile pe care le fac. Un animal nu face decât ce ştie el că are voie să facă. Dacă-l laşi de capul lui, o să ţi se suie-n cap şi o să se cuibărească acolo noapte de noapte sub deviza “Aici e locul meu”. Adevărul e că sunteţi la fel de vinovate azi cum erau mamele şi bunicile noastre odinioară. Voi îi lăsaţi să creadă că nu o să se întâmple nimic rău dacă vă tratează ca pe nişte jucării sexuale care nu au dreptul de a dori, ci acela de a îndeplini. Faptul că vă daţi în vânt după maşini bengoase şi după sunetul mobilului aruncat în scârbă pe masa din bar spune deja totul despre voi. Vreţi să fiţi şi voi un obiect din acela. O păpuşe cu cracii lungi este întotdeauna necesară când te afişezi în public. În rând cu reputaţia de mare afacerist, stă reputaţia de mare cuceritor şi de suflet generos care nu se uită la bani. Voi vreţi să fiţi cârpe de spălat pe jos în bucătărie, aparate de făcut sarmale, ustensile de amestecat în ciorba de burtă, maşini de spălat şi obiecte de călcat hăinuţe minunate, esenţiale când boul merge să procure mobilă de dormitor, pentru că pe cea veche a transferat-o prin retrogradare la bucătărie. Cerşiţi afecţiune în continuare, dintre porţelanurile bunicii! Întrebaţi-l constant “Mă iubeşti?”. Staţi în genunchi şi juraţi-i credinţă veşnică! Nu părăsiţi incinta, că dacă vă arată vreunul un strop de afecţiune şi v-o trage, s-a terminat cu reputaţia boului pe care-l păstoriţi din sufragerie în dormitor, în bucătărie, în fiecare zi.

Îţi trebuie coaie ca să dresezi un animal. Eu mi-am luat bici. Voi o să muriţi cârpe.

Mă chinui de o oră să găsesc un post interesant la wordpress. Nimic.

Contrar aşteptărilor voastre, nu e vorba de tipul de la Fântână.

Nu contează de câte ori ne-am întâlnit şi nici de câte ori ne-am tras-o. De fapt, nu contează nici măcar cât de bine a fost. Dacă-mi rup o unghie în momentul ăsta, îmi pasă mai mult decât dacă nu te-aş mai vedea niciodată. Atât de mult însemni pentru mine. Tu eşti un accesoriu. Am un hobby şi se numeşte dating. Îmi plac întâlnirile inedite, în locuri ciudate. Nu merg niciodată în acelaşi loc de două ori şi în nici un caz în acelaşi loc cu tipi diferiţi. Sunt săptămâni întregi în care nu ies cu nimeni şi perioade în care mă văd cu 3 tipi/săptămână. Unii mă părăsesc. Alţii insistă prea mult. Cred că secretul e să mă facă să-l vreau încontinuu, să-mi intre în minte şi să rămână acolo.

Next thing you know I’m writing about an obsession.

Tocmai mă întreabă cineva de ce urăsc bărbaţii. Pe blogul ăsta sunt mai mulţi bărbaţi (chiar credeaţi că am rămas atârnată de un singur stâlp din septembrie până acum???)

Despre io:
El nu m-a iubit niciodată. Eu…eu nu cred că am iubit pe cineva vreodată, deci suntem chit. Aş fi vrut să…dar nu. “We didn’t click” îmi spune. E important, să recunoaştem. Click-ul este cel mai important. Tre’ să-i tragi nişte ocheade serioase ca să te ia omul în serios, altfel…dacă nu-ţi iei avânt să fâlfâi din gene sau dacă nu eşti ochioasă din fire…cum dracu’ să mai…orice? Conceptul de mai departe nici nu există dacă n-am clickăit. Nu mă declar neclickăibilă. Am clickăit cu tipi mult mai cultivaţi şi mai rafinaţi decât el. Problema mea e că nu tolerez nimic, că vreau ca El să fie perfect, iar perfecţiunea începe cu un caracter impecabil. Tipul are un caracter impecabil. Mai departe nu mai ştiu decât că nusunteu.

crash said,

@eloa: Problema ar fi ca inca il mai iubesti si incerci sa te autosugestionezi ca il urasti.

De ce ajungem să-i urâm la sfârşit pe cei pe care pretindem că-i iubim?

Te urăsc. La fel şi pe cei dinainte. Vă urăsc pe toţi! De la primul până la ultimul. Ştiu, nu e nimeni responsabil că fetiţa cu gropiţe îşi face iluzii şi la sfârşitul poveştii se regăseşte de fiecare dată plângând. Nu e nimeni de vină nici că ea când plânge prea mult se transformă în Vrăjitoarea din Vest şi muşcă în carne vie de băiat nevinovat.

De ce ar lăsa cineva un asemnea comentariu? Nu pot să înţeleg. “Că te-am făcut eu să plângi se pune?”. Păi să-ţi răspund, puişorule! DA! SE PUNE! Te urăsc!

Aveam o teorie la un moment dat, că prima deziluzie în dragoste îţi setează nivelul aşteptărilor pentru toate celelalte relaţii. Le vei cântări pe toate şi te vei comporta pe parcurs în funcţie de cât de rău a fost prima dată.

Tu n-ai fost prima deziluzie, dar ai fost primul pentru care eram în stare să nu mă mai gândesc tot timpul numai la mine. Se pare că n-am avut pentru cine. Laudă-te în continuare că ai făcut-o pe Ana să plângă. Poate mai sunt şi alte bloguri disponibile pentru comentariul ăsta.

S-a spus de prea multe ori că blogul meu e avortonul unei iubiri neîmplinite. NU! N-a existat niciodată iubire în locul de unde vine blogul ăsta. Au existat doar băieţei care ştiu să mintă bine şi o ană suficient de idioată încât să-i creadă. Eu cred că e o ană în fiecare dintre noi, aşa cum e un bou în fiecare dintre voi.

E un comentariu năucitor. Eu scriu despre bărbaţii care nu suportă ca o femeie să fie mai bună ca ei la ceva şi el înţelege rapid că e vorba despre toţi bărbaţii care m-au rănit pe mine vreodată şi se simte cu musca pe căciulă. Nu pricep dacă eşti mândru de tine pentru că ai făcut-o pe Eloa să plângă sau dacă vrei să ştii cu precizie cât de mult te urăsc.

Era vorba despre cei care trişează ca să elimine din competiţie o femeie pentru că ar fi umilitor să piardă în faţa ei. Cei care trişează reuşesc adesea să câştige. Când îţi dai seama că ai muncit foarte mult şi că ai făcut sacrificii şi că te-ai străduit să te menţii în mod onest în competiţie, iar un bărbat încalcă regulile şi te elimină într-un mod sau altul din cursă, bineînţeles că te apucă toţi dracii şi plângi. Despre genul ăsta de plâns era vorba. Despre cât de viermi sunteţi. NU DESPRE CÂT DE IDIOATĂ AM FOST atunci când speram că eşti altfel decât restul.

Spre deosebire de ea…

…stau cu picioarele răsfirate printre cearşafuri, petrecute unul peste celălalt, cu corpul răsucit, spatele arcuit şi capul întors înapoi. Le cam place pielea mea. Cearşafurilor.

Mă uit prin perete şi nu mă gândesc la nimic. Din neatenţie, o lacrimă evadează din colţul ochiului şi se aruncă în gol ca o tâmpită. Se sparge pe cearşaf. Undeva aproape se aude foarte încet o melodie pe care o am de la tine: Jai guru deee va oom. Ce bine e să nu te gândeşti la nimic, mă gândesc. Am corpul foarte uşor. Nu mai ştiu unde e. Nu-l mai simt acum. Peretele e atât de transparent. Şi dincolo - nimic. Ce bine e să nu te gândeşti la nimic. Of, n-au astupat ăia bine breşa şi a mai evadat una. Li s-o fi urât şi lor acolo de atâta vreme. Mi le înghit de prea mult timp. Ştii când îţi înghiţi lacrimile? Când refuzi să accepţi durerea şi-o împingi în tine cât mai jos s-o uiţi, să n-o simţi, s-o faci pierdută, de parcă n-ar fi existat niciodată.

Şi-apoi, într-o noapte, când nu eşti atentă şi stai pierdută printre cearşafuri pe jumătate dezbrăcată, gândindu-te cu nesaţ la nimic, ele prind momentul şi evadează.

Curgi, lacrimă, şi fă-te râu for all I care. Eu sunt ocupată. Mă gândesc la nimic.